Administratie

Timişoara se umple de coşuri de gunoi

Mii de coşuri de gunoi vor apărea pe străzile capitalei Banatului. O parte vor înlocui cele distruse de „demenţi”, aşa cum i-a numit primarul Robu, altele fiind montate acolo unde nu au mai fost asemenea piese de mobilier urban.

Mii de coșuri de gunoi vor fi montate la Timișoara

Timişorenii nu vor mai avea niciun motiv să arunce gunoiul pe jos. Primarul Nicolae Robu promite că pe străzile oraşului vor apărea mii de coşuri de gunoi, pe care noul operator de salubritate le va monta peste tot. Deja modelul e decis, coşurile vor fi cumpărate şi vor apărea în curând pe străzi pentru a pune umărul la curăţenia exemplară.

„Sunt o mulțime de coșuri de gunoi care au fost distruse, de exemplu, de tot felul de demenți care au o bucurie în a da în ele cu picioarele, în a produce stricăciuni. Va trebui ca societatea, operatorul de salubritate, să le cumpere, conform contractului pe care îl avem. Am ales modelul, s-a stabilit, nu mai știu, că o mie, două mii, un număr foarte mare de coșuri vor fi cumpărate și montate în oraș. Pe de o parte, vor fi acolo unde nici nu am avut, dar şi acolo unde am avut și s-au distrus. Continuăm preocupările pentru a face ca orașul nostru să fie chiar așa cum am spus, un oraș model de oraș curat”, a declarat Robu.

Primarul spune că nu se mai pot face comparaţii cu luna decembrie, atunci când vorbim despre curăţenie, dar că mai e mult de lucrat. Ploile din ultima perioadă au afectat ritmul de efectuare a curățeniei, dar noul operator de salubritate stradală îşi face deja treaba. Şi o face bine, spune primarul, chiar dacă mai are timp câteva săptămâni să fie la maximum cu resursele alocate, aşa cum a semnat în contract.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

56 de minute ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

3 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

4 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

4 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

4 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

5 ore ago