Admitere 2019 la Politehnica timişoreană. La Informatică a fost concurenţă precum la Medicină pe vremuri

inscrieri UPT

inscrieri UPT

Înscrierile în vederea admiterii 2019 la ciclul de licență la Universitatea Politehnica Timișoara s-au încheiat. Cu toate că în acest an fost mai puţini elevi care au promovat bacalaureatul, s-a înregistrat un număr mai mare de candidaţi decât în 2018. Cea mai mare concurenţă a fost la Informatică: aproape 12 candidaţi pe loc.

Universitatea Politehnica Timișoara continuă să se mențină în topul preferințelor absolvenților de liceu din partea de vest a țării, înregistrând un număr de candidați la admitere mai mare decât în 2018. Iar acest lucru s-a întâmplat în condițiile în care numărul de absolvenți de liceu care au promovat examenul de bacalaureat a scăzut.
Astfel 4.125 de absolvenți de liceu au candidat pentru cele 2.354 de locuri bugetate. Dintre candidați, 210 sunt din categoria românilor de pretutindeni, 68 sunt înscriși pe locurile speciale alocate absolvenților de licee din mediul rural, iar 43 sunt premianți la olimpiade și concursuri naționale și internaționale. De asemenea, 329 de candidați s-au înscris pe locurile cu taxă.
Cele mai căutate domenii sunt Informatică (754 de candidați pe 65 de locuri), Calculatoare și Tehnologia Informației (576 de candidați pe 155 de locuri), Mecatronică (215 candidați pe 90 de locuri), Autovehicule Rutiere (142 de candidați pe 80 de locuri), Inginerie și Management (223 de candidați pe 155 de locuri), Inginerie Electrică (149 de candidați pe 90 de locuri), Arhitectură (187 de candidați pe 110 locuri), Științele Comunicării (175 de candidați pe 60 de locuri), Inginerie Geodezică (54 de candidați pe 32 de locuri).
În 22 iulie 2019 s-au desfășurat și concursurile cu probe de verificare a cunoștințelor, la domeniile unde acestea au fost organizate. În 23 iulie vor fi afișate rezultatele concursurilor la toate facultățile, indiferent de tipul admiterii, după care urmează trei runde de confirmări (runda I – 23.07.2019, ora 10.00 – 24.07.2019, ora 16.00; runda II – 25.07.2019, ora 10.00 – 26.07.2019, ora 12.00; runda III – 26.07.2019, orele 16.00 – 18.00). Rezultatele finale vor fi afișate în 26 iulie, ora 20:00.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie

Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Finalizat în urmă cu patru luni, primul spital construit în România din fonduri private, nu poate fi încă deschis din cauza unor proceduri birocratice, lucru care l-a indignat foarte mult pe senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan.  În urmă cu patru luni Asociaţia “Dăruiește Viață” a finalizat primul spital construit în România pentru copiii bolnavi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan, revoltat: “Rafila, nu mai ține închis spitalul pentru copiii cu cancer!”
Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
SCM Politehnica Timișoara a jucat pe terenul echipei CSM Vaslui, în etapa a XXIII-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Meciul era vital pentru ambele echipele aflate în zona inferioară a clasamentului. Prima repriză a fost foarte echilibrată, chiar dacă gazdele s-au desprins la 5-2, în minutul 8. Reușitele lui Marjanovic, din 7 metri, și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pas uriaş spre salvarea de la retrogradare
Duminică spre seară, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la un accident rutier care ar fi avut loc pe raza localității Chișoda. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că, o femeie în vârstă de 36 de ani a condus un autoturism pe strada Cooperatorilor din localitatea Chișoda...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Femeie ucisă pe trecerea de pietoni în Chişoda
Un teren viran, pe care erau mai multe clădiri dezafectate, a fost total transformat. La intersecția străzii Martir Ioan Stanciu cu strada Cosminului sunt acum câteva zeci de noi locuri de parcare, soluția aleasă pentru realizare fiind dalele înierbate. Tot acolo vor fi plantați mai mulți copaci. Terenul transformat este deschis începând de sâmbătă seara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un teren viran, cu clădiri dezafectate, a fost transformat total și va oferi parcări și zone verzi
Patru sportive de la CSU Politehnica Timișoara s-au aflat la startul Campionatului Național de 10.000 de metri, la Târgu Jiu, întrecere destinată atletelor U23, dar și senioarelor. Cea mai bună clasare a fost obținută de Iulia Mărginean. A fost a treia clasată și a câștigat, astfel, medalia de bronz. Celelalte sportive care au reprezentat Politehnica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret
În weekend-ul următor, la Şag, va avea loc 𝐎𝐱𝐢𝐠𝐞𝐧 𝐏𝐥𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧𝐠 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥, o manifestare dedicată plantării de pomi pe ritmuri musicale. Vor fi două scene pentru concerte live, zonă de food & drinks; zonă pentru copii; ateliere și workshop-uri. Cu ce se îmbină mai bine o sesiune de plantare, dacă nu cu iubirea pentru folclorul românesc? ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
Top