Social

Accident rutier pe Autostrada Timişoara – Lugoj. Circulaţia este îngreunată în zonă

O maşină a luat foc pe Autostrada Timişoara – Lugoj în urma impactului dintre un autoturism şi un autotren. La faţa locului au ajuns mai multe echipajer ISU şi o ambulanţă, existând o singură victimă, dar fără răni care să necesite spitalizarea. Traficul este îngreunat în zonă.

Accidentul a avut loc pe sensul de mers Topolovăţu Mare – Remetea Mare de pe Autostrada A 1. Un autoturism a fost lovit de un autotren, la faţa locului fiind provocat un incendiu. Acesta s-a manifestat la compartimentul motor, fiind lichidat cu stingătoare de participanții la trafic, nefiind pericol de extindere. S-a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă cu modul de descarcerare, cinci subofiţeri, SVSU Recaș și o ambulanță SAJ. A fost şi o victimă cu policontuzii, care a fost asistată medical de ambulanța SAJ, dar a refuzat transportul la spital. Printr-un comunicat de presă, DRDP Timişoara a anunţat că, în urma accidentului, circulaţia este îngreunată în zonă, banda 1 şi banda de urgenţă fiind închise.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

21 de minute ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

2 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

5 ore ago

Weekend dedicat experiențelor la Iulius Town: expoziție de machete, evenimente pet-friendly și spectacole pentru copii

De la evenimente dedicate iubitorilor de sport, expoziție cu machete și navomodele, până la întâlniri…

5 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 14 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

19 ore ago