Garda de Mediu, acuzată de primarul Nicolae Robu că îi e frică să facă public numele companiilor care poluează Timişoara

poluare

poluare

Prefectul Eva Andreaş este acuzat de primarul Timişoarei, Nicolae Robu, că nu ar avea voie să se autosesizeze în ceea ce priveşte poluarea din oraş, produsă de „anumite” societăţi internaţionale. Dacă, de obicei, prefectul, se autosesizează pe diferite teme, declaraţiile lansate în mediul public de Nicolae Robu pe tema poluării din oraş nu au atras atenţia reprezentantului Guvernului României în teritoriu în această problemă, spune edilul-şef.

Nicolae Robu e din nou supărat foc pe Garda de Mediu, care nu ar dori să facă public, după controale, numele unor societăţi, în general străine, care poluează oraşul. El spune că la Timişoara, în ciuda problemelor, avem un aer excelent, incomparabil mai bun decât în alte oraşe asemănătoare. Problema este, spune el, că cei de la Garda de Mediu nu vor să facă public numele unei firme internaţionale, care ar polua. Deşi dispune de aparatură de măsurare, instituţia nu face controalele necesare, spune primarul.
„Oricine poate intra pe Waze sau pe Google Maps şi poate vedea că e mai bine cu traficul în Timişoara decât alte oraşe similare. Unii nu vor să vadă că e mai bine… Sunt organizaţii care au acces la date, fac imagini prin satelit, şi arată că suntem sub o anumită poluare, dar aici aerul e printre cele mai bune din ţară. La noi totul se contestă! În ceea ce priveşte calitatea aerului, încă aştept de la Garda de Mediu să spună cine sunt firmele care poluează în oraşul nostru. Garda de Mediu are aparatură, prerogative, are obligaţia de a face aşa ceva. Vrem să ştim cine ne poluează! O instituţie a statului are frică să spună ceva negativ despre o asemenea societate dintr-o ţară, să spună ceva împotriva unei companii. Instituţiile statului nu-şi pot permite să nominalizeze. Uite, le-am atras atenţia că produc poluare, i-am amendat, le-am dat termen să ia măsuri pentru rezolvarea problemei. Noi, primăria, am luat măsuri, extindem zona de spaţii verzi, vom avea sensibil mai multe spaţii verzi la finalul mandatului meu, decât în urmă cu şapte ani. Nu sunt suficiente eforturile noaste, dacă alţii ne ignoră dând în aer substanţe mirositoare, poate chiar şi toxtice. Oamenilor le este teamă că sunt toxice. Există nelinişti, sunt zeci de mii de timişoreni din zona de impact, care ştiu la care fac referire. Nu am dovezi, că nu am aparatură să măsor, de
aceea nu pot să nominalizez o societate”, a anunţat Nicolae Robu.
Întrebat dacă a făcut demersuri pentru a pune „în mişcare” Garda de Mediu chiar cu sesizări la conducerea centrală sau pe adresa prefectului de Timiş, care ar avea în subordine instituţia menţionată, Robu spune că el s-a adresat de mai multe ori Gărzii de Mediu Locale, dar admite că nu a făcut sesizări şi mai sus. „M-am adresat public şi oficial cu adresă Gărzii de Mediu, dar nu mai departe, la Bucuresti, de exemplu. E o sugestie de luat în considerare. Doamna Prefect are obiceiul sa se autosesizeze, dar prrobabil aici nu are voie”, a încheiat primarul Timişoarei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Adi a spus: (iulie 25th, 2019 at 07:36 )

Toti sunt niste ipocriti… pe toti i-a cumparat continental, probabil cel mi mare spagar si corupta companie din zona de vest a romaniei. I a cumparat pe nemernicii de la garda de mediu si pe aia de la primarie. Ce zice primaru e o gargara ieftina si jenanta. In pixul cui sta dreptul de functionare a acelei mizerii in timisoara? Nu in pixul jenantului de primar?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene

Visul luptei pentru titlu s-a încheiat prea repede pentru CSM Lugoj, care deşi a avut parte de un sezon regular foarte bun nu a putut trece de primul tur din play-off. CSO Voluntari 2005 s-a impus astfel cu 2-0 la general în duelul cu CSM Lugoj, după 3-1 în deplasare şi 3-0 (25-23, 26-24, 25-12)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
British International School of  Timișoara se mândrește să aibă prima generație de absolvenți care va susține examenele pentru diploma de Bacalaureat Internațional la sfârșitul acestui an academic. Școala a demarat procedura de admitere pentru anul școlar 2024-2025 atât pentru școala primară, cât și pentru gimnaziu și liceu. Un număr de 33 de elevi sunt pregătiți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul British International School of Timișoara a deschis procedura de înscriere pentru anul școlar 2024-2025/FOTO
Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi,  iubeşte atât de mult Timişoara încât a vrut să o priveze de cea mai mare investiţie prin PNRR: Institutul Oncologic. El a vrut să deturneze fondurile de aici, 200 de milioane de euro, către oraşe cu primari PNL. L-a acuzat în acest sens chiar şi candidatul PSD-PNL la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic
Cea mai nouă cucerire a tehnologiei în domeniul realizării de ochelari este acum disponibilă în cadrul Clinicii de oftalmologie și optică medicală VISTA din Timișoara. Un aparat japonez, de ultimă generație, realizează ramele de ochelari ”croite” special pe forma feței beneficiarului, iar cea a lentilelor în poziția ideală față de ochii celui care va folosi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
Top