Tăriceanu, în căutarea GRAL-ului la Timişoara. Şeful ALDE, propunere indecentă pentru primarii „rebeli”

Preşedintele Senatului şi al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, s-a întâlnit duminică cu aşa-zişii primari rebeli din Timiş, constituiţi în Grupului de Reformă și Administrație Locală (GRAL). În timpul discuţiilor, Tăriceanu le-a deschis primarilor uşa ALDE, aceştia refuzând însă oferta. Scopul edililor a fost însă atins, respectiv i-au arătat pisica preşedintelui PNL Timiş, Nicolae Robu.

Primarii GRAL s-au întâlnit cu Călin Popescu Tăriceanu

Primarii GRAL s-au întâlnit cu Călin Popescu Tăriceanu

Întâlnirea dintre Călin Popescu Tăriceanu şi primarii constituiţi în Grupul de Reformă și Administrație Locală (GRAL) a avut loc la iniţiativa şefului Senatului. La întrevederea organizată la un restaurant din apropierea aeroportului au fost prezente 25 de persoane, printre care 21 de primari (15 de la PNL, 5 – PSD, 1 – ALDE), dar şi preşedintele GRAL, Viorel Coifan. Discuţiile au atins în principal chestiuni administrative şi în special problemele cu care se confruntă autorităţile locale. „În primul rând, ne-am întânit cu preşedintele Senatului, nu cu liderul ALDE. Am discutat mult despre implicaţiile Ordonanţei 114. Printre acestea se numără şi creşterea salariilor din construcţii. Aici avem o mare problemă. Pentru cei care nu fac nimic, n-au proiecte, e în ordine, nu-i afectează. Pentru cei care avem investiţii, costul lucrărilor va creşte cu procente între 7% şi 30%, în funcţie de tipul de lucrare. Acolo unde predomină manopera, de exemplu construcţia unei grădiniţe, procentul merge spre maximum. La construcţia de drumuri, unde manopera nu e foarte importantă, procentul e mai mic. Oricum, Guvernul n-a făcut niciun studiu de impact în acest caz. Creşterea acestor devize duce la blocaje şi la un cerc vicios”, ne-a explicat una din temele dicsuţiilor, Alin Nica, primnarul PNL al comunei Dudeştii Noi.  

Călin Popescu Tăriceanu si primarii rebeli

Călin Popescu Tăriceanu si primarii rebeli

ALDE Timiş a trimis de asemenea un comunicat de presă, referitor la întâlnire, în care a ţinut să specifice faptul că majoritatea primarilor prezenţi au fost de la PNL. „Discuțiile au fost constructive, s-au axat pe problemele cu care se confruntă aceștia în administrațiile locale dar și pe teme politice, în mod special despre alegerile europarlamentare și prezidențiale. Deputatul Marian Cucşa, președintele ALDE Timiș: „Mă bucură deschiderea și abordarea directă a primarilor cu care ne-am întâlnit, apreciez faptul că aceștia sunt determinați să dezvolte comunitățile pe care le reprezintă și fac o evaluare acurată și pragmatică a parlamentărilor și a liderilor politici. Aceeași deschidere au avut-o și la abordarea subiectelor politice, lucru care nu poate decât să mă bucure și sunt convins că vom avea o colaborate solidă și serioasă”, se arată în comunicatul ALDE Timiş.

La „abordarea subiectelor politice”, o sursă prezentă la întâlnire ne-a declarat că a fost vorba de-o invitaţie făcută de Tăriceanu primarilor de-a se alătura ALDE. Oferta a fost însă refuzată din start. „Din punct de vedere politic, păstrăm echidistanţă şi putem să ne întâlnim cu toate forţele politice. Decât să ne afiliem la un partid, mai degrabă vom face un partid local”, ne-a declarat sursa noastră.

Tăriceanu și primarii rebeli

Tăriceanu și primarii rebeli

Întâlnirea cu Tăriceanu a mai avut însă şi un alt scop, repectiv primarii PNL au vrut să-i arate pisica lui Nicolae Robu, acceptând discuţii cu liderul ALDE. Şi foarte probabil le-a reuşit.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Pilot a spus: (aprilie 15th, 2019 at 16:09 )

Robu e “disperat”.
Daca asta este concluzia, nu pot sa nu i compătimesc pe primarii GRAL. Gestul lor de a se întâlni cu unul care n are nimic de oferit, arată cat de mare e disperarea lor colectivă si mai ales la fiecare dintre ei luați in parte.
GRAL este o forma de manipulare a vechilor PD-L isti, pentru a pune presiune pe vechii liberali rămași la butoane.
Spre cinstea lui, ROBU ii tratează cu “ignore”.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Un număr de cinci persoane din Timiș au fost descoperite cu branșări ilegale la rețeaua de alimentare cu gaze naturale aparținând celor de a Delgaz Grid. La nivelul întregii rețele a companiei fenomenul este unul mult mai ridicat, fiind vorba despre 201 asemenea consumuri frauduloase.  Astfel, Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci persoane din Timiș sunt acuzate că furau gaze naturale din rețeaua de distribuție
Top