Firma de curăţenie a străzilor, amendată cu 20.000 de lei. Activitatea acesteia, concentrată în centru şi pe bulevardul Sudului!

Salubrizarea Timişoarei nu se face cum trebuie, iar societatea care a semnat cu primăria insistă asupra efectuării curăţeniei în zona centrală şi în cea aferentă Bulevardului Sudului, a stabilit Comisia Mixtă, constituită de Prefectura Timiş în urma situaţiei descoperite pe străzi de mai multe controale ale Gărzii de Mediu. Concluzia: amendă de 20.000 de lei pentru societatea respectivă şi continuarea supravegherii pentru salubrizarea integrală a oraşului.

Firma de salubrizare a străzilor din Timişoara, amendată cu 20.000 de lei.

Firma de salubrizare a străzilor din Timişoara, amendată cu 20.000 de lei.

Proaspăt venită pe plaiurile Timişoarei, societatea cu acţionariat austriac şi sediu central la Cluj care a preluat salubrizarea oraşului a fost găsită cu numeroase probleme de Comisia Mixtă înfiinţată de Prefectura Timiş şi anunţată la proxima şedinţă a Colegiului Prefectural. Decizia stabilirii acestei comisii a fost luată ca urmare a mizeriei din Timişoara şi a deficienţelor grave constatate de Garda de Mediu.
În concluzie, în perioada 4 – 8 iunie, membrii comisiei au verificat modul în care se efectuează salubrizarea domeniului public în diferite locaţii: Calea Buziaşului, bulevardul Sudului, Piaţa Bălcescu, Piaţa 700, strada Pestalozzi, Calea Aradului, Calea Torontalului, Piaţa Traian, Calea Bogdăneştilor. Iar concluziile, probabil deloc interesante, sunt că oamenii societăţii de salubrizare a străzilor insistă mai mult decât în alte zone asupra centrului Timişoarei şi… Bulevardul Sudului şi străzile aferente.
În urma controalelor s-a constatat că soicietatea Brantner nu deţine autorizaţie de mediu pentru punctul de lucru din comuna Giroc, acesta fiind în acest moment în curs de obţinere de la Agenţia pentru Protecţia Mediului. De asemenea, membrilor comisiei mixte nu le-au fost prezentate grafice clare de intervenţie în vederea salubrizării, de asemenea, nu sunt realizate grafice de intervenţie pe fiecare utilaj. S-a constatat că sunt zone stradale largi unde nu s-a realizat salubrizarea, în zona străzii Cluj, Calea Martirilor, Calea Aradului, Calea Torontalului, zona Modern, bulevardul Dragalina, excepţie făcând bulevardul Sudului şi zona centrală a oraşului, unde salubrizarea este eficientă.
În acest moment operatorul de salubritate acţionează cu 14 măturătoare mecanice şi electrice, 3 autocompactoare pentru gunoi, 4 camionete, mai multe sisteme cu apă, două autospeciale pentru transportul containerelor, respectiv cu 93 de muncitori necalificaţi şi 22 de angajaţi, personal auxiliar.
Pentru cele constatate, firma de salubritate s-a ales din partea Gărzii de Mediu cu o amendă de 20.000 de lei, s-a dispus continuarea acţiunilor desfăşurate pentru obţinerea autorizaţiei de mediu, stabilirea de grafice clare, respectiv continuarea salubrizării în toate zonele din oraş, pentru asigurarea unui mediu sănătos potivit pentru populaţie.
Vă reamintim că vineri primarul Nicolae Robu a atacat extrem de dur Garda de Mediu după ce aceasta a amendat primăria pentru mizeria din oraş cu 50.000 de lei, sugerând că cineva are interese în acest sens şi că Prefectura ar „stimula” aceste controale: „O să vedeți că iar va veni o amendă, că pun pe cineva să pună niște gunoi în stradă și apoi se duc în control și începe. Prefectul dă un comunicat, Garda de Mediu dă o amendă. Este foarte simplă să regizezi lucruri de genul acesta”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției

Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Repetiţie bună înainte de Final 4 din Cupă. Victorie cu Odorhei

Prim-divizionara de futsal CFR Timişoara a încheiat turul play-off-ului cu o victorie importantă, 4-2 cu Odorhei, într-un meci disputat în Sala Constantin Jude. A fost şi ultima repetiţie oficială înainte de turneul Final 4 al Cupei României care va fi găzudit în oraşul de pe Bega la începutul lunii aprilie. Revenind la joc, partida a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Repetiţie bună înainte de Final 4 din Cupă. Victorie cu Odorhei
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Jumătate dintre timișorenii care au fost somați să își dărâme vechile garaje au decis să facă singuri această operațiune. Sunt peste 120 de garaje vechi, incluse în programul Primăriei Timișoara de amenajare de noi locuri de parcare, care au fost demolate înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut în notificare, iar altele sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara promite 300 de locuri de parcare și spații verzi in locul a 231 de garaje demolate
Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
Din primele informații ”transpirate” din ședința coaliției PSD – PNL, cele două partide au decis să aplice în Timiș soluția deja adoptată, cu un candidat comun, atât la Primăria Timișoara, oferit de PNL prin Nicolae Robu, dar și la șefia CJT, cu un candidat social-democrat. În concluzie, Alfred Simonis are liber în competiția în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rămâne cum am stabilit. Coaliția a decis să aibă candidați unici la locale: PNL la Primăria Timișoara, PSD la CJ Timiș
Mai multe unități de învățământ din Timiș vor primi microbuze electrice, acestea vor fi achiziționate cu fonduri europene, prin PNRR. Mijloacele de transport ecologice vor fi livrate până la finalul acestui an. Deocamdată nu se știe unde vor ajunge acestea. Contractul de finanțare privind achiziționarea de microbuze electrice pentru elevi a fost semnat de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru achiziția a 24 de microbuze electrice, cu fonduri din PNRR, destinate județului Timiș
Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest
Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
O nouă recunoaștere pentru un cadru didactic al Universității Politehnica Timișoara! Prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, membru corespondent al Academiei Române și prorector al UPT responsabil cu cercetarea științifică, inovarea și transferul tehnologic, a primit vineri, 22 martie 2024, în cadrul unei ceremonii solemne, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, cea mai înaltă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoştere şi respect. Academicianul Liviu Marșavina, prorector al UPT, Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca
Chiar dacă nici măcar nu a demarat perioada oficială de înscriere în cursa de obținere a mandatelor pe patru ani în urma alegerilor locale, candidatul independent Marian Vasile a stabilit deja cine îi vor fi contracandidați la alegerile pentru postul de primar al Timișoarei. El spune că vrea o dezbatere și are în vedere doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marian Vasile a stabilit cine sunt unicii săi contracandidați la funcția de primar al Timișoarei. Robu și Fritz sunt chemați la discuții
Top