Număr record de elevi la a VI-a ediție a evenimentului „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău” / FOTO

Auditorium-ul Centrului de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a fost umplut până la refuz ieri, când a avut loc deschiderea festivă a evenimentului „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău”. S-a înregistrat un număr record de participanți, peste 1500 de elevi din toată țara și din Republica Moldova venind la UPT.

Tinerii vor avea ocazia să cunoască mediul universitar tehnic timișorean, oferta de studii a Politehnicii, vor putea să-și verifice cunoștințele în domeniile de interes prin participarea la concursurile organizate de facultăți, vor lua contact cu cei care sunt deja studenți și vor cunoaşte îndeaproape orașul Timișoara.

În cadrul deschiderii festive, moderatorul evenimentului, rectorul Universității Politehnica Timișoara, prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Șerban, a prezentat facilitățile pe care le oferă UPT, atât pentru studiu, cât și pentru petrecerea timpului liber, îndemnându-i pe viitorii studenți să se alăture familiei Politehnicii, să devină studenți de frunte ai UPT, să învețe, dar să se și bucure de cea mai frumoasă perioadă a vieții. Prorectorul responsabil cu problemele studenților și cu cele de învățământ, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, le-a explicat elevilor importanța pregătirii pentru cariera pe care vor să o urmeze. Florin Ciocan, reprezentant al mediului economic și membru în Comitetul Director al UPT, le-a prezentat tinerilor perspectivele de carieră pe care le au ca absolvenți de învățământ superior tehnic, el însuși fiind absolvent al Politehnicii timișorene. Reprezentantul studenților din UPT, Claudiu Grozăvescu, le-a urat bun-venit viitorilor colegi și i-a îndemnat să se bucure de zilele petrecute la Timișoara.

Manifestarea, ajunsă deja la cea de-a VI-a ediție, se adresează elevilor de liceu și vizează informarea și familiarizarea lor cu mediul universitar, în scopul asigurării unei mai bune tranziții a absolvenților de liceu spre învățământul superior și orientarea lor către o carieră de succes.

Elevii, din clasele IX – XII, din județele Alba, Argeș, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Cluj, Dolj, Gorj, Hunedoara, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Timiș, Vâlcea și din Republica Moldova, vor participa la cele opt concursuri naționale organizate de facultățile din cadrul UPT.

În premieră, în acest an, competițiile sunt organizate în două weekend-uri consecutive. Astfel, în zilele de 6 aprilie 2019, de la ora 9.00 se vor desfășura următoarele concursuri:

  • Concursul de Arhitectură „Hans Fackelmann” – Facultatea de Arhitectură și Urbanism
  • Concursul național de idei „Environmental Protection-Smart and Sustainable Generation” – Facultatea de Chimie și Ingineria Mediului
  • „Construcțiile: tradiție și viitor” – Facultatea de Construcții
  • Concursul profesional de idei „Intelligent Electricity Generation” – Facultatea de Electrotehnică și Electroenergetică
  • „Managementul și marketingul piramidei” – Facultatea de Management în Producție și Transporturi
  • Concursul de aptitudini în domeniul mecanic și mecatronic – Facultatea de Mecanică.

După o săptămână, în 13 aprilie, începând tot cu ora 9:00, se vor desfășura celelalte două concursuri:

  • Concursul de matematică „Valeriu Alaci” – Facultatea de Automatică și Calculatoare și Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale
  • Olimpiadele Comunicării – Facultatea de Științe ale Comunicării.

Ocupanții locurilor I, II și III de la fiecare dintre cele 8 concursuri se pot înscrie la Universitatea Politehnica Timișoara fără a mai susține concurs de admitere. Costurile pentru transportul, cazarea și masa elevilor și a profesorilor însoțitori sunt suportate de către Universitatea Politehnica.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Top