Studiu. Oamenii de la sat se îngraşă mai repede decât cei de la oraş

obezitate

obezitate

În România, obezitatea creşte mai repede în mediul rural decât în cel urban. Aceasta este concluzia specialiștilor care au lucrat la studiul NCD Risk Factor Collaboration. La acest studiu și-au adus aportul și dr. Adela Chiriță Emandi, prof. univ. dr. Maria Puiu și prof. univ. dr. Mihai Gafencu.

Studiul cercetează tendinţele globale în ceea ce priveşte indicele de masă corporală. Concluzia acestui studiu este că obezitatea se află într-o creştere mai rapidă în zonele rurale ale lumii faţă de oraşe. Cercetarea a fost condusă de către Imperial College din Londra, iar studiul a fost publicat în prestigioasa revistă Nature, în 9 mai 2019. Specialiștii au analizat datele privind înălţimea şi greutatea a peste 112 milioane de adulţi din mediul urban şi rural din 200 de ţări şi teritorii între anii 1985 şi 2017. Mai mulţi cercetători, cadre didactice de la Universitatea de Medicină Timișoara, dar și din alte universități România au contribuit la proiect.

Înălţimea şi greutatea pot fi folosite pentru calcularea indicelui de masă corporală (IMC), o scală recunoscută la nivel internaţional care ne spune dacă un individ are o greutate “sănătoasă” pentru înălţimea pe care o are. Studiul, care a implicat o reţea de peste 1.000 de cercetători din întreaga lume, a constatat că din anul 1985 până în anul 2017 IMC-ul a crescut în medie cu 2.0 kg/m2 la femei şi cu 2.2 kg/m2 la bărbaţi la nivel global, echivalent cu afirmația – fiecare persoană devenind cu 5-6 kg mai grea. Mai mult de jumătate din creşterea globală ce a avut loc pe parcursul acestor 33 de ani s-a datorat creşterii IMC-ului în zonele rurale. În unele ţări cu venituri mici şi medii, zonele rurale au fost responsabile de peste 80% din creştere.

Aceste tendinţe au condus la schimbări izbitoare în geografia IMC-ului pe decursul celor trei decenii. În anul 1985, bărbaţii şi femeile din mediul urban din peste trei sferturi dintre ţări, au avut un IMC mai mare decât cei din mediu rural. De-a lungul timpului, diferenţa dintre IMC-ul urban şi cel rural din multe dintre acele ţări s-a micşorat sau chiar inversat. „Rezultatul acestui studiu global a răsturnat percepţiile comune conform cărora principala cauză a creşterii globale în obezitate este faptul că mai multe persoane trăiesc în mediul urban. Acest lucru înseamnă că trebuie să regândim modul în care abordăm această problemă globală de sănătate.” explică autorul principal, profesorul Majid Ezzati, din cadrul Şcolii de Sănătate Publică de la Imperial College – London.

Echipa a descoperit diferenţe importante între ţările cu venituri mari, medii şi mici. În ţările cu venituri mari, studiul a demonstrat că IMC-ul a fost în general mai crescut în mediul rural începând cu anul 1985, în special la femei. Cercetătorii sugerează că acest fapt se datorează dezavantajelor cu care se confruntă cei care trăiesc în mediul rural: venituri şi educaţie mai reduse, disponibilitate limitată şi preţuri mai ridicate pentru alimente sănătoase şi mai puţine facilităţi pentru petrecerea timpului liber şi a face sport.

“Oraşele oferă o multitudine de oportunităţi pentru o nutriţie mai bună, exerciţii fizice şi recreere mai extinse şi o stare de sănătate îmbunătăţită, în general. Aceste lucruri sunt frecvent greu de găsit în mediul rural”, spune profesorul Ezzati. Între timp, zonele rurale din ţările cu venituri mici şi medii au înregistrat schimbări către venituri mai ridicate, infrastructura mai bună, agricultura mai mecanizată şi utilizare crescută a autoturismelor, toate acestea aducând numeroase beneficii pentru sănătate, dar totodată conduc la consum energetic mai scăzut şi disponibilitate mai mare pentru consum de alimente procesate și ieftine. Toţi aceşti factori contribuie la o creştere mai rapidă a IMC-ului în zonele rurale. „Pe măsura creşterii nivelului de trăi a statelor, provocarea pentru populaţia rurală se modifică de la a-şi permite suficientă mâncare, la a-şi permite mâncare de bună calitate”, adăugă profesorul Ezzati.

