Mare sărbătoare în weekend, la Buziaş. Programul complet al manifestărilor

În acest weekend toate drumurile vor duce spre Buziaş, acolo unde se va desfăşura ediţia cu umărul V al Festivalului Zilele Veveriţelor”. Manifestarea din acest an este dedicată celor 200 de ani de la actul de înfiiţare a staţiunii care a făcut renumit oraşul din apropierea Timişoarei.

Ediția a V-a a Festivalului Veverițelor, la Buziaș

Ediția a V-a a Festivalului Veverițelor, la Buziaș

Timp de două zile va fi mare sărbătoare la Buziaş. Vor fi cele mai gustoase sarmale din Banat, cele mai bune vinuri de la Silgaiu şi nu numai, vor fi artişti mari, muzică şi dansuri. Nu sunt uitaţi nici copiii.  Programul complet al manifestărilor în rândurile următoare:

Dimineaţa zile de sâmbătă, 1 iunie, este dedicată copiilor. Special pentru ei a fost organizat următorul program în Parcul Staţiunii, zona Cazino.

Orele 10.30-17.00: PAINTBALL – TRAS LA ȚINTĂ, Cabinet de Dezvoltare personală Mărioara Bîlba – Jocurile copilăriei, activități sportiv – distractive pentru copii

10.30-12.00: Teatru stradal pentru copii – Asociatia Puppet Mani – Sisi la scăldat

12.00-12.30: Spectacol de dans pentru copii  Zumba   Kids cu Diana 

Înttre orele 13.00 şi 17.00 va avea loc Parada colonadei şi concert de fanfară pe colonadă

De la ora 17.00 încep concertele:

Orele    17:00 – 18.00    CU ASAR

             18.00 – 19.00    ROCKABIL

             19.00 – 20.00   ALEXANDRA UNGUREANU

             20.00 – 21.00    PEPE

             21.00 – 22.30   DIRECȚIA 5

Duminică 2 IUNIE

Orele 13.00 – Spectacol Folcloric                  

         14.00 – 14.30   Concursul gastronomic ,,Cele mai bune sarmale din Banat”

Program artistic:
Orele 13.00 – 22.00  Spectacol ansambluri folclorice: “ARĂDEANA”, “Junii Gugulşani”, “Vermeşana”, “Niţchidorf”, “Boldureanca”, “Perla  Banatului” – Lugoj, “Izvoraşul” Buziaş, “SOROCUL” Timişoara ,,Voitegeana”.

Soliști invitați:  ADRIAN STANCA, OANA STANCA, RALUCA STANCA, ELENA JURJESCU, LIA LUNGU MIRCEA CÂRȚIȘOREAN, REMUS GROSU, SERGIU LAZAR, ADRIANA CURTU, CORNELIA  LUPULESCU, RAMONA GOMBOȘ, RAMONA ILIESI DRAGAN, NELU BLIDARIU, ROXANA CHIRITA, SEBASTIAN RAMNEANTU, DALIANA TATAR, MADALINA TRION, DALIANA ROTARIU, ROXANA TODORESCU, MARIANA SAV, FLORICA PENCIUC IANTO, STEFAN MURGU, IOAN TRUT, GAVRILA PUSCAS, EUGENIA  BOLOG, MILENA VESICI, LILIANA STANCIU, FLORICA COTA, DANILA SERAFIN, CONSTANTIN GRAMESCU, LARISA LUNGU, ROXANA SUCIU, ALEXANDRU POP, CRISTI NECHITA, LUCIAN LAVINIA, NICOLAE BRANZEI, ADRIANA SCOROBETE, DARIANA DUMITRESCU, COSMIN ION, LILIANA PATRASCU, MARIA BRATIS, IRINA MATEI, FLORIN TODOR, CASIAN VLADESCU, CARMEN MARIA BUCOVICEAN, CLAUDIU PETRUT, ADELA JURCHESCU, CORNEA ANAMARIA, ALIN OLAN

Organizator spectacol: Casa de Cultura Buziaș  

Director: Adrian Stanca

Prezentatori: Lăcrămioara Ungureanu și Doru David.

Festivalul este organizat de Asociaţia pentru Dezvoltarea Zonei Buziaş, Asociaţia Culturală Izvoraşul Buziaş, în colaborare cu Primăria Buziaş şi Consiliul Judeţean Timiş.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa

Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi așteaptă pe cei mici la cel mai dulce egg-hunt, dar și la sesiuni foto. După întâlnirea cu Iepurașul, sunteți invitați la o plimbare prin era Paleolitică, la expoziția cu dinozauri gigant și monștri marini uriași. Surprizele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Top