Un thriller de 3 ore între primele rachete ale Franţei şi României în meciul trei al seriei din semifinalele Fed Cup. Un meci de un nivel foarte bun şi două jucătoare care au evoluat la „all in” pentru victorie. Simona a respectat până la urmă calculul hârtiei impunându-se cu 6-7, 6-3, 6-4.
Primul set a fost un adevarat carusel. Garcia s-a dus la 4-0 şi părea că va lua uşor manşa ianugurală, dar Halep a revenit la 5-4, a servit pentru a închide setul a avut şi o minge decisivă, dar franţuzoiaca a reuşit break-ul. S-a ajuns în tiebreak, Simona a avut din nou minge de set, dar Garcia a închis manşa la 8-6.
Românca nu s-a lăsat afectată şi a pornit fulminant, 3-0 în setul doi, dar Caroline a tras pentru a ajunge la 3-3. Românca a fost mai concentrată şi a reuşit break-ul la timp, iar apoi s-a impus cu 6-3.
Manşa a treia, decisvă, parcă nu a vrut să se mai termine. Mingi lungi, frumoase, game-uri spectaculoase, dar şi greşeli uşoare. S-a ajuns la 4-4 fără ca nimeni să se desprindă până atunci, apoi Garcia a făcut primele ei duble greşeli (2), Simona a profitat şi a făcut break. A servit apoi pentru meci şi a muncit din nou din răsputeri pentru punctul decisiv, 6-4 şi se vede finala unde ne aşteaptă Australia. Pentru ultimul act, mai avem nevoie de o victorie, o poate obţine Irina Begu în meciul 4, sau dublul nostru într-un eventual meci decisiv.
Comentarii prin facebook