„Bănățeanca” Grapini și „vinitura” Pavel Popescu

De când e lumea și activitatea politică în filiala Timiș a PNL a fost discuția asta aprinsă pe tema trimiterii de la centru a unor „Agamiță Dandanache” pe listele viitorilor parlamentari de Timiș. Pe la toate partidele a funcționat treaba asta și era limpede de ce. Cei de la centru nu aveau prin alte locuri siguranța alegerii cum o aveau în Timiș, un județ „de dreapta” cum nu aveau ei norocul să prindă prin sudul sau estul țării. Așa au ajuns parlamentari de Timiș Alexandru Sassu (PD), Dan Amadeo Lăzărescu (PNL) ori Radu F. Alexandru (PD), Ben Oni Ardelean (PNL), Alina Gorghiu (PNL), dar și, pe vremuri, Hildegard Puwak, de la PSD. Poate că unii dintre ei au avut în palmaresul lor parlamentar si lucruri bune făcute, poate că nu, dar percepția asta este că acești politicieni sunt trimiși aici pe niște locuri eligibile împotriva voinței oamenilor locului. La urma urmelor, frustrarea asta este naturală. De ce să muncești tu în filială vreme de un mandat, o activitate care să-ți justifice dorința de a candida, pentru ca apoi să vină cineva de la București pe locul încălzit de tine?

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Firește că sunt cazuri care să te facă să regreți, ca simpatizant și votant al partidului, existența acestor practici. De ce nu ți i-ai dori pe Viorel Coifan sau pe Ovidiu Drăgănescu, ca să dau doar două exemple mai sonore, pe o listă de parlamentabili liberali născuți, crescuți și munciți în Timișoara? Sunt însă și exemple, chiar mai multe, care arată că timișoreanul sau timișeanul n-ar fi avut nimic de câștigat cu un ales din filială. Prin toate partidele poți vedea cum de-alungul mandatelor și-au luat doar indemnizația și au ars degeaba kerosenul la avioane parlamentari precum Horia Cristian, Matei Suciu, Eugen Dogariu, Ionuț Nasleu, Dorel Covaci, Adrian Diaconu… să mă scuze Maria Grapini că eră să uit să o nominalizez într-o atât de selectă companie. Satisfacția pentru promovarea unor asemenea candidați din spuma filialei se produce doar în anumite grupuri ale filialei, apropiate persoanelor în cauză și celor cu care respectivii lucrau, însă în logica funcționării relației alegător-ales, nimic de pierdut, nimic de câștigat.

Așa am ajuns la Pavel Popescu, unul dintre cei trei vehiculați a fi provocat nemulţumiri în filiala Timiș odată cu plasarea sa pe liste, alături de Alina Gorghiu și Ben Oni Ardelean. Fără să nominalizeze (dar confirmat de reacția lui Orban de la centru), Nicolae Robu, președintele PNL Timiș a vorbit despre fenomen cu „mandat” din filială. Numai că Pavel Popescu nu este străin deloc de județul Timiș. Deputatul Pavel Popescu o fi fost el plecat în Norvegia și apoi candidat la Timiș prin voia conducerii centrale, e adevărat, dar omul este timișean, născut aici, crescut aici și școlit aici, chiar dacă numele de familie îl trimite spre Regat. A avut inițiative legislative de două ori mai multe față de ale pesedistului bănățean Matei Suciu, de exemplu, ca să nu mai vorbim de ce legi a votat Matei Suciu și cât de toxică i-a fost activitatea parlamentară ca slugă a lui Liviu Dragnea. Nu știu multe alte realizări ale lui Pavel Popescu în Parlamentul României, dacă a făcut câteva podețe pentru primarii din Timiș, dar știu că i-a umilit pe Gâdea, Badea și Ciuvică în studioul Antena 3 când a spus că mai știe un pușcăriaș care și-a făcut partid în România, Dan Voiculescu. Ceea ce Nicolae Robu n-a reușit în desele ocazii când a fost invitat să vorbească în acea atmosferă pestilențială.

Dacă Pavel Popescu nu are treabă cu Timișoara, cum insinuează Nicolae Robu, atunci cum va fi când Nicolae Robu s-ar decide să candideze ca primar al comunei arădene Bocsig, unde s-a născut? Străin, ciudat, „agamiță”? Firește că nu, Nicolae va fi întotdeauna un „fiu al Bocsigului”, s-ar inventa sărbători locale la venirea lui pe cai albi în localitate, dar în Pavel Popescu să aruncăm cu pietre dacă-l vedem revenit acasă. Nu va mai fi cazul. Omul a fost numit președinte al organizației PNL sector 4 București și se cuvine să candideze acolo. Poate că un Ionuț Nasleu ar face o mai mare cinste filialei Timiș a PNL.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Banatean a spus: (iulie 20th, 2019 at 16:37 )

Desi uneori are reacții cam de papagal, Dl.Popescu este totuși 10 clase peste ceilalți moguli din PNL Timiș, niste brontozauri ce au facut ca Banatul sa nu mai fie fruncea de mulți ani…semănând mai mult cu PSDistii roșii.
Cat despre Grapini, femeia are clar probleme cu capul, manifestări skizoide. Drama e ca ne reprezenta, vrem nu vrem, ea recomandându-se din Timisoara.
Robu nu e om rău, doar ca e din alte vremuri si total depășit . Va Imaginați acum de ce e Politehnica asa învechita dupa ce a condus-o el ?! Orice ar face va pierde primăria, ptr ca votantele sale sunt minoritare in noua ecuație electorală de tineret.
Sunt insa trist sa văd ca Timisoarae incapabila sa scoată in fata un om capabil si se vrea salvata tot de o vinituri, un Fritz de neamt

drucker a spus: (iulie 21st, 2019 at 10:26 )

Faptul ca liberalii din Timis accepta constant oameni impusi de la Bucuresti (de genul Alinei Gorghiu ) , ii va costa scump la viitoarele alegeri .
Electoratul lor va migra spre USR , iat PNL nu va obtine mai mult de 16 la suta in Timisoara .
Ramane de urmarit verticalitatea USR , pana la alegeri .
Daca vor incepe cu tot felul de aliante in Parlament , inclusiv acceptarea traseistilor , vor pierde credibilitatea actuala si foarte multe voturi .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene

Visul luptei pentru titlu s-a încheiat prea repede pentru CSM Lugoj, care deşi a avut parte de un sezon regular foarte bun nu a putut trece de primul tur din play-off. CSO Voluntari 2005 s-a impus astfel cu 2-0 la general în duelul cu CSM Lugoj, după 3-1 în deplasare şi 3-0 (25-23, 26-24, 25-12)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Start campanie de admitere la UPT

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
British International School of  Timișoara se mândrește să aibă prima generație de absolvenți care va susține examenele pentru diploma de Bacalaureat Internațional la sfârșitul acestui an academic. Școala a demarat procedura de admitere pentru anul școlar 2024-2025 atât pentru școala primară, cât și pentru gimnaziu și liceu. Un număr de 33 de elevi sunt pregătiți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul British International School of Timișoara a deschis procedura de înscriere pentru anul școlar 2024-2025/FOTO
Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi,  iubeşte atât de mult Timişoara încât a vrut să o priveze de cea mai mare investiţie prin PNRR: Institutul Oncologic. El a vrut să deturneze fondurile de aici, 200 de milioane de euro, către oraşe cu primari PNL. L-a acuzat în acest sens chiar şi candidatul PSD-PNL la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic
Top