Artiști din Timișoara luptă alături de Anda, mamă a trei copii, pentru ca aceasta să învingă cancerul

Anda are nevoie de ajutorul vostru. Este mamă a trei copii, diagnosticată cu cancer la sân. Urmează tratament la Instanbul, dar este unul costisitor. Artiști din Timișoara își dau mâna pentru a lupta alături de Anda. Alăturați-vă și voi!

Anda, mamă a trei copii, diagnosticată cu cancer la sân

Anda, mamă a trei copii, diagnosticată cu cancer la sân

La Timișoara va avea loc un maraton pentru viața Andei, duminică, 16 iunie, de la ora 10.00, la Casa Artelor & Klapka din Timișoara. Va fi un Maraton al Artelor, parte a unui maraton pentru viață: viața Andei, cu activități pentru copii, expoziții de pictură și fotografie, sesiuni de lectură, dansuri, concerte.

Duminică, de la ora 10.30, scriitoarea Alexandra Pintea Varnava și fiul ei Ionuț vor citi lecturi captivante, iar de la ora 11.30 micuții pot participa la atelierele susținute de Simona Podaru (Părinte Implicat, trainer acreditat de ANC și instructor certificat Aware Parenting Institute) sau pot alege sesiunea de zumba, organizată de Corina Berghin de la Clubul Tip Top. Sabine Oschanitzky îi invită pe copii la joc și mișcare, în cadrul unui atelier de dans care va începe la ora 12.00. Între orele 10.00-15.00 asistenții Photo Boutique vor surprinde momentele plăcute în fotografii pe loc.

De la ora 16.30, Cvartetul de coarde ai cărui membri activează în cadrul Filarmonicii Banatul se alătură Maratonului. Alexandra Crișan (vioara I), Carmen Paulescu (vioara a II-a), Cynthia Păuna Popa (violă), Diana Ivașcu (violoncel) ne reamintesc faptul că muzica vindecă. Li se alătură, de la ora 17.30, violonistul Rafael Muzicaș, care la doar 9 ani are un vast portofoliu de premii la concursuri naționale și internaționale, iar scriitorul Robert Șerban vă invită la ora 18.00 la un moment de lectură.

De la ora 19.00 urcă pe scenă și transmit din emoțiile lor studenții din anul I de la Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest, clasa profesorului Mirela Puia și studenții din anul II, clasa profesorului Claudiu Dogaru. Implant pentru refuz va concerta de la ora 23.00, pregătind atmosfera pentru ora 00.00, cand Dudu (AnonimTM) dă startul unui Generations Sets.

Pe parcursul evenimentului vor fi deschise expoziții cu lucrările de pictură și fotografie donate de către artiștii plastici Luisa Cube, Cristina Daju, Adrian Florin Pop, Alina Ondine Slimovschi, Claudiu Toma, Dan Toma, fotografii Caius Ovidiu Merșa și Ovidiu Cărăbeț, un târg de carte, dar și Bursa Donatorilor.

Accesul la Maratonul artelor se ace în baza unui bilet care costă 25 de lei. Toți banii ajung la Anda.

Puteți dona aici:

Takacs Anda Carolina
Cont lei: RO25INGB0000999905864305
Cont euro: RO42INGB0000999908368054

sau prin intermediul Foundraiser-ului deschis pe Facebook: https://www.facebook.com/donate/324707771540352/2230784690507578/

sau prin PayPal
paypal.me/ImpreunaPentruAnda.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Unul din capii mafiei imobiliare de romi din Timişoara, Cristopher Cîrpaci, i-a îndemnat pe coetnicii săi să-l voteze pe Nicolae Robu la alegerile locale. Acelaşi Cîrpaci l-a ameninţat pe primarul Dominic Fritz, „anunţându-l” că nu va mai fi primar. Acţiunea de demolare a unor construcţii ilegale demarată luni de Primăria Timişoara a lăsat răni adânci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara
Consilierii locali vor avea de aprobat tarifele pe care adăpostul public de câini urmează să îl perceapă proprietarilor animalelor pierdute și ajunse în acest adăpost. Pentru fiecare zi de ”cazare” urmează să fie solicitați bani, la fel și pentru operațiuni medicale. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara stabilește tarifele percepute celor care își recuperează câinii pierduți și ajunși în adăpostul public
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, filiala Timiș a decis să meargă, la alegerile pentru funcția de președinte al consiliului județean, pe candidatul propus de alianța PSD – PNL și nu pe cel propus de cea din care face parte la nivelul Timișoarei, deci îl vor susține pe Alfred Simonis. Decizia nu aduce nicio atingere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UDMR Timiș a decis și a luat o decizie pragmatică. Îl susține pe Alfred Simonis la șefia CJT 
Soluția provizorie a liniei continue trasată pe întreaga lungime a centurii de ocolire a Timișoarei devine definitivă. De marți va începe montarea de parapet de beton de tip New Jersey pe zona mediană a drumului. Decizia a fost luată de comun acord cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș încă de anii trecuți, pentru a obliga conducătorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De azi se montează parapet de beton pe toată Centura Nord de ocolire a Timișoarei
Anul acesta Iulius Town Timișoara vă încurajează să fiți „De Paște, mereu împreună!”. Au fost pregătite cadouri pentru toată familia, iar cei mai norocoși pot câștiga, pe lângă premiile zilnice din cadrul campaniei, vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia. Până pe 3 mai 2024, toate ajutoarele Iepurașului care fac shopping la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Ajuns la cea de-a V-a ediţie, festivalul „Aero West Bike Fest” va aduce pe scena amplasată la Aerodromul din Buziaş emblematica trupă a rock-ului românesc şi timişorean, Cargo. Concertul legendarului grup va avea loc în prima  zi a festivalului, pe 24 mai. Primăria și Consiliul Local Buziaș, în colaborare cu Aerodromul Aero West Buziaș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Top