Distribuitorii de energie electrică din România se implică, pentru prima dată, în protejarea berzelor albe

Distribuitorii de energie electrică din România se implică, pentru prima dată, în protejarea berzelor albe. Sursă foto: Sebi Bugariu

Distribuitorii de energie electrică din România se implică, pentru prima dată, în protejarea berzelor albe. Sursă foto: Sebi Bugariu

Pentru prima oară în România, toți distribuitorii de energie electrică vor pune umărul pentru a proteja berzele, în toată țara. Concret, furnizorii de curent se vor folosi de datele obținute de Societatea Ornitologică Română cu ajutorul aplicației Uite, Barza!” pentru a instala cuiburi în zonele unde este cea mai mare nevoie de ele.

În 2019, toți distribuitorii de energie electrică din țară se vor implica în protejarea berzelor albe. Proiectul de numărare a berzelor albe cu ajutorul aplicației de telefon mobil „Uite, Barza!” a început în urmăc u doi ani, cu sprijinul companiilor Enel din România. În doi ani, aplicația a înregistrat peste 9000 de utilizatori și poate indica precis unde se află cuiburile de barză care au nevoie de supraînălțare sau unde este nevoie de un cuib nou.

Din 2017, aplicația furnizează date despre numărul de berze care cuibăresc în România și asigură date vitale pentru protejarea acestor păsări.

„Este prima noastră aplicație mobilă de citizen science și are un dublu scop. Aplicația ne ajută să facem inventarul cuiburilor de berze și să sporim gradul de protecție al acestei specii. Mă bucur că începând din anul acesta, datele preluate cu ajutorul aplicației ajung la toți distribuitorii de energie electrică din țară, pentru a pune astfel în siguranță berzele care cuibăresc în zonele de rețea electrică. Astfel, distribuitorii de energie electrică din grupurile Enel, E.ON, CEZ și Electrica vor  avea acces la informațiile înscrise de utilizatori la nivelul întregii țări, putând astfel să protejeze populația de berze albe”, a declarat Ovidiu Bufnilă, coordonatorul echipei de comunicare de la Societatea Ornitologică Română.

Harta cuiburilor berzelor albe

Harta cuiburilor berzelor albe

Din 2017, de când SOR a lansat aplicația, „Uite, Barza!” a avut peste 9.000 de utilizatori și a ajuns în 2018 pe locul al șaselea în Top 10 aplicații de călătorii. 

Cum se numără berzele

Oricine are la dispoziție un smartphone poate descărca aplicația „Uite, Barza!”. Când ajunge la un cuib, pornește funcția de localizare și aplicația, iar apoi completează câmpurile cerute: numărul de păsări prezente, pe cel fel de construcție se află cuibul, dacă este sau nu în pericol. Aplicația va cere o fotografie și va prelua coordonatele GPS.

Cuiburile sunt verificate, validate și introduse în baza de date, cu un semnal de alarmă la cele care se află în pericol. Apoi, informațiile vor fi trimsie către distribuitorii de energie electrică, iar ei vor interveni, în toată țara, pentru a amplasa cuiburi artificiale, acolo unde cuibul se află în pericol de ardere sau poate afecta rețeaua.

Numărătoarea de berze se realizează doar în perioada 25 iunie – 31 iulie. Berzele sunt numărate numai la cuib, iar puii sunt destul de mari în această perioadă pentru a fi observați ușor. Diferența dintre pui și păsările adulte este simplă – puii au ciocul negru, adulții au ciocul roșu. 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top