Norocul lui Nicolae Robu se numeşte… Vasile Blaga

Aparent, lansarea candidaţilor PNL pentru alegerile europarlamentare de la Timişoara a fost un succes de public. Aparent, fiindcă a fost vorba de un eveniment regional cu participarea delegaţilor liberali din patru judeţe. Şi dacă mai amintesc că o jumătate din sală a fost ocupată de arădenii aduşi de Gheorghe Falcă, altfel se vede situaţia. E drept şi faptul că primarul Aradului este singurul interesat direct din această zonă a ţării în aceste alegeri, fiind pe locul opt pe listă. Aşadar, n-a fost chiar un mare succes pentru cei din PNL Timiş.
Mai mult, dacă mai adaug faptul că, din 38 de primari, cât numără PNL în Timiş, în sală au fost prezenţi doar 12, situaţia pentru filiala condusă de Nicolae Robu pare tot mai îngrijorătoare. Fiindcă PNL Timiş intră în această campanie mai scindat ca niciodată. De-o parte Nicolae Robu cu ai lui, de cealată parte marea masă a primarilor PNL, pregătiţi mai mult ca niciodată pentru un boicot. Nu că gestul lor merită aplaudat acum, dar asta este realitatea, Robu culegând acum exact ceea ce a semănat: disensiuni, scandaluri, vrajbă etc
În loc să profite de degringolada PSD, manifestată atât la nivel central, cât şi local (şi aici peste 20 de primari îl boicotează pe preşedintele Călin Dobra), liberalii din Timiş sunt pe cale să pornească din nou o campanie perdantă. Ceea ce e şi greu în actuala stare de fapt. Şi chiar ar pierde alegerile dacă…
Dacă nu i-ar fi pus Dumnezeu mâna în cap lui Robu. Şi această mână e a lui… Vasile Blaga. Cel care a primit misiunea de a superviza campania PNL din Timiş. Alături de Bihor şi… Suceava. Şi orice s-ar spune despre Blaga, că-i mai place şpriţul (mă, rog whisky-ul), că e mai bolovănos în exprimare, că aparţine unei generaţii trecute etc., nimeni nu-i poate contesta forţa organizatorică. Iar aici omul se pricepe, dovadă fiind chiar ultimele trei campanii pentru alegerile prezidenţiale pe care le-a coordonat şi câştigat. Mai mult, Blaga ar putea să-i motiveze şi pe unii primari aflaţi acum în război cu Robu, mulţi dintre ei proveniţi din PDL (Dănuţ Groza, Darius Postelnicu, Petre Roman etc.).
De altfel, chiar şi în discuţiile făcute la un şpriţ, „Buldogul” ştie să-şi atragă oamenii, în primul rând neobosindu-i (cum face altul) lăudându-se de unul singur. Astfel că, în cazul în care Blaga va zăbovi mai mult în Timiş în această campanie, PNL are toate şansele să fie câştigător, pentru prima dată în mandatul de preşedinte al lui Nicolae Robu. Care oricum îşi va aroga toate meritele în acest caz. Aşa cum se va şi deroba de răspundere în cazul unui eşec. Dar astea sunt lucruri deja prea cunoscute…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Mircea a spus: (aprilie 1st, 2019 at 14:17 )

Bun, si dvs credeti ca daca Blaga se va implica in impulsionarea campaniei pe Timis, fara de care rezultatele ar fi mult mai slabe din cauza relatiei tensionate dintre Robu si majoritatea primarilor PNL, Blaga nu va tine minte acest lucru, iar la momentul potrivit nu va pune umarul la debarcarea lui Robu ? Ba bine ca nu, dimpotriva !

Vasile Blaga PDL a spus: (aprilie 1st, 2019 at 16:22 )

Ce prostie de articol. Blaga a luat bataie in Timis de la Suciu,cu un scor umilitor si s-a facut de ras in toata tara.Exact pe colegiul cu primarii pe care acuma, vezi doamne ii motiveaza in alegeri. Blaga este un expirat,corupt pana in maduva oaselor. Unul dintre cele mai scarboase personaje de dupa 89’. Halal model v-ati ales debanat.

moses a spus: (aprilie 17th, 2019 at 12:04 )

Luati aminte> 1 prezenta la vot la alegerile europene va fi sub 20% in Timis 2.liberalii si cei rosii isi vor imparti majoritatea locurilor eligibile.3 Base si paritduletul sau va trece in GHENA politicii. 4. Usr va intra pe usa din dos. Pentru ca toate clasa poltitica din rromanica este o CANGRENA care puuuuuuuuuute si puuuuuuuuuute de ti se intoarce stomacul pe dos. Dar adevarata tinta sunt localele din toamna!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadionul, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche

Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadionul, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadionul, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Top