UPDATE Primarul Nicolae Robu confirmă: „Da, aceste informaţii sunt corecte”

Potrivit mai multor surse, printre clădirile cu probleme şi care fac obiectul unei anchete a DNA la Primăria Timişoara se numără şi două vile aparţinând copiilor primarului Nicolae Robu. Plângerea ar fost făcută de către un fost angajat al primăriei, plecat ulterior la Inspectoratul de Construcţii.

Nicolae Robu

Nicolae Robu

Luni dimineaţa DNA a fost din nou în „vizită” la Primăria Timişoara, solicitând mai multe documente de la Direcţia de Urbansim. Aşa cum deBanat relata de ieri, ancheta DNA vizează documente semnate în vara anului 2016, respectiv începutul anului 2017, adică o perioadă în care primar era tot Nicolae Robu. Potrivit unor surse, procurorii au depistat mari neconcordanţe privind regimul de înălţime între Certificatele de Urbanism şi Autorizaţiile de Construcţie la unele imobile de pe străzile Musicescu şi Josef Klapka.

Dar „bomba” este în altă parte. Aceste imobile au fost controlate de „umplutură” fiindcă vizate direct sunt trei vile ale copiilor primarului Nicolae Robu. Acestea se ridică pe strada Boema, într-o zonă cunoscută ca fiind de lux. Pe un teren pe care Robu l-a donat copiilor săi, aceştia din urmă au ridicat trei vile, din care una a revenit firmei constructoare. Se pare că au existat unele probleme privind obţinerea Autorizaţiilor de Construcţie, lucru cercetat acum de DNA.

Potrivit unor surse, ancheta în privinţa acestor vile vine în urma unei sesizări făcute de un fost angajat al primăriei, trecut la Inspectoratul de Construcţii. La celelalte imobile controlate, sesizări ar fi făcut şi şeful de la Protecţia Consumatorului, Sorin Susanu. Ca de obicei la astfel de acţiuni, Robu s-a delimitat de angajaţii primăriei, afirmând că toţi cei care au greşit trebuie să răspundă.

UPDATE Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a confirmat astăzi, în cadrul conferinței de presă, informațiile deBanat.ro.

„Acolo se construiesc serii de trei case înşiruite, câte una din cele trei din fiecare grup sunt ale copiilor mei. Două din cele şase sunt ale copiilor mei. Presupun că cineva a făcut o reclamaţie, eu le-am atras atenţia, ca toate actele să fie bine întocmite, să nu vină cineva şi să acuze vreo favorizare. Nu cred că cineva, în acest moment, în ţara românească, crede că copiii unui demnitar nu pot să nu aibă toate drepturile fireşti de cetăţeni. Ei au avut doar de tras de pe urma poziţiilor mele importante. Ambii sunt doctori în inginerie, le-am recomandat să nu publice nimic în România, că unii o să pună succesul lor pe baza poziţiilor tatălui. Eu provin dintr-o familie de ţărani, ei dintr-o familie intelectualizată, la prima generaţie, dar au fost crescuţi în aceiaşi valori ale muncii. Sunt mândru că am asemenea copii! Să le fie ruşine la nişte ticăloşi ordinari, necinstiţi, să ne împroaşte pe noi cu noroi. Am muncit toată viaţa. Da, aceste informaţii sunt corecte”, a declarat primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Rational a spus: (iunie 11th, 2019 at 13:24 )

M-as bucura sa-l vad pe hotul asta la inchisoare, pe el si clanul lui cu naslaii, iepele, greblele si celelalte oratanii, dar acest fapt nu se va intampla atata timp cat la DNA Timisoara domneste procurorul Codrin Gavra.Prea nu se intampla nimic la noi, prea e fratia inelelor intre Robu si reprezentantii DNA Timisoara. Si s-a furat in stil barbar aici, in oras si in judet.

Augustus a spus: (iunie 11th, 2019 at 14:37 )

Iarna nu-i ca vara, vă dorim succesuri!

Dan a spus: (iunie 11th, 2019 at 15:23 )

Dl primar isi lauda copiii, dar cel putin fata nu e grozava. Am fost coleg de liceu cu ea la Loga si am dat amandoi admitere la calculatoare. Eu am intrat cu medie destul de mare, iar ea a picat sub linie, la cursuri cu plata. Minune mare insa, pana toamna s-au suplimentat locurile fara plata si Andreea a ajuns colega cu mine. De la coada plutonului, avand tatal rector, a tot urcat in cursul anilor si a ajuns la dupa absolvire preparator si apoi asistent. Nu o invidiez de loc, dar dl primar ar face bine sa nu se mai laude nici pe sine insusi, nici copiii. Pe dansul l-am avut profesor si fata colega. Lucrez la o multinationala, am salar bun, satisfactii profesionale, dar nu am inca situatia materiala sa-mi construiesc vila pe nicio strada, mai putin pe strada Boema.

Asa ca vorba unui pesedist, „ciocul mic”.

Gogu a spus: (iunie 11th, 2019 at 17:27 )

Se vede cu prisotinta originea creaturii, nu s-a adaptat cu viata la oras.

cet a spus: (iunie 12th, 2019 at 12:35 )

Foarte buni copiii! Plini de carte si de titluri obtinute la UPT unde tata este rector si controleaza totul!!
Colegii lor mai …. slabi!?, a caror parinti sunt oameni normali au reusit prin … multinationale cu conducerile in Germania, Austria, Lichtenstein, etc.! Sigur … erau plini de PCR!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top