Fritz vs. Robu. În fine, scaunul de primar al Timişoarei chiar se joacă!

Pentru prima dată după foarte-foarte mulţi ani, în vara anului viitor se prefigurează, în fine, o competiţie adevărată pentru scaunul de primar al Timişoarei între actualul titular Nicolae Robu şi neamţul Dominic Fritz (USR). Se ştie, în 2012, Robu a câştigat pe valul USL, fără să mişte un deget, în condiţiile în care candida aproape de unul singur, după ce Gheorghe Ciuhandu s-a retras din cursă. Neavând contracandidaţi care să-i scoată pe timişoreni din casă, în 2016 Robu câştigă al doilea mandat cu aproximativ 14% din voturile electoratului timişorean (51% la o prezenţă de 28% la vot). 

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Însă a fost departe de-a „închide” cu PNL şi Consiliul Local, aşa cum au reuşit alţi primari cu care se compară: Boc, Bolojan, Hava, Falcă etc. Ca să nu insist aici că PNL a pierdut ruşinos în faţa PSD alegerile pentru Consiliul Judeţean, sub preşedinţia aceluiaşi Robu. De amintit aici că şi Ciuhandu a câştigat la fel de lejer alegerile în trecut, dar pe fondul aceleaşi foarte mici prezenţe la vot şi tot fără să facă nimic pentru Timişoara. Mă rog, în afară de-un acvariu în Piaţa Operei şi mutarea clanurilor ţigăneşti în centrul oraşului. 

Întreaga paradigmă se va schimba însă la anul. Nici nu mai contează cine va candida pentru PSD, Pro România, ALDE (dacă nu se desfiinţează până atunci) sau PMP. Ultimele alegeri au arătat că şi timişorenii pot ieşi la vot, când au un motiv. Mulţi au spus că au ieşit doar pe un val de ură anti-Dragnea. Dacă este aşa, de ce au votat USR în proporţie de 41% şi nu PNL-ul primarului Robu, care a obţinut doar 23%? Atenţie, au fost la vot 57% dintre cei cu drept de vot, respectiv dublu faţă de ultimele alegeri locale. Concluzia de bun simţ este că timişorenii, şi mă refer în special la cei tineri, nu au votat doar anti-Dragnea, ci şi împotriva unei tipologii de-a face politică şi administraţie. I-aş spune o tipologie PSD-istă. 

Respectiv, cu angajaţi-sinecurişti mulţi puşi în funcţii pe sistemul Pile Cunoştinţe Relaţii („sandegreble” şi „naslei”), cu grupuri de influenţă (inclusiv din zona interlopă) cu control pe decizii, firme de casă etc. Regăsiţi aici şi Primăria Timişoara? De altfel, chiar profilul de alegător al lui Robu, moştenit de la Ciuhandu, este unul PSD-ist. Adică oameni conservatori, reticenţi la tot ce înseamnă progres şi ghidaţi de sloganul „doar mai rău să nu fie”. Degeaba se zbate Robu să-şi vândă imaginea unui nonconformist cu plete, 11 goluri pe meci şi chitara prinsă de gât. În esenţă, el rămâne un ultra-conservator, iar acest lucru s-a văzut perfect atunci când făcea lobby referendumului pentru familia tradiţională Dragnea-Irinuca, alături de-un Călin „şase neveste, patru procente”. 

Culmea, s-ar putea ca nici golănia PSD-istă cu vot într-un singur tur să nu-l ajute foarte mult. Deşi e făcută pentru primarii în funcţie. Şi asta, fiindcă, în cazul în care PSD va scoate un candidat cât de cât valabil, va rupe voturi de la Robu, urmând să împarte electoratul conservator cu acesta. În schimb, electoratul timişorean format din tineri, populaţie activă, cei care nu stau cu mâna întinsă, va vota într-o proporţie covârşitoare cu Fritz. De fapt aceasta este principala sarcină a „neamţului” şi a USR: să mobilizeze lumea la vot. Să ridice un nou val împotriva actualei stări din Timişoara. Nici măcar nu trebuie 57% ca la europarlamentare. Cu o prezenţă de peste 45% la urne, Robu este scos din joc şi va fi istorie. 

