Victor Ponta (Pro România): Românii vor să fie europeni (P)

Pro România, partidul condus de fostul premier Victor Ponta, participă pentru prima oară la un scrutin electoral în 26 mai, când vor avea loc alegerile europarlamentare.

Victor Ponta

Victor Ponta

Liderul Pro România și-a asumat rolul de deschizător al listei, iar așteptările sale sunt realiste: “e prima dată când participăm la alegeri, primul obiectiv e ca oamenii să ştie că există Pro România. Vă daţi seama că sunt încă destui, în special votanţi pro PSD, care ştiu că Victor Ponta, Corina Creţu, Tudose încă sunt la PSD. Deci, primul lucru, să ştie lumea de Pro România, să ştie că există, să ne facem structuri în teritoriu, să vorbim, să ne facem oamenilor cunoscuţi. Nu poţi să votezi ceva ce nu cunoşti. În al doilea rând, aş vrea ca oameni aşa cum e Corina Creţu să-şi continue activitatea la Bruxelles. Ea, cu siguranţă, este cel mai important reprezentant al României, a fost şapte ani europarlamentar, vicepreşedinte al Parlamentului şi cinci ani comisar pentru politici regionale. Are un grad de favorabilitate extraordinar, mult peste mine, peste domnul Iohannis, e femeie, social-democrată, a făcut treabă bună şi mi-aş dori ca în continuare în următorii cinci ani să fie la Bruxelles, să continue aceste proiecte”, spune Victor Ponta.

Pro România și-a propus să trimită în Parlamentul European trei-patru reprezentanți, iar liderul formațiunii politice consideră că lista propusă conține oameni de valoare, care au confirmat în funcțiile pe care le-au deținut în trecut, iar rolul reprezentanților Pro România în Parlamentul European este foarte clar: “Sigur că sunt multe lucruri bune de făcut, să luăm mai mulţi bani în primul rând. Am luat doar 20% din banii europeni pentru infrastructură, pentru drumuri, pentru spitale şi pentru şcoli. Să fim primiţi în spaţiul Schengen (…) nu doar spaţiul Schengen, ci şi moneda euro, până la urmă tot ceea ce ţine de calitatea de european. Noi trebuie să le spunem oamenilor că fără subvenţiile de la UE în agricultură vom avea un dezastru, că fără banii pentru autostrăzi nu o să avem niciodată bani din bugetul nostru, bugetul nostru se duce cu totul pe pensii şi salarii, nu rămâne niciun euro să faci şosele, că fără proiectele de spitale, cele trei spitale regionale, nu o să avem niciodată spitale noi. Şi că, mai ales, cel mai important lucru, poate generaţiile mai în vârstă îşi mai amintesc cum e fără Europa, cei mai tineri s-au născut europeni, vor să să fie europeni. Noi, dacă le spunem copiilor noştri că plecăm din Europa, cum le zice domnul Dragnea, ei o să plece în Europa, în Franţa, în Italia, în Spania, şi o să rămânem aici mult prea puţini”, a mai declarat Victor Ponta, președintele Pro România.

Realizat de TDT Vest Cons la comanda Pro România

CMF: 41190009

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

tibi a spus: (mai 14th, 2019 at 18:47 )

eu as vrea ca romanii sa bage toti sobolanii mickeymouse, toti comunistii si uselistii la ghilotina.

City resident a spus: (mai 19th, 2019 at 08:56 )

www apartamenteintimisoara com

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO

Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
Glumind pe seama celor din PNL, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a firmat că până aceştia se trezesc din somn, social-democraţii deja au câştigat alegerile. Simonis i-a ironizat pe PNL-şti inclusiv la lansarea candidaturii lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei. Sâmbătă, în timpul lansării candidatului PSD-PNL Nicolae Robu la Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi ia în balon pe aliaţii din PNL: Până se trezesc liberalii, noi, PSD-iştii, câştigăm alegerile
La Şag se va ridica o nouă şcoală, care va fi amplasată în zona PUZ-ului pentru tineri. Valoarea estimativă a investiției prin fonduri europene este de peste 11 milioane de lei.  Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a anunţat că au fost demarate procedurile de realizarea a studiilor, întocmirea documentației și obținerea avizelor pentru construirea unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au început procedurile pentru ridicarea unei noi şcoli
Încurcate şi bizare sunt căile politico-electorale prin unele zone! Studiu de caz, comuna Remetea Mare. Pe 24 februarie a.c., într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, prezenta un generos lot de primari şi viceprimari racolaţi de la alte partide, în special de la PNL. Printre cei care au avut revelaţia social-democraţiei s-a numărat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (4). Meandrele alegerilor. Cum a căzut între scaune primarul din Remetea Mare.
Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
Top