Adrian Pau, deputat Pro România: “Avem cea mai serioasă listă de candidați la alegerile europarlamentare” (P)

A trecut și campania electorală, iar partidele se pregătesc pentru momentul cel mai important: ziua votului. Adrian Pau, deputat Pro România, a făcut o radiografie a campaniei și a vorbit despre planurile Pro România în Parlamentul European, dar și cel național.

Adrian Pau

Adrian Pau

Domnule deputat, a fost prima campanie electorală pentru partidul dumneavoastră. Cum ați caracteriza această perioadă?

Sincer să fiu, a fost mult mai bine decât mă așteptam eu. Știți cum e? Pentru mulți dintre colegii mei a fost nu prima campanie, ci singura, pentru că sunt oameni care nu au mai fost implicați din punct de vedere politic și s-au lovit de probleme cu care nu s-au mai confruntat până acum. Au făcut lucruri noi, au cunoscut oameni noi, au fost puși în situații poate mai delicate, dar până la urmă s-au descurcat și țin să îi felicit. Sunt mândru de ei, de munca enormă pe care au depus-o în această lună de campanie, de modul în care s-au mobilizat. O mențiune specială pentru organizațiile de femei și tineret, care și-au arătat forța în această perioadă. Cred că sediul nostru este prea mic pentru organizația de tineret, sunt copii foarte harnici și, cred eu, de mare viitor.

La ce vă așteptați duminică?

În primul rând, mă aștept ca lumea să iasă la vot, pentru că este extrem de important. Mai apoi, mă aștept să realizăm ceea ce ne-am propus, adică un scor bun. Nu vreau să vorbesc despre cifre, dar am mare încredere că timișenii și timișorenii au înțeles mesajul nostru și că Pro România vine în fața lor cu candidați serioși, profesioniști, oameni care au dat randament foarte bun în demnitățile pe care le-au ocupat în trecut.

Este Corina Crețu pe această listă…

Corina Crețu este, de departe cel mai experimentat politician român la Bruxelles. După ani buni de parlamentar european și cinci ani în funcția de comisar european, nu cred că poate cineva să pună la îndoială experința sa. La Bruxelles, Corina Crețu este respectată și apreciată. Pe lângă Corina Crețu, îi mai avem pe Victor Ponta și Mihai Tudose, foși premieri ai României, Iurie Leancă, fost premier al Republicii Moldova și așa mai departe. Cum spuneam, o listă foarte-foarte solidă.

Toate partidele susțin că au cei mai buni candidați. Cu ce vă diferențiați?

Este normal ca fiecare partid să își apere și să își laude candidații, dar trebuie să fim realiști. Se poate compara vreodată Corina Crețu cu Maria Grapini sau cu Rareș Bogdan? Nu creau să jignesc pe nimeni, dar această comparație nu se poate face. Corina Crețu s-a impus în Parlamentul European datorită cunoștințelor pe care le-a acumulat și a experienței, în timp ce alții, de pe alte liste, au devenit cunoscuți prin atitudini nepotrivite sau din cauza limbii engleze vorbită așa cum ați văzut cu toții. Eu cred că timișorenii și timișenii pot face diferența. Mai mult, cred că oamenii de stânga din Timiș și Timișoara nu se simt reprezentați de Maria Grapini, cu tot respectul pentru dânsa. Am vorbit cu mulți membri ai Partidului Social Democrat care mi-au spus că nu se simt reprezentați de lista PSD și că alternativa lor este Pro România.

Ce urmează pentru Pro România după alegerile europarlamentare?

Aceste alegeri reprezintă certificatul nostru de naștere ca partid, iar un scor bun ne validează și ne dă încredere că mergem pe un drum bun, susținând principii de la care nu vrem să ne abatem. Ne propunem să fim o voce serioasă pe scena politică și o opoziție constructivă în Parlamentul României, unde există din păcate excese ale puterii actuale.

Realizat de TDT Vest Cons la comanda Pro România

CMF: 41190009

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura

Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ

O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Vasile Blaga şi Cristian Buşoi sunt noii şefi ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, potrivit unei decizii a Biroului Permanent Naţional al PNL. Ce legături au cei doi cu Timişoara? Ambii sunt absolvenţi ai unor facultăţii din Timişoara, având în spate şi mandate de parlamentari de Timiş. Amândoi sunt acum europarlamentari, dar niciunul nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine sunt noii şefi ai PNL Timiş şi PNL Timişoara. Ce legături au Vasile Blaga şi Cristian Buşoi cu Timişoara
Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
În aceste luni, Primăria Timișoara lucrează la realizarea unei noi parcări, în zona Girocului, pe strada Martir Ioan Stanciu. Acolo se amenajează câteva zeci de noi locuri de parcare. Conform reprezentanților municipalității, în aceste zile, se montează dale înierbate. Soluții similare au mai fost aplicate în parcările timișorene și s-au dovedit a fi lipsite de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp se va termina amenajarea unei noi parcări în zona Giroc/Foto
Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica in locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO
Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Top