Se anunţă apariţia a sute de noi locuri de parcare pe Calea Martirilor. Nu ştim şi unde, „pe partea dreaptă”, spune Robu

Probabil luat prin surprindere de reacţia extrem de dură a locuitorilor din zona Calea Martirilor pentru interzicerea parcării pe una dintre benzi, Nicolae Robu a plusat cu amenajarea a sute de locuri de parcare în zonă, în perioada imediat următoare. Poate era mai interesant de „produs” locuri de parcare suplimentare înainte de introducerea interdicţiei, nu după.

Calea Martirilor

Calea Martirilor

După ce a văzut că nemulţumirile sunt tot mai mari din partea celor care îşi parcau maşinile pe Calea Martirilor, edilul-şef a anunţat că ar urma să facă alte câteva sute de locuri de parcare în acea parte a oraşului. E drept, acest „făcut” înseamnă în cea mai mare parte marcarea unor linii pe carosabil, că spaţiu suplimentar nu mai poţi găsi prea mult să-l converteşti în parcări în acea parte a oraşului.

„Pe Calea Martirilor urmează să ne concentrăm pe amenajarea de locuri de parcare, pe porţiunea dintre Liviu Rebreanu şi Mareşal Averescu, pe partea dreaptă, că acolo suntem în deficit destul de mare, dar şi pe partea stângă vom mai face. Pe stânga, cum mergi spre Giroc, sunt câteva sute de locuri amenajate, şi amenajate frumos. Câteva sute! Numai în zona piepinierei sunt 200, nu mai ştiu exact”, insistă Robu.

Circulaţia se desfăşoară mai lejer în zonă, dar cei afectaţi, care acum nu mai pot parca pe Calea Martirilor, sunt nevoiţi să caute soluţii între blocuri, acolo unde nu ai voie să parchezi chiar dacă e un loc liber, pentru că unii cetăţeni s-au „împroprietărit” ad-hoc cu acel loc şi au impresia că le aparţine de drept. Oamenii îl acuză pe Robu că îi învrăjbeşte între ei, în timp ce primarul e convins că, de fapt, supărarea apare pentru că unii şoferi nu mai pot parca maşina chiar sub geamul propriei locuinţe. Robu spune că inclusiv când ajunge el seara acasă nu găseşte loc să-şi lase maşina şi că o parchează pe unde găseşte ceva liber şi merge pe jos… metri şi că, chiar dacă e primar, nu îi e ruşine să împingă nişte pubele de gunoi mai încolo de cei care le scot din blocuri pentru  a fi ridicate de cei de la Salubritate.

„Mai las şi eu mașina destul de departe de scara mea, pentru că nu e niciun loc. Mai am treabă în oraş şi ajung între 11 şi 12 noaptea acasă si nu mai găsesc loc. Am făcut parcări la maximum din ce am avut, dar am păstrat şi spațiul verde. Şi atunci mă duc şi caut loc. De foarte multe ori trebuie sa mut pubelele. Eu, primarul orasului, plimb pubelele, ca sa fac un loc de parcare. Sunt lăsate de-a valma şi când văd că s-ar putea elibera un loc de parcare, le mut şi apoi parchez. De multe ori parchez pe unde apuc”, a mai spus Robu

El a justificat decizia de a interzice parcarea peste zi pe Martirilor prin faptul că pe acolo ar trece zilnic 60.000 de maşini, oferind şi un calcul matematic: 15.000 de maşini pe o singură bandă de Calea Martirilor, înmulţit cu patru benzi, înseamnă suma anunţată.

„Am ales răul cel mai mic, eu am înţeles că sunt supăraţi, dar să-şi lase maşina undeva mai departe, nu sub geam. Nici eu nu găsesc loc de parcare. Mă duc şi caut şi o las unde găsesc. Nu spun că asta e soluţia, dar nici să gâtuim traficul. Pe o bandă 15.000 de maşini pe zi, nu avem voie să furăm din timpul lor de trăire. Să le treacă supărarea şi să înţeleagă, facem locuri de parcare pentru ei”, a mai insistat primarul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Un număr de cinci persoane din Timiș au fost descoperite cu branșări ilegale la rețeaua de alimentare cu gaze naturale aparținând celor de a Delgaz Grid. La nivelul întregii rețele a companiei fenomenul este unul mult mai ridicat, fiind vorba despre 201 asemenea consumuri frauduloase.  Astfel, Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci persoane din Timiș sunt acuzate că furau gaze naturale din rețeaua de distribuție
Lansarea spectaculoasă, cu sală plină și strângeri de mâini, a candidaturii lui Nicolae Robu în cursa pentru un mandat nou de primar al Timișoarei s-a încheiat cu prezentarea pe podium a ceea ce ar urma să fie lista de candidați la funcțiile de consilieri locali. Sunt 11, deocamdată doar în ordine alfabetică, ordinea nu se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 11 pentru consiliul local. Liberalii au doar o listă alfabetică, fără o ordine pe buletinul de vot
Top