La nivel naţional, IMC-ul a scăzut uşor între anii 1985 şi 2017 în rândul femeilor în doisprezece țări din Europa (Grecia, Spania, Lituania, Cehia, Italia, Portugalia, Serbia, Franţa şi Malta) şi Asia (Nauru, Singapore şi Japonia). La cealaltă extremă, a crescut cu mai mult de 5 kg/m2 la femeile din Egipt şi Honduras. În rândul bărbaţilor, indicele IMC a crescut în fiecare ţară, înregistrând cea mai mare creştere în Saint Lucia, Bahrain, Peru, China, Republica Dominicana şi SUA, cu peste 3,1 kg/m2.

România prezintă o diferență de aprox 0,5 kg/m2 între urban si rural, mai mare în rural. Zonele rurale din ţările cu venituri mici şi medii, unde se încadrează și România, au înregistrat schimbări către venituri mai ridicate, infrastructură mai bună, agricultura mecanizată şi utilizare mai frecventă a autoturismelor, toate acestea aducând numeroase beneficii pentru sănătate, dar care conduc la consum energetic mai scăzut şi disponibilitate mai mare pentru consum de alimente procesate și ieftine.

Etichete , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%

O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Timişoara a câştigat cel mai important meci al sezonului şi rămâne în elită

Prim-divizionara de baschet SCM Timişoara s-a impus în meciul 4 al seriei de evitare a retrogradării la Ploieşti, după o repriză de prelungiri, 87-85 şi va continua în elită aşa cum a făcut-o în ultimele patru decenii. Partida a fost extrem de echilibrată, a avut parte şi de spectacol şi de suspans până la ultima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timişoara a câştigat cel mai important meci al sezonului şi rămâne în elită
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Miercuri, în prezența reprezentantului Companiei Naționale de Investiții (CNI), a primarului Florin Bucur, a constructorului, dirigintelui de șantier, specialiștilor externi ş.a. a fost recepționată investiția ”Construire bază sportivă tip 1 în localitatea Urseni”. Valoarea lucrărilor a fost de peste 6,5 milioane de lei. Baza sportivă este situată în 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Str. Salcâmilor nr. 𝟐𝟎 și va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
„Conurbația Timișoara-Arad ar trebui să fie una dintre temele principale ale dezbaterii electorale de la aceste alegeri locale”, crede rectorul UPT. Dacă în anii 2000, Timișoara și Aradul au însemnat o importantă poartă de intrare a investițiilor străine în România, în ultimii ani, alte orașe, de nivel similar, au recuperat diferența, iar unele dintre ele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Drăgan, rectorul UPT pune pe tapet înainte de alegeri o temă cu adevărat importantă, uitată de candidaţi: Conurbația Timișoara-Arad
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș propune iubitorilor de folclor un adevărat maraton folcloric cu peste 14 ore de spectacol de cântece și dansuri, grai bănățean, expoziții de artă populară, meșteșuguri, gastronomie tradițională, eveniment care va reuni peste 200 de artiști. Sâmbătă, 20 aprilie 2024, la ora 13:00, la Căminul Cultural din Giarmata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Timp de două zile, astăzi și vineri, publicul este așteptat în vizită la Banca Națională a României. Frumoasa clădire din centrul Timișoarei își deschide porțile pentru o serie de tururi ghidate. În contextul aniversării a 144 de ani de la înființare, Banca Națională a României invită publicul larg la cea de-a patra ediție a evenimentului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, așteptați să viziteze sediul local al Băncii Naționale a României
Peste 100 de vehicule istorice vor fi prezente, sâmbătă, la Timișoara, în Piața Unirii, la Retroparada Primăverii. De la ora zece, iubitorii automobilelor vor putea vedea pe viu câteva vehicule de valoare din istoria auto. După cum spuneam, se anunță un număr de peste 100 de vehicule istorice expuse, marea majoritate aparținând colecționarilor din Timis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă are loc Retroparada Primăverii. În Piața Unirii vor fi prezentate peste 100 de automobile istorice
La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Top