Pregătiţi-vă de noi parcuri în Timişoara, realizate de primărie pe terenuri expropriate din zona privată

Primarul Timişoarei se gândeşte tot mai mult la concetăţenii lui şi are în vedere extinderea spaţiilor verzi din oraş. Iar pentru aceasta vrea să ia terenuri private şi să le treacă în domeniul public de la privaţi, care ar urma să fie despăgubiţi în urma evaluărilor.

Pregătiţi-vă de noi parcuri în Timişoara, realizate de primărie pe terenuri expropiate din zona privată

Pregătiţi-vă de noi parcuri în Timişoara, realizate de primărie pe terenuri expropiate din zona privată

Trebuie extinse spaţiile verzi din oraş, iar pentru aceasta vom prelua o serie de spaţii private, spune Nicolae Robu. Cum? Prin trecerea în domeniul public, odată ce legea a fost schimbată şi acum permite operaţiunea şi pentru realizarea de parcuri, chiar dacă terenurile vizate au chiar şi garaje pe ele, unul dintre „fetişurile” administrative ale edilului-şef.

Robu a ochit deja două asemenea terenuri, unul în Calea Lipovei, cel de-al doilea în una dintre zonele rebele ale oraşului împotriva cruciadei demarate de primar în lupta cu garajele oraşului, zona Kiriac.

„Noi decidem ce terenuri vom prelua pentru noi spaţii verzi. E o comisie la primărie care se va ocupa cu aceasta, cu procedura. Preluarea se va face prin expropiere, iar preţul va fi stabilit de instanţele de judecată (n.r. cel mai probabil prin evaluarea unui expert). Sunt lucruri deja aşezate, s-a schimbat legislaţia, s-au făcut exporprieri şi pentru parcuri, e posibil şi pentru spaţii verzi acum, pentru baze sportive. Chiar de aceasta, am avut eu iniţiativa aceasta. Pe strada Silistra noi vom face complexul sportiv. Lângă aceasta rămâne puţin spaţiu verde, vrem să oferim cetăţenilor din Cartierul Lipovei alte condiţii, pentru relaxare. În completare, terenul adiacent vrem să-l trasformăm în parc. De asemenea, în zona Kiriac este un parc şi un loc de joacă, în jur e plin de blocuri. E singurul spaţiu de acolo de acest tip, unul extrem de mic. Pe cealaltă parte sunt garaje, dar private. Acolo există o solicitare pentru ridicarea unui bloc, am cerut Consiliului Local să nu aprobe aşa ceva, vrem să facem expropiere pentru un loc de joacă, o zonă de relazare. Ar arăta groaznic un nou bloc, aşa s-a făcut proiectarea atunci, totul e în jurul acestui spaţiu mic, noi îl dublăm, cet vor fi încântaţi”, a declarat Robu.

El şi-a mai criticat angajaţii de la Urbanism pentru faptul că au aprobat în principiu construcţia acelui nou bloc acolo: „Cum se împacă angajaţii cu coştinţa profesională şi cu oamenii din oraş, trebuie să fii exigent, nu poţi da asemenea aprobări. Dacă nu te pricepi dute în altă parte, nu îţi bate joc”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie după un final incendiar! CFR Timişoara se impune la Deva şi este aproape de finala campionatului

Meci echilibrat în play-off-ul Ligii 1 de futsal, unde la Deva echipa locală CSM a întâlnit CFR Timişoara în etapa a IV-a, la trei săptămâni după ce devenii câştigau Cupa României pe Bega, chiar împotriva echipei în alb şi vişiniu. Dacă atunci a fost o victorie clară, de această dată partida a avut sare şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie după un final incendiar! CFR Timişoara se impune la Deva şi este aproape de finala campionatului
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Un număr de cinci persoane din Timiș au fost descoperite cu branșări ilegale la rețeaua de alimentare cu gaze naturale aparținând celor de a Delgaz Grid. La nivelul întregii rețele a companiei fenomenul este unul mult mai ridicat, fiind vorba despre 201 asemenea consumuri frauduloase.  Astfel, Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci persoane din Timiș sunt acuzate că furau gaze naturale din rețeaua de distribuție
Lansarea spectaculoasă, cu sală plină și strângeri de mâini, a candidaturii lui Nicolae Robu în cursa pentru un mandat nou de primar al Timișoarei s-a încheiat cu prezentarea pe podium a ceea ce ar urma să fie lista de candidați la funcțiile de consilieri locali. Sunt 11, deocamdată doar în ordine alfabetică, ordinea nu se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 11 pentru consiliul local. Liberalii au doar o listă alfabetică, fără o ordine pe buletinul de vot
SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Top