Fiesta timișoreană la Arad! ASU Politehnica câștigă în fața rivalei UTA

„Basmele cu cavaleri se mai termină și rău / Cel violet sfârșește-n sânge, decapitat de călău”, acesta a fost mesajul cu care galeria arădeană a început partida. Însă, în teren, lucrurile au stat total diferit, întrucât favoriții suporterilor de pe Mureș nu s-au ridicat nici decum la nivelul așteptărilor. Alb-violeții, aflați în nevoie acută de puncte, au învins marea rivală, UTA, și au obținut toate cele trei puncte. Scor final 0-2, iar ASU Politehnica ia o gură mare de oxigen, odată cu victoria care o îndepărtează încă puțin de zona „minată” a clasamentului.

UTA BD - ASU Politehnica. Sursă: sspolitehnica.ro

UTA BD – ASU Politehnica. Sursă: sspolitehnica.ro

Pe „Motorul”, golul a venit repede pentru alb-violeți, după un început de joc în care gazdele au controlat balonul în mare măsură. Reușita lui Ignea din minutul 10, venită dintr-o centrare de pe partea dreaptă a lui Manea, nu a fost anunțată de nimic. Balonul a intrat în plasa porții lui Orlic după un plonjon ciudat al lui Ignea, contorsionat, aproape de firul ierbii, iar mingea, înainte de a poposi în poartă, a lovit umărul mijlocașului timișorean, iar apoi bara.

La adăpostul avantajului de un gol, ASU Poli a stat la pândă, iar roșii au preluat inițiativa. Oaspeții au continuat să amenințe poarta lui Orlic, însă fără prea multe emoții pentru gazde. Spiritele s-au încins pentru prima dată în minutul 25. Goalkeeper-ul Murariu s-a luat de atacantul advers Kanda, căzut în careu, dar fără să pretindă că ar fi fost faultat, după ce s-a atins de portarul timișorean. Ambilor jucători li s-au arătat cartonașul galben.

Șeroni a mai avut o șansă înainte de pauză. Lovitura de cap a masivului fundaș central de la UTA, în urma unei centrări din lovitură liberă a lui Kanda, a fost însă prea slab plasată și fără prea multă forță pentru a-l învinge pe Murariu.

Lovitură dată de Manea

În orice caz, după revenirea de la cabine tot Șeroni a fost aproape de gol. O reluare grea a fundașului UTA-ei, transformat la această fază în atacant, a fost respins cu greu, de lângă bară, de Murariu. Și în următoarele minute același Șeroni a fost principalul pericol în careul politehnist. Totuși, spre fericirea tifoseriei timișorene, golul a venit pentru ASU Politehnica.

Ursu a fost doar tatonat de apărătorii în roșu, a zărit un culoar și a tras spre poartă. Mingea a lovit transversala și, când întreaga tabără alb-violetă și-a pus mâinile în cap, pe reluare a apărut Manea, în afara ofsaidului, care a majorat diferența. UTA avea mai puțin de 20 de minute să scoată ceva din acest derby.

În orice caz, a mai reușit doar să ia un cartonaș roșu. Neagu a fost eliminat după ce l-a faultat pe Ursu din poziție de ultim apărător, chiar la limita suprafeței de penalizare.

ASU Politehnica ia toate cele trei puncte, extrem de importante în lupta pentru supraviețuirea în Liga a II-a, chiar de acolo unde-și dorea mai mult: fieful rivalei UTA. Cu această victorie, timișorenii urcă în clasament până pe locul 11, cu 41 de puncte, șase mai multe decât Energeticianul, care se află pe locul 16, primul retrogradabil.

ASU Politehnica va întâlni în etapa viitoare pe teren propriu pe Academica Clinceni, liderul ligii a II-a, o echipă aproape sigură de promovarea pe prima scenă fotbalistică din România.

*

UTA Bătrâna Doamnă – ASU Politehnica Timișoara 0-2 (0-1) ( – / ’10, Ignea; ’71, Manea)

UTA Bătrâna Doamnă: 93. Orlic – 8. Copaci, 30. Șeroni (’81, Isac), 4. El Hasni, 98. Costin – 17. Melinte, 9. Popa (’46, Hrezdac; ’92, Iuga), 21. Neagu, 77. Ciucur – 19. Rus (c.), 11. Kanda. Antrenor secund: Cristian Păcurar.

ASU Politehnica Timișoara: 1. Murariu – 22. Motreanu, 19. Coadă, 13. Scutaru (c.), 20. Cherecheș – 6. Dros, 8. Vasile – 7. Manea (’79, Plămadă), 24. Ignea, 10. M. Ene (’64, Bedea) – 15. Ursu (’88, C. Ene). Antrenor: Cosmin Petruescu.

Cartonașe galbene: Kanda / Bogdan Vasile, Murariu, Dros.

Cartonaș roșu: Neagu / -.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

pufi a spus: (mai 4th, 2019 at 17:57 )

Mare-i gradina,le spui inainte de meci ca se pariaza la greu W2,le spui inainte de meciul cu Aerostar ca e 2 solist,le spui ca Ripi le da 9 pcte la Acs(6 direct)si 3 indirect prin Asu,dar ei cred ca realitatea-i argintie,ca aia din punga.

polist a spus: (mai 4th, 2019 at 18:56 )

Si meciul asta este o explicatie de ce oamenii nu mai vin la meciuri si sunt scarbiti de ceea ce se intampla in asa zisul fenomen social, in care au ramas aranjorii (conducatori, antrenori, purtatori de tricouri pe gazon) si cativa batausi numiti pompos ultrasi.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top