Timișul, sub ape: 80 de gospodării, mai multe case și drumuri inundate, în șase localități / FOTO / VIDEO

Debite crescute ale râurilor

Debite crescute ale râurilor

Aproape 80 de familii, din șase localități din Timiș, au fost afectate ieri de inundații. Ieri, 4 iunie, între orele 15.30 – 20.00, au existat nu mai puțin de trei coduri portocalii de ploi abundente, iar în partea de nord-est a județului au fost înregistrate scurgeri importante de ape. De altfel, în acea zonă a județului au fost înregistrate cele mai mari probleme.

A fost nevoie de intervenția a zeci de pompieri pentru a-i salva pe oameni din calea apelor, de a limita pagubele materiale și de a scoate apele de pe străzi, din case sau din curți.

În localitatea Bara, în urma ploilor și a scurgerilor de pe versanți au fost inundate 20 de gospodării. Au intervenit doi ofițeri, 13 subofițeri, un maistru militar și doi elevi, cu șase autospeciale de intervenție, două bărci, șase motopompe, o electrompompă, un microbuz de transport persoane și o autospecială SMURD.

În localitatea Făget au fost inundate 2 gospodării. A fost nevoie de intervenția a cinci pompieri, care s-au ajutat de două autospeciale de intervenție, două motopompe și o electropompă din cadrul Stației de Pompieri Făget.

La Cladova au fost inundate nu mai puțin de 30 de gospodării. Au intervenit opt subofițeri cu două autospeciale de intervenție, trei motopompe de mare capacitate și o barcă. Și la Ierșnic apele au pus stăpânire pe gospodării, dar și pe porțiuni mari de străzi. În urma scurgerilor de pe versanți au fost inundate 25 de gospodării. Au acționat la fața locului doi ofițeri, 13 subofițeri și doi elevi cu patru autospeciale de intervenție, o autospecială de serviciu, două bărci, trei motopompe de mare capacitate, o electropompă și un generator electric.

În schimb, la Sânnicolau Mare, acolo unde canalizarea nu a făcut față, apa a intrat în 2 case. Din partea Subunității din oraș au intervenit doi subofițeri, un ofițer și doi elevi cu o autospecială de serviciu, o autospecială de intervenție, două motopompe și o electropompă. Totuși, cel mai grav a fost afectată localitatea Ohaba Lungă, unde 30 de gospodării și 15 case au fost inundate de ape. Pentru a se asigura că intervențiile decurg cum e necesar, la fața locului s-a deplasat și prefectul de Timiș, Eva Andreaș. S-a intervenit cu doi ofițeri și 13 subofițeri, o autospecială de serviciu, două autospeciale de intervenție, o barcă, o motopompă și o electropompă.

Pentru gestionarea eficientă a intervențiilor, la nivelul ISU Timiș, a fost activată Grupa Operativă și Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervențiilor. De asemenea, pe tot parcursul nopții situația din teren a fost atent monitorizată, pompierii fiind pregătiți să intervină în orice moment. Având în vedere faptul că ploile continuă şi astăzi, iar la nivelul județului este valabil un Cod Galben de averse descărcări electrice și intensificări ale vântului, pentru a împiedica inundarea gospodăriilor şi pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale, pompierii recomandă populației să asigure curățarea șanțurilor și a rigolelor de scurgere.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Experiența olandeză în domeniul calității apelor, prezentată la Aquatim

Mai mulți specialiști olandezi au venit la Timișoara pentru a împărtăși societății Aquatim din experiența lor în managementul calității apei. Vizita a făcut parte dintr-un proiect european, în valoare de 6.5 milioane de euro, cu o durată de cinci ani. Săptămâna trecută, timp de două zile, la Timișoara, s-a desfășurat un eveniment deosebit de important...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Experiența olandeză în domeniul calității apelor, prezentată la Aquatim
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției

Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Mai mulți specialiști olandezi au venit la Timișoara pentru a împărtăși societății Aquatim din experiența lor în managementul calității apei. Vizita a făcut parte dintr-un proiect european, în valoare de 6.5 milioane de euro, cu o durată de cinci ani. Săptămâna trecută, timp de două zile, la Timișoara, s-a desfășurat un eveniment deosebit de important...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Experiența olandeză în domeniul calității apelor, prezentată la Aquatim
Jumătate dintre timișorenii care au fost somați să își dărâme vechile garaje au decis să facă singuri această operațiune. Sunt peste 120 de garaje vechi, incluse în programul Primăriei Timișoara de amenajare de noi locuri de parcare, care au fost demolate înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut în notificare, iar altele sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara promite 300 de locuri de parcare și spații verzi in locul a 231 de garaje demolate
Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
Din primele informații ”transpirate” din ședința coaliției PSD – PNL, cele două partide au decis să aplice în Timiș soluția deja adoptată, cu un candidat comun, atât la Primăria Timișoara, oferit de PNL prin Nicolae Robu, dar și la șefia CJT, cu un candidat social-democrat. În concluzie, Alfred Simonis are liber în competiția în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rămâne cum am stabilit. Coaliția a decis să aibă candidați unici la locale: PNL la Primăria Timișoara, PSD la CJ Timiș
Top