Şi totuşi, Nicu Fălcoi n-a avut dreptate cu mesajul său anti-PSD. Nu până la capăt

Un imens scandal s-a declanşat zilele trecute pe marginea unui imens afiş amplasat pe un bloc de pe Bogdăneştilor cu mesajul „PSD TE VREA SĂRAC / şi dependent de partid”. Mash-ul a fost asumat de senatorul USR Nicu Fălcoi, care a explicat ulterior şi motivele care l-au împins la acest gest. Liderii PSD Timiş s-au simţit foarte lezaţi de mesaj şi au făcut mai multe presiuni pentru înlăturarea lui. S-a ajuns până acolo – spune Fălcoi – încât angajaţii de la Inspectoratul în Construcţii să ceară locatarilor din bloc documente privind istoria tuturor reparaţiilor făcute la imobil. Nu intru acum în disputa privind legalitatea amplasării mash-ului, ci mă voi referi doar la mesaj.

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Este vorba aici de o minciună, de o intoxicare? Nu de alta, dar la câte minciuni proferează PSD în spaţiul public, trebuie discutat şi acest subiect. Şi aici nu o să fac speculaţii, ci o să mă refer doar la cercetările sociologice privind profilul alegătorului PSD. Ori ce spun acestea? În primul rând că avem de-a face cu persoane sărace sau la limita sărăciei. Şi nu e secret că PSD a implementat în România modelul sud-american cu o falie uriaşă între o pătură foarte subţire de îmbogăţiţi peste noapte, în general jefuind statul şi o masă extrem de largă de oameni aflaţi la marginea supravieţuirii. Primii îi vezi foarte bine constituiţi acum într-un grup infracţional luând cu asalt Justiţia şi DNA, iar cei din a doua categorie depind în mare de ajutoare sociale şi alte stipendii de la stat. Nu în ultimul rând sunt dependenţi de partidul stat.

Şi s-a observat recent această sărăcie în stare pură pusă în slujba îmbuibaţilor la mitingul PSD de la Craiova. Se vede de asemenea cu ochiul liber că sărăcia unui judeţ este direct proporţională cu votul pro PSD. Mai mult, în judeţele sărace apar şi bine cunoscuţii baroni PSD. S-a ajuns astfel ca unul dintre cele mai sărace judeţe, Teleormanul, să livreze o jumătate din guvern acum.

Dar Nicu Fălcoi s-a oprit la jumătate cu mesajul său. Aceleaşi studii arată că, în mare, alegătorul PSD este şi needucat, ca să folosesc un eufemism. Dovezi sunt destule şi aici. Când pui în fruntea Ministerului Educaţiei un personaj precum Liviu Pop, care într-o ţară normală n-ar ajunge nici îngrijitor de şcoală, oare cât preţ pui pe educaţie? Când o readuci la acelaşi minister pe „Abramburica”, ştiind că va produce doar bulibăşeală, e mai mult decât evident că aici e o premeditare. Needucat fiind, eşti mult mai vulnerabil în faţa propagandei şi a spălătorilor de creiere de la Antena 3/RTV. Needucat fiind, eşti mult mai expus oricărui gen de manipulare.

Câţi neuroni pot să aibă oare cei care cred în promisiunile lui Dragnea cu triplarea pensiilor şi câte 20.000 de lei pentru fiecare familie din mediul rural? De ce le face atunci liderul PSD astfel de promisiuni halucinante? Fiindcă ştie că există şi oameni care le cred şi care numai inteligenţi nu pot fi. Poate un om educat să se împace cu ideea că România e condusă de analfabetă funcţională precum Viorica Dăncilă? Dar de indivizi precum Codrin Ştefănescu, Carmen Dan, Mitralieră sau chiar şi Maria Grapini? Astfel că, parafrazând un hit al „Sarmalelor reci” din anii 90, Fălcoi putea să adauge liniştit la mesaj şi „PSD te vrea prost”. Fiindcă în momentul în care românii vor fi şi educaţi şi prosperi de unde îşi va mai lua PSD voturile?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Druckerul din Mehala a spus: (aprilie 22nd, 2019 at 16:09 )

Nu vreau sa vorbesc prea mult …la vot f,tui !…sa dispara psd-ul , dar si udmr-ul …nu am nimic cu maghiarii , dar sefii udmr-ului ne joaca pe degete de 30 de ani , nu v-ati dat seama ca ei sunt intotdeauna cu puterea…dupa alegeri orice partid pe criterii etnice…DESFIINTAT !…f,tui .

Andrei a spus: (aprilie 23rd, 2019 at 08:20 )

Votul masiv este singura solutie sa scapam de PSD – ALDE – UDMR. Si sa ramanem in Europa.

gino iorgulean a spus: (aprilie 24th, 2019 at 23:04 )

Pupat dos la nonamefalcoi.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top