26 mai 2019 – adevărata Revoluţie a bunului simţ. Românii au învins hoţia şi prostia

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

„Să meargă la vot, nu la proteste. Noi avem suţinerea poporului!”, clamau liderii PSD atunci când românii ieşeau în stradă să protesteze împotriva grupului infracţional care a confiscat puterea în România. Şi românii le-au făcut pe plac, amintind încă o dată de vechea vorbă populară: „Ai grijă ce-ţi doreşti.” Şi au făcut-o parcă precum niciodată. Au măturat pur şi simplu alianţa infracţională PSD-ALDE-Antena3, care împreună cumulează sub 30% din voturile românilor. (Spun şi Antena 3, fiindcă Dan Voiculescu şi-a impus trei oameni în primii şase de pe lista PSD.)

Dincolo de o adevărată revoluţie a votului, a bunului simţ, votul din istorica zi de 26 mai 2019 a dovedit că românii nu sunt un popor de infractori, aşa cum au crezut despre ei cei din PSD-ALDE-Antena 3. De asemenea, românii au arătat că sunt pro-europeni.
PSD şi ALDE au cules exact ceea ce au semănat în doi ani de guvernare. Adică un asalt continuu împotriva Justiţiei şi a statului de drept. Au fost avocaţii infractorilor, au făcut legi numai şi numai pentru borfaşi şi au eliberat peste zece mii de criminali, violatori şi tâlhari din puşcării.

Şi dacă asta n-a fost de ajuns, în nemărginita lor prostie – ai nevoie şi de consultanţi evrei pentru acest lucru – au venit şi cu un discurs populist şi anti-european. Cât de idioţi pot să fie, astfel încât principalii comuncatori ai PSD în ultima perioadă au ajuns siniştrii Codrin Ştefănescu şi Cătălion Mitralieră. Evident, toate aceste lucruri au stârnit şi mai mult „valul” anti-infracţional. Pe modelul brevetat de Ceauşescu pe 21 decembrie 1989, cei din PSD şi ALDE au crezut că-i poate cumpăra pe români cu nişte salarii umflate artficial, distrugând însă macrostabilitatea economică.
Dincolo de înfrângerea categorică a PSD, vestea extraordinară a alegerilor de ieri este faptul că ALDE nu a trecut pragul electoral, că un personaj găunos precum Norica Nicolai nu va mai ajunge la Bruxelles. Adică încă un lucru de bun simţ şi un motiv de umplut paharele cu şampanie.

Rezultatul de ieri aduce însă un miros proaspăt şi în privinţa Justiţiei. S-a dovedit că românii nu vor ceea ce şi-au dorit PSD, ALDE, Antena3. Lupta anti-corupţie trebuie să renască. Instituţii aflate în slujba PSD, precum Secţia Specială şi Inspecţia Judiciară trebuie reevaluate. Curtea Constituţională e obligată acum să judece după litera şi spiritul Constituţiei şi nu după ordinele primite de la infractori. Şi mai sunt instituţii care ar trebui să fie independente, dar s-au transformat în purtătoare de cuvânt ale PSD: CNA, Avocatul Poporului, Radio România, TVR etc. etc. Pe scurt, românii au votat pe 26 mai pentru restartarea unei societăţi în care aerul era tot mai greu de respirat.

Cât despre învingătorii zilei de ieri, evident că ei se numesc, în ordine, Klaus Iohannis, USR-PLUS, PNL. Dar peste tot a învins România!

Autor
Etichete , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

jean valjean a spus: (mai 27th, 2019 at 14:54 )

Da, Ino, femeia sovietica, colhoznica Nicolai, tancul taricenesc NU mai mai pupa PE!
Cat despre mizeria de satelit numit ALDE, la lada de gunoi a istoriei impreuna cu arogantul atoatestiutor Moliceanu!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%

O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Timişoara a câştigat cel mai important meci al sezonului şi rămâne în elită

Prim-divizionara de baschet SCM Timişoara s-a impus în meciul 4 al seriei de evitare a retrogradării la Ploieşti, după o repriză de prelungiri, 87-85 şi va continua în elită aşa cum a făcut-o în ultimele patru decenii. Partida a fost extrem de echilibrată, a avut parte şi de spectacol şi de suspans până la ultima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timişoara a câştigat cel mai important meci al sezonului şi rămâne în elită
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Miercuri, în prezența reprezentantului Companiei Naționale de Investiții (CNI), a primarului Florin Bucur, a constructorului, dirigintelui de șantier, specialiștilor externi ş.a. a fost recepționată investiția ”Construire bază sportivă tip 1 în localitatea Urseni”. Valoarea lucrărilor a fost de peste 6,5 milioane de lei. Baza sportivă este situată în 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Str. Salcâmilor nr. 𝟐𝟎 și va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
„Conurbația Timișoara-Arad ar trebui să fie una dintre temele principale ale dezbaterii electorale de la aceste alegeri locale”, crede rectorul UPT. Dacă în anii 2000, Timișoara și Aradul au însemnat o importantă poartă de intrare a investițiilor străine în România, în ultimii ani, alte orașe, de nivel similar, au recuperat diferența, iar unele dintre ele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Drăgan, rectorul UPT pune pe tapet înainte de alegeri o temă cu adevărat importantă, uitată de candidaţi: Conurbația Timișoara-Arad
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș propune iubitorilor de folclor un adevărat maraton folcloric cu peste 14 ore de spectacol de cântece și dansuri, grai bănățean, expoziții de artă populară, meșteșuguri, gastronomie tradițională, eveniment care va reuni peste 200 de artiști. Sâmbătă, 20 aprilie 2024, la ora 13:00, la Căminul Cultural din Giarmata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Timp de două zile, astăzi și vineri, publicul este așteptat în vizită la Banca Națională a României. Frumoasa clădire din centrul Timișoarei își deschide porțile pentru o serie de tururi ghidate. În contextul aniversării a 144 de ani de la înființare, Banca Națională a României invită publicul larg la cea de-a patra ediție a evenimentului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, așteptați să viziteze sediul local al Băncii Naționale a României
Peste 100 de vehicule istorice vor fi prezente, sâmbătă, la Timișoara, în Piața Unirii, la Retroparada Primăverii. De la ora zece, iubitorii automobilelor vor putea vedea pe viu câteva vehicule de valoare din istoria auto. După cum spuneam, se anunță un număr de peste 100 de vehicule istorice expuse, marea majoritate aparținând colecționarilor din Timis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă are loc Retroparada Primăverii. În Piața Unirii vor fi prezentate peste 100 de automobile istorice
La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Top