Fosta fabrică Paltim din centrul Timişoarei a fost cumpărată de un nou investitor. Se schimbă şi Planul Urbanistic Zonal

Proiectul care urma să fie dezvoltat pe locul fostei Fabrici de Pălării din Timişoara şi-a schimbat proprietarul, iar aceasta va aduce şi o modificare a celui iniţial. Un dezvoltator imobiliar belgian a achiziţionat terenul de peste 15.000 de metri pătraţi de la Paltim, şi a anunţat că ar dori demararea lucrărilor la noul proiect mixt la jumătatea anului viitor, pentru a fi finalizat în 2021.

Fosta fabrică Paltim din centrul Timişoarei a fost cumpărată de un nou investitor

Fosta fabrică Paltim din centrul Timişoarei a fost cumpărată de un nou investitor

Aşa cum debanat.ro a anunţat deja fosta Fabrică de Pălării din Timişoara va fi demolată, iar în locul acesteia ar urma să fie ridicat un nou complex imobiliar, cu locuinţe şi birouri. Iată că proiectul a atras interesul marilor investitori de pe piaţă, şi conform Profit.ro New Century Holding, fondul de investiţii care deţinea patrimonul Paltim a acceptat oferta belgienilor de la Speedwell. Noul proprietar are programată o investiţie de 45 de milioane de euro în cadrul unui complex mixt de apartamente şi birouri. Terenul aferent investiţiei este de 15.430 de metri pătrați.

În acest moment, o parte din clădirile din cadrul fostei fabrici sunt închiriate unor întreprinzători, pe adresa unora dintre aceştia fiind deja trimise notificări de încheiere a contractelor semnate. Proiectul Urbanistic Zonal pentru zona fostei Paltim a fost deja realizat, iar la Primăria Timişoara era pus în dezbatere publică. Noii proprietari doresc un nou PUZ, acesta fiind deja înaintat municipalităţii

„Am început planificarea urbană de la zero. Nu vom folosi vechile planuri. Rămâne un proiect imobiliar mixt, dar numai rezidențial și birouri, plus un mic spațiu pentru retail de proximitate sau o sală de sport. Am aplicat pentru un nou Plan Urbanistic Zonal. Sperăm să obținem autorizația de construire la mijlocul anului viitor, astfel încât peste un an să începem lucrările. Finalizarea proiectului este prevăzută pentru finalul anului 2021. Extinderea pe piața din Timișoara depinde de terenul potrivit care se ivește și de condițiile corecte, dar o luăm pas cu pas. Nu cumpărăm doar de dragul de a cumpăra. Trebuie să fie un amplasament central“, a declarat, pentru sursa citată, Profit.ro, Didier Balcaen, unul dintre proprietarii Speedwell.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Ion a spus: (iulie 16th, 2019 at 20:49 )

Caut electrician, zidar, tâmplar ! Tot, caut, de vreo zece ani … Ați înțeles aluzia, sper …

io a spus: (iulie 17th, 2019 at 09:07 )

un oras plin de birouri , fain asa , de ce nu face la bocsig birouri?de ce nu desfiinteaza spatiile verzi din Bocsig ?acolo ar lua bataie faina

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Un număr de cinci persoane din Timiș au fost descoperite cu branșări ilegale la rețeaua de alimentare cu gaze naturale aparținând celor de a Delgaz Grid. La nivelul întregii rețele a companiei fenomenul este unul mult mai ridicat, fiind vorba despre 201 asemenea consumuri frauduloase.  Astfel, Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci persoane din Timiș sunt acuzate că furau gaze naturale din rețeaua de distribuție
Lansarea spectaculoasă, cu sală plină și strângeri de mâini, a candidaturii lui Nicolae Robu în cursa pentru un mandat nou de primar al Timișoarei s-a încheiat cu prezentarea pe podium a ceea ce ar urma să fie lista de candidați la funcțiile de consilieri locali. Sunt 11, deocamdată doar în ordine alfabetică, ordinea nu se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 11 pentru consiliul local. Liberalii au doar o listă alfabetică, fără o ordine pe buletinul de vot
Top