O importantă companie germană din domeniul software va opera din cadrul celui mai nou ansamblu de business din Timişoara

Timişoara va găzdui birourile unei mari companii din domeniul software. Specializată în domeniul tehnologiilor Oracle, aceasta îşi dezvoltă activitatea în oraşul de pe Bega, aici operând singurul său birou din România.

UBC3

UBC3

Compania germană Virtual7 a anunţat că va deshide în clădirea UBC 3, din ansamblul Iulius Town Timişoara noua sa locaţie din România. Aceasta va furniza tehnologii Oracle, iar pentru a oferi condiţii de calitate angajaţilor, a încheiat un parteneriat pentru închirierea a 500 mp în componenta office a ansamblului mixt timişorean.

United Business Center 3 (UBC 3) are peste 19.000 mp şi a fost livrat pe piață în luna martie, fiind cel de-al treilea finalizat în proiectul mixt construit în capitala Banatului.

Virtual7 este o companie germană înființată în anul 1996, specializată în tehnologii ORACLE, cu birouri în Germania, Elveția și România. Compania de consultanță software și IT operează în Timișoara încă din anul 2004, iar relocarea în ansamblul mixt Iulius Town va permite consolidarea planurilor sale de dezvoltare pe piața locală.

Sediul din UBC 3 va găzdui 35 de ingineri specializați în Databases, Middleware, Business Intelligence, Data Analytics și tehnologii Open Source. Domeniul de activitate al experților companiei germane se concentrează pe tehnologii ORACLE, compania fiind partener Platinum al americanilor, furnizând servicii precum dezvoltarea de soluții personalizate, integrare a sistemelor, modernizare de aplicații, respectiv optimizarea proceselor de afaceri și IT.

„De când am deschis sediul din Timișoara, ne-am dezvoltat portofoliul de servicii constant și într-o manieră sigură, deopotrivă pentru angajații și clienții noștri. Acum a venit momentul să facem următorul pas, cu aceeași grijă pentru stabilitate și nevoie de dezvoltare, motiv pentru care am decis să ne mutăm sucursala în frumoasele birouri din UBC 3. Ne dorim ca angajații noștri să fie fericiți și să se simtă în siguranță, ceea ce va fi, în cele din urmă, în beneficiul clienților noștri, sub forma unor servicii îmbunătățite”, a declarat Nicolae-Ciprian Iancu, Head of Development la Virtual7 Romania.

UBC 3 are 14 etaje, demisolul și parterul fiind rezervate spațiilor de retail, urmând să fie inaugurate, în perioada următoare, două restaurante, un pub, o cafenea şi o gelaterie. Clădirea de birouri este poziţionată în vecinătatea Iulius Mall, astfel încât cei care lucrează aici au acces imediat la peste 350 de magazine, food court, restaurante, fitness center şi la o gamă variată de servicii. În plus, prin programul Card Partener, creat special pentru angajaţii din ansamblu, aceştia beneficiază de promoţii de până la 25%, la sute de locaţii din mall.

Virtual7 oferă software și consultanță și este unul dintre cei mai puternici parteneri ORACLE din Germania, cu peste 95 de angajați, în patru locații. Experții companiei dezvoltă soluții Databases, Middleware, Business Intelligence și Cloud. Compania  își extinde în mod constant portofoliul cu tehnologii noi, conexe și moderne, de tip Open-Source. În prezent, supervizează și implementează proiecte, mai ales în sectorul public din Germania, cu ajutorul tehnologiilor ORACLE și de tip Open-Source în diverse discipline.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Top