De altfel, pentru prima dată, actualul primar pare să realizeze care este actuala stare de spirit din oraş. După ce, de-a lungul timpului, s-a prezentat ca un om providenţial pentru Timişoara, la finalul săptămâni trecute a admis în fine: „Chiar dacă nu mai sunt primar, ar fi o nenorocire? Doamne fereşte, nu m-am născut primar, viaţa ar merge înainte şi dacă Timişoara nu ar mai vrea să fiu primarul lor”. Ce diferenţă faţă de acel Nicolae Robu care, nu cu mult timp în urmă, susţinea că în sondajele interne are 90%, 99% sau chiar 110% din opţiunile de vot ale timişorenilor.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

jack a spus: (iulie 22nd, 2019 at 19:17 )

Fritz, hai cu programul ca-s curios cu ce vei defila

Adi a spus: (iulie 22nd, 2019 at 21:47 )

Cred că și Robu cu familia lui îl vor vota pe Fritz

cercul închis a spus: (iulie 23rd, 2019 at 09:46 )

Ino, Epure și alți corifei ai presei aproape ne implorau să îl votăm pe Robu acum 7 ani. Acum descoperă surprinși că împăratul e gol. Vai, vai, mintea ce de pe urmă sau ipocrizie puturoasă?

jean valjean a spus: (iulie 23rd, 2019 at 10:35 )

ne poate cineva ajuta cu un CV- tip european al dlui „neamț „Fritz !?

roaba a spus: (iulie 23rd, 2019 at 10:45 )

Dominic, te vrem primar!Scapa-ne de ciuma numita Robu, care ne-a facut praf orasul.
Lupta-te si fa-te cunoscut, vino cu idei concrete si un program realist si vei avea votul timisorenilor!

Kovesi a spus: (iulie 23rd, 2019 at 15:56 )

USR va realiza curând ca Fritz nu e cea mai buna propunere, ptr ca va fii o prada mult mai ușoară ptr tradiționaliștii conservatori. Nu-i exclus chiar un tandem PSD-PNL+serviciile care nu vor ceda usor cel mai vestic mare oras pe mâinile unui străin, fie el si Neamț. Daca USR nu il va translata pe Robu in Dragnea2, ptr a crea acel tsunami de indignare, tinerii nu vor ieși la vot, si Fritz va lua insuficient. Daca mai apare si vreun scandal pe la corul sau de Gospel, (asa din senin, cum știu serviciile noastre sa „le potriveasca”), aleluia primar USR.
Mai bine propuneau un timișorean, chiar arhitect, întors de la specializari străine si munci corporatiste, si era lozul câștigător garantat! Si putea Fritz sa fie viceprimar cu atribuții pe Capitala Culturală. Asa insa, Băgându-l direct in finala, au jucat o carte falsa, de zici ca cineva le-a băgat deliberat mortu electoral in casa…

Cosmin a spus: (iulie 24th, 2019 at 15:08 )

Domnule Fritz , nu te votez , pentru ca nu am incredere in competenta ta, pentru ca mi se pare ciudat cum ai venit tu din frumoasa si bogata Germanie sa pastoresti acest oras si pe locuitorii lui . Nu am incredere si nu voi mai vota vorbe , sunt satul pana peste cap , de acum incolo voi vota un GOSPODAR ,poate sa aiba 5 clase daca omul si-a facut o casa, o familie frumoasa, o afacere cinstita si prospera , daca este un om modest si cu bun simt , are sanse .Daca nu …….refuz sa votez incompetenti, venetici, avizi dupa putere si bani , nesimtiti si increzuti de genul „cine mi-s eu” .Gata cu frecangeala , puneti osu la treaba si faceti din orasul asta „cel mai frumos si curat oras ” puneti administratie si serviciile locale in interesul cetateanului pentru ai usura accesul la tot ce il intereseaza. Si mai e ceva casele de sanatate si casele de pensii , de ce nu au telefoane pentru relatii cu publicul ?Pentru ca niste functionari care sunt platiti de noi sa ne dea informatii , sau trebuie sa mergem cu caciula in mana pentru un act o adeverinta sau orice altceva avem nevoie?

STAS(i) a spus: (iulie 26th, 2019 at 00:21 )

Intrebarea nu e cine e Fritz. Pentru ca Fritz e un nimeni. Intrebarea e cine e in spatele lui?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Top