Primăria Timişoara, arsă la conturi cu 15.000 de lei pentru mizeria din oraş / FOTO

Acţiunea heirupistă a municipalităţii timişorene, care a scos la lucru pe stradă angajaţii societăţilor din subordine, dublată de „grăbirea” intrării pe teren a noii societăţi de salubrizare a străzilor, nu i-a impresionat pe inspectorii de la Garda de Mediu. Pentru mizeria din oraş, primăria a fost amendată cu 15.000 de lei şi cu obligarea acesteia de a salubriza toate zonele descoperite cu acumulări de deşeuri.

Primăria Timișoara, amendată cu 15.000 de lei de Garda de Mediu

Primăria Timișoara, amendată cu 15.000 de lei de Garda de Mediu

Primăria Timişoara are la dispoziţie o lună pentru a realiza salubrizarea tuturor zonelor în care există abandonări de deșeuri și adoptarea de măsuri suplimentare și eficiente pentru eliminarea acestor depozitări/abandonări de deșeuri pe domeniul public. Aceasta este doar una dintre măsurile decise şi impuse de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș, care în perioada 8-14 mai, a desfășurat un control tematic privind salubrizare la nivelul Municipiului Timișoara.

„În timpului inspecției pe teren, s-a constatat că numeroase străzi, alei, parcări publice, stații ale mijloacelor de transport în comun și zone pietonale de afluență publică erau insalubre, zonele de circulatie pietonală și auto fiind partial acoperite cu deșeuri, care erau prezente și în jurul coșurilor de gunoi amplasate pe domeniul public, iar pe spațiile verzi/scuaruri existau saci cu frunze, grămezi de crengi și alte deșeuri amestecate. De asemenea, s-a constatat că nu se asigură colectarea separată, transportul și valorificarea deșeurilor și există depozitări/abonadonări de deșeuri în diferite zone.”, au anunţat cei de la Garda de Mediu.

Cum situaţia constatată e departe de una ideală, Primăria Municipiului Timșoara a primit o sancțiune contravențională în valoare de 15.000 lei, conform legislaţiei privind regimul deșeurilor. În urma controalelor, Comisariatul Județean Timiș al Gărzii de Mediu a stabilit şi o serie de măsuri clare cu termene de realizare, pe care administrația publică locală trebuie să le pună în practică.

Primăriei i s-a mai cerut adoptarea unor măsuri de prevenire a abandonării de deșeuri pe raza Municipiului Timișoara, respectiv identificarea proprietarilor de terenuri din zonele afectate de deșeuri și asigurarea salubrizării acestora. Garda de Mediu a cerut rezolvarea uneia dintre cele mai mari probleme existente în oraş, mai precis identificarea unei soluții pentru gestionarea biodeșeurilor generate pe raza unităţii administrative teritoriale Timișoara, având în vedere faptul că, până în prezent, nu s-a realizat stația de compostare a biodeșeurilor. Asociaţiile de proprietari din oraş se plâng de mai mult de un an de zile că nu au ce face cu acest tip de deşeuri, pentru că operatorul de salubritate refuză să le ridice. Vorbim despre iarbă, crengi, frunze, alte asemenea, rezultate în urma activităţii obligatorii de întreţinere a spaţiilor verzi.

„Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș va verifica stadiul îndeplinirii măsurilor dispuse la termenele stabilite, și va continua acțiunea de inspecție și control la operatorii de salubritate de pe raza UAT Muncipiul Timișoara”, au mai anunţat cei de la Garda de Mediu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

diedre a spus: (mai 15th, 2019 at 15:58 )

Robu, unde sunt banii pe care NU i-ai platit pentru salubrizarea de 7 luni incoace a acestui oras?!
In care din buzunare!?
Daca tot am ramas cu mizerie peste tot, da soocteala ce ai facut cu miloajele de euro neplatite-in lipsa operatorului de salubritate!!!

wtdg a spus: (mai 15th, 2019 at 23:27 )

Amenzile astea ar trebui sa le plateasca primarul personal. Asa amenzi din banii altora sa tot platesti ca sa-ti faci mendrele.

tibi a spus: (mai 16th, 2019 at 03:13 )

aici nici nu mai e vorba de amenzi, asta cere pur si simplu sa existe din nou pedeapsa capitala. furi? in functie publica, mai ales? risipesti banii poporului? d’apai atunci platesti cu viata!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Top