Burse de merit, acordate de prima şcoală internaţională din Timişoara

Doi elevi buni vor primi burse de merit pentru anul școlar 2019-2020, acordate de prima școală internațională, cu program educațional de tip Cambridge – British International School din Timisoara. Vor beneficia de acestea elevii foarte talentați, care doresc să urmeze cursurile şcolii amintite, dar nu au susținerea financiară necesară. Astfel, pentru anul școlar care urmează sunt disponibile o bursă de merit pentru anul 7 (11 ani) și o bursă școlară pentru anul 8 (12 ani). 

Burse de merit, acordate de prima şcoală internaţională din Timişoara

Burse de merit, acordate de prima şcoală internaţională din Timişoara

Dorim să sprijinim acei copii care doresc să beneficieze de sistemul nostru de învățământ, însă a căror familie nu pot susține costurile aferente. Suntem bucuroși să anunțăm că organizăm un concurs pentru a descoperi elevi merituoși, atât pe plan academic, cât și prin prisma talentelor vocaționale și artistice pe care le au și care au demonstrat prin rezultatele obținute că merită să facă parte din familia școlii noastre”, arată Ciprian Țiplea, directorul British International School of Timișoara.. 

Bursele sunt acordate în baza unor criterii academice, incluzând portofoliul școlar în baza rezultatelor obținute, dar și talentul vocațional și artistic al elevilor candidați. Astfel, bursele vor fi oferite în urma unei analize a documentelor suport (inclusiv referințe de la școala actuala), a unui interviu cu elevul și cu părinții / reprezentanți legali, precum și pe baza unei testări a elevului ținând cont totodată de situația materială și contextul social economic al familiei. Dosarul de aplicare poate fi obţinut pe site-ul școlii – www.britishschool-timisoara.ro. Aplicanții trebuie să descarce documentele, să le completeze și să le trimită prin email la office@britishschool-timisoara.ro până cel târziu luni data de 1 iulie 2020.

Ce trebuie să conțină dosarul de aplicare

Dosarul de aplicare care trebuie depus conține: Formular de înscriere; Scrisoare de intenție; Nota de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul programului de burse academice; Copie certificat de naștere; Cel mai recent raport școlar (foaie matricolă); Orice alte documente care ar putea veni în sprijinul dosarului; Documente suport privind situația financiara a familiei.

British International School of Timisoara își va deschide porțile în septembrie pentru elevi începând cu clasa pregătitoare (4 ani) și până la clasa a 9-a (13 ani). 

„British International School of Timișoara introduce o nouă viziune în educația preuniversitară din zona de vest a țării, dar validate și apreciată în orașe din întreaga lume. În România există școli similare care funcționează de mai mulți ani la București și Cluj-Napoca. Sistemul educațional propus își are rădăcinile în Marea Britanie și este recunoscut la nivel internațional pentru modul armonios și pragmatic în care imbină un curriculum academic de înalt nivel cu un program extracurricular bogat. Astfel, copiii dezvoltă cunoștințe generale, înțeleg aplicarea practică a acestora, își dezvoltă aptitudini pe anumite domenii în funcție de abilitățile și pasiunile pe care și le descoperă și au, totodată, un divers program care îi dezvoltă din punct de vedere social, emotional și cultural. British International School of Timișoara va fi acreditată de Council of British International Schools (COBIS), ceea ce reprezintă diploma de platină pentru o școală de acest gen și va avea un curriculum britanic oferit de Cambridge Assessment International Examination”, spun cei care operează noua şcoală.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, filiala Timiș a decis să meargă, la alegerile pentru funcția de președinte al consiliului județean, pe candidatul propus de alianța PSD – PNL și nu pe cel propus de cea din care face parte la nivelul Timișoarei, deci îl vor susține pe Alfred Simonis. Decizia nu aduce nicio atingere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UDMR Timiș a decis și a luat o decizie pragmatică. Îl susține pe Alfred Simonis la șefia CJT 
Soluția provizorie a liniei continue trasată pe întreaga lungime a centurii de ocolire a Timișoarei devine definitivă. De marți va începe montarea de parapet de beton de tip New Jersey pe zona mediană a drumului. Decizia a fost luată de comun acord cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș încă de anii trecuți, pentru a obliga conducătorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De azi se montează parapet de beton pe toată Centura Nord de ocolire a Timișoarei
Anul acesta Iulius Town Timișoara vă încurajează să fiți „De Paște, mereu împreună!”. Au fost pregătite cadouri pentru toată familia, iar cei mai norocoși pot câștiga, pe lângă premiile zilnice din cadrul campaniei, vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia. Până pe 3 mai 2024, toate ajutoarele Iepurașului care fac shopping la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Ajuns la cea de-a V-a ediţie, festivalul „Aero West Bike Fest” va aduce pe scena amplasată la Aerodromul din Buziaş emblematica trupă a rock-ului românesc şi timişorean, Cargo. Concertul legendarului grup va avea loc în prima  zi a festivalului, pe 24 mai. Primăria și Consiliul Local Buziaș, în colaborare cu Aerodromul Aero West Buziaș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Top