Vreţi argumente, doamna Dăncilă? Orice timişorean îi este teamă de hoţi şi proşti

„Am văzut că sunt oameni care au altă opinie, e dreptul lor într-o democraţie. Dar trebuie să vină cu argumente”, a bâiguit premierul Viorica Dăncilă, la Giarmata, în timp ce era huiduită de câteva zeci de timişoreni veniţi s-o întâmpine. Şi asta după ce a fost fugărită prin Cluj şi huiduită copios la Arad. (Dar puţină mişcare nu face niciodată rău.) Chestia asta cu argumentele prezintă însă două mari probleme.

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

În primul rând, faptul că nu prea puteai să-i prezinţi dnei Dăncilă vreun argument, atâta timp cât aceasta era apărată de „dragostea” timişorenilor de cordoane de jandarmi. De altfel, în ultimul timp, am obervat că jandarmii nu prea au alte treburi decât să-i apere pe liderii PSD, oriunde s-ar afla în ţară, de manifestările de „efuziune” ale poporului. Popor în numele căruia cică ar guverna. Oare câţi bani publici se consumă pentru ca jandarmeria să presteze servicii de pază şi protecţie pentru mahării PSD-işti? Dacă mai pui la socoteală faptul că unii dintre aceştia sunt infractori sau apărători ai infractorilor ajungem la paradoxul din sloganul „Jandarmeria apără hoţia!”. Respectiv ca o instituţie care ar trebui să stârpească borfaşii să ajungă să-i protejeze.

Dar revin la Dăncilă cu ale ei „argumente”. Aici ea ori se face că şi-a concediat neuronii din dotare (câţi o fi aceştia), ori chiar îi lipsesc. Fiindcă, nu trebuie să ai multă inteligenţă pentru a înţelege ce vor acei români care o apostrofează pe unde merge, iar în cazul de faţă timişorenii ajunşi la Giarmata.

Nu e un secret că timişorenii sunt împotriva unui stat infracţional, condus de infractori în folosul infractorilor. Adică exact ce se întâmplă acum în România confiscată de un grup organizat. Tocmai de aici derivă o altă problemă. Timişorenii se considerau în Europa chiar şi înainte de 1989, atunci când România trăia în cel mai negru stalinism. Cu atât mai mult azi, ei vor să rămână în Europa. Ori, pe lângă atacurile la adresa Justiţiei şi statului de drept, discursul agresiv, populist şi antieuropean al PSD ne scoate încet, dar sigur din Europa. Şi mesajele care vin dinspre Bruxelles sunt tot mai îngrijorătoare pe zi ce trece.

Şi ca să ajung şi la teme mai concrete şi locale, ce a făcut Guvernul PSD pentru Timişoara în ultimii ani? Deşi s-au tot promis, nu avem nici stadion, nici spital regional, nici sală polivalentă, bazin olipic, centru intermodal etc. Investiţii care s-au făcut în alte zone ale ţării, chit că Timişul este al doilea mare contributor la bugetul naţional, după Bucureşti. În fine, un ultim „argument” pentru doamna Dăncilă. Pe lângă hoţi, mincinoşi, borfaşi sau ipocriţi, timişorenii nu suportă nici proştii în fruntea ţării. Parafrazând-o pe dna Dăncilă, se poate spune că orice timişorean îi este teamă de hoţi şi proşti, mai ales. Oare ar înţelege şi ea la ce mă refer?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Hahaha a spus: (mai 13th, 2019 at 14:09 )

Robu e normal si cinstit?

tibi a spus: (mai 13th, 2019 at 15:27 )

robu este un uselist comunistoid. imi vine sa vomit cand il aud.

Cititor a spus: (mai 13th, 2019 at 15:59 )

Ce agramat : “orice timișorean ii este teama…” !!! Corect românește : “oricărui timișorean ii este teama…” . Fără comentarii in plus ! Nu de alta, dar nu mai pricep cine este prostul !

Druckerul din Mehala a spus: (mai 13th, 2019 at 16:45 )

Hopa , au aparut si 3 postaci psd…f,tui , va place in Banat ? ii fain < ha ?…numai ca io zic sa mergeti in zona zaibarului si a parjoalelor sa faceti propaganda psd-ista …f,tui .

@Cititor a spus: (mai 13th, 2019 at 17:20 )

Bravo! Numai ca aici autorul a imitat-o pe agramata la care te inchini tu. Se pare ca al doilea neuron nu ti-a mai functionat, dupa ce primul a sesizat eroarea.

tibi a spus: (mai 13th, 2019 at 18:56 )

recalculeaza traseul, mehalezule, ca esti pe langa subiect. sau poate habar n-ai sa numeri, cine stie?

Poli 21 a spus: (mai 13th, 2019 at 19:58 )

Mai tibi, de la ce stina ai coborit la oras ??

tibi a spus: (mai 14th, 2019 at 13:50 )

poli21, ai probleme grave, vad, pe langa faptul ca esti un comunist evident. adica eu spun ca robu e uselist, tu ma faci pesedist, eu te corectez, pentru ca esti imbecil sau comunist de USL, si eu sunt ala de la stana? hai jet!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu nou stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”

Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu nou stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa

Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu nou stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi așteaptă pe cei mici la cel mai dulce egg-hunt, dar și la sesiuni foto. După întâlnirea cu Iepurașul, sunteți invitați la o plimbare prin era Paleolitică, la expoziția cu dinozauri gigant și monștri marini uriași. Surprizele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Top