Din nou față în față cu Dinamo. Acum pentru locurile 5-8

SCM Timișoara începe mâine parcursul din grupa locurilor 5-8. După ce au pierdut la mustață” prezența în penultimul act al Ligii Naționale, alb-violeții joacă în semifinalele 5-8” cu Dinamo București.

SCM Timișoara

SCM Timișoara

Rămânem uniți până la finalul campionatului, ca o echipă cu spirit foarte bun, cu victorii frumoase și înfrângeri dureroase și asta spre dezamăgirea celui mai vechi oficial al echipei noastre. Trebuie să terminăm acest campionat cu capul ridicat, nu plecat, pentru că în baschet acest fapt contează foarte mult. Vom trata meciurile cu Dinamo cât se poate de serios, fără dorință de revanșă și cu speranța că vom termina campionatul pe un loc cât mai onorobail pentru noi, ținând seama și de resursele limitate de care am avut parte”, a spus Cristian Bota, antrenorul Baschet SCM Timișoara.

Primul joc al acestei confruntări două din trei” va fi mâine (sâmbătă, 11 mai), de la ora 18.00, la sala Constantin Jude”, iar cel de-al doilea miercuri, 15 mai, de la ora 18.00, la București. Un eventual meci al treilea se va disputa sâmbătă, 18 mai, la Timișoara.

În sezonul regular, violeții au câștigat ambele partide cu Dinamo – 83-70 și 87-85 – însă bucureștenii s-au revanșat în Cupa României, unde au eliminat formația noastră din sferturile de finală, cu un scor general foarte strâns, 171-169.

În primul tur de play-off, Dinamo a cedat în fața liderului, CSU Sibiu (3-1), în timp ce gruparea bănățeană a fost depășită după un meci decisiv jucat în deplasare de SCM U Craiova (3-2).

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Aeroportul International Timisoara - 700px

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT

Sport vezi arhiva Sport

Dragan Petricevic a revenit la SCM Timișoara

Întoarcerea lui Dragan. Episodul 3: Petricevic revine în baschetul timișorean

Cel mai important antrenor de baschet din Timișoara și nu numai, revine la una din marile iubiri. Vorbim despre baschetul de pe Bega. Dragan Petricevic, antrenorul cu care Timișoara a câștigat singurele trofee, două Cupe ale României, în 2010 și 2015, revine pe banca tehnică. Și din nou la greu, pentru că situația clubului nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întoarcerea lui Dragan. Episodul 3: Petricevic revine în baschetul timișorean

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

pretul apartamentelor

Cea mai cautată, dar şi cea mai scumpă zonă imobiliară din Timişoara este Medicină – Take Ionescu

Cea mai căutată zonă imobiliară din Timişoara rămâne Medicină – Take Ionescu, urmată de Complexul Studenţesc şi Dacia – Circumvalaţiunii. Prima parte a acestui an a adus o scădere a căutărilor de locuinţe manifestate pe piaţa din capitala Banatului. Între trimestrul 1 al anului 2015 și acelaşi trimestru din 2019, cererea pentru proprietăți rezidențiale din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cea mai cautată, dar şi cea mai scumpă zonă imobiliară din Timişoara este Medicină – Take Ionescu

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Călătorii celor două curse de tren ce leagă Timişoara de Mangalia, care au plecat duminică din capitala Banatului, au trăit în cursul nopţii aventura vieţii lor. Cele două garnituri nu au reuşit să ajungă decât până la Drobeta Turnu Severin, acolo unde au fost oprite din cauza stricăciunilor făcute de furtuna de ieri. De acolo...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călătorie de coşmar pentru pasagerii a două trenuri plecate de la Timişoara spre Mangalia, după ce o viitură a închis circulaţia feroviară
La Timișoara puteți fi martori la semnarea Păcii de la Passarowitz. „Ultimul Osmanlı Konser – semnarea Păcii de la Passarowitz” se numește evenimentul care vă va aduce o filă de istorie vie la Bastionul Theresia din urbe. Trimișii plenipotențiari Damian Hugo, conte de Vermont și Ibrahim Aga, alături de gărzile lor de onoare, vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filă de istorie vie la Timișoara: semnarea Păcii de la Passarowitz între împăratul romanilor și sultanul otomanilor
Ziua Drapelului Național va fi sărbătorită și în acest an în urbea de pe Bega. În fața Palatului Administrativ, sediu al Consiliului Județean Timiș și al Instituției Prefectului, va avea loc un ceremonial militar și religios cu ocazia acestei zile. Miercuri, 26 iunie, va avea loc ceremonialul militar și religios organizat cu ocazia Zilei Drapelului....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua Drapelului Național va fi sărbătorită la Timișoara
Primăria Timişoara ar trebui să scoată din buzunar peste 16 milioane de lei dacă va aplica mot-a-mot proiectul de reabilitare pentru Cinematograful Dacia propus de firma care s-a ocupat de realizarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Investiţie şi a Proiectului Tehnic. Pentru noua sală se propune, pe lângă realizarea de proiecţii de filme şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregăteşte reabilitarea pentru Cinematograful Dacia
Inundațiile s-au întors în Timiș. Partea de est a județului a fost cea mai afectată, iar pompierii au fost solicitați să intervină în șapte cazuri de urgență, în mai multe localități. O parte a județului Timiș încă se mai află sub cod roșu de inundații, după precipitațiile abundente care au fost înregistrate. Mai mulți copaci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Efectele furtunii și inundațiilor din Timiș: copaci și stâlpi căzuți, beciuri și case cuprinse de ape
Top
WP2FB Auto Publish Powered By : XYZScripts.com