Pedalarea Copiilor
Verde pentru Biciclete organizează la Timișoara Pedalarea Copiilor. Copiii vor pedala, dar vor avea parte și de jocuri cu căței sau picturi pe față ori desene pe asfalt.
Pedalarea Copiilor
Pedalarea Copiilor se va desfășura în Parcul Botanic, sâmbătă, 1 iunie, de la ora 10.00. Startul pedalării se va da la ora 10.30. Vor fi activități pentru copii, picturi pe față și șuvițe colorate la un atelier de desene pe asfalt.
Cei de la Pui de Curaj îi invită pe sărbătoriți să se împrietenească cu cățeii. Într-un țarc securizat, unde se va afla un cățel dresat și stăpânul acestuia, va fi invitat un părinte cu un copil, cel mic fiind învățat cum să interacționeze și să se joace în siguranță cu câinele.
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…