Particulele în suspensie sunt cea mai mare problemă din aerul Timişoarei. Acesta nu e chiar unul perfect

masca scenariu rosu

masca scenariu rosu

În ciuda asigurărilor date de primarul Nicolae Robu privind calitatea aerului respirat în oraş, aceasta nu este chiar cea mai bună. Interesant, cea mai mare problemă nu sunt marile fabrici, ci particulele în suspensie din atmosferă, produse atât de industrie, dar şi de traficul auto sau de încălzirea locuințelor.

De câteva săptămâni există dispute între Prefectura Timiş, Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Garda de Mediu, pe de o parte, respectiv primarul Nicolae Robu, pe de altă parte, motivul fiind poluarea produsă în oraş, respectiv calitatea aerului. Tema a fost abordată şi în cadrul Colegiului Prefectural de miercuri, atunci când prefectul Eva Andreaş a cerut informaţii legate de modul de monitorizare a parametrilor aerului din oraşul de pe Bega. De problemă se ocupă Agenţia pentru Protecţia Mediului şi nu Garda de Mediu, aşa cum debanat.ro a mai arătat, iar reprezentanţii APM au prezentat cum stă situaţia.

Aerul din Timişoara nu e unul toxic, dar nici ideal, cum e prezentat de edilul-şef. Cele mai mari probleme apar la indicatorul PN 10, adică particulele în suspensie, rezultate atât în urma activităţii industriale, dar şi a traficului auto. Monitorizarea aerului timişorean e permanentă, a confirmat APM, răspunzând întrebărilor lansate de Eva Andreaş, iar aceasta se face prin intermediul a cinci staţii de monitorizare, 24 de ore din 24, automat. Iar aceste staţii arată că situaţia nu e una excelentă. „Da, sunt depășiri la acești indicatori în Timișoara. Avem până în prezent depășiri în ceea ce privește particulele în suspensie PN 10”, au anunţat cei de la Mediu. Cele mai multe depăşiri au fost înregistrate la staţia automată din curtea liceului Carmen Sylva, aici limitele au fost depăşite de nouă ori, la staţia din Calea Aradului s-au depăşit indicatorii de opt ori, iar în Şagului de şase ori, mai spun cei de la APM.

Acuzaţi de primar că poluează, marile firme din Timişoara sunt autorizate, dar o bună parte din monitorizarea acestora este efectuată chiar de respectiva firmă. Conform autorizaţiei deţinute, acestea trebuie să efectueze periodic analizeze şi să transmit rezultatele la Agenţia Pentru Protecţia Mediului. Iar conform raportărilor efectuate, în acest an nu au fost constatate depăşiri ale indicatorilor standard de protecţie a mediului, au mai anunţat cei de la Mediu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

nero a spus: (iulie 31st, 2019 at 16:04 )

Unde mai sunt celebrele 2-3 statii de purificare/filtrare a aerului. Au disparut complet, erau prin
P-ta Sf. Gheorghe, Calea Sagului.
S-au platit sute de mii de euro pentru acestea prin 2013-2014
?????

LidiaV a spus: (august 1st, 2019 at 01:24 )

În limba română, spre deosebire de engleză, nu e nevoie ca înaintea unui adjectiv să se pună „unul” sau „una”. Nu e prima oară când văd acest mod de exprimare aici. Iubiţi-vă limba, şi nu mai imitaţi alte limbi mai sărace decât a noastră, care de nevoie adaugă anumite cuvinte.

Calea Europeana a spus: (august 1st, 2019 at 17:16 )

-toate taxiurile să treacă pe GPL
-idem dubitele de marfa ce oras zilnic în oras
-identificati pe camere cei ce demarează in trombă la stop (când se triplează nivelul noxelor), precum în Germania
-interzisa staționarea cu motorul pornit (exceptând semafoarele)
-scutire de impozite ptr mașinile hibride, nu doar electrice și parcări preferențiale.
Cu aceste câteva măsuri la îndemână, practicate și de alte orașe europene scad noxele cu 10-20%

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Un club mic, cu o inimă mare! O medalie muncită şi calificare la Balcaniadă

În perioada 20-21 aprilie s-a desfășurat campionatul național de judo, la categoria sub 15 ani și sub 13 ani, la Arad, unde au participat peste 750 de copii. Aşadar, o competiţie puternică, la care au participat cele mai titrare cluburi din ţară. Un club cu performanţe în peisajul acestui sport olimpic din România, Promotrica Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un club mic, cu o inimă mare! O medalie muncită şi calificare la Balcaniadă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Conducerea PNL Timiş a stabilit ordinea de pe listele de consilieri locali şi judeţeni pentru alegerile din 9 iunie. De menţionat că PNL va avea liste comune cu PSD, atât la CL Timişora, cîât la la CJ Timiş. Ponderea celor două partide pe liste va fi de 1,5/1 pentru PNL la Consiliul Local şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL a stabilit ordinea pe listele pentru Consiliul Local Timişoara şi CJ Timiş. Dan Diaconu (CLT) şi Marin Popescu (CJT), pe primele poziţii
Unul din capii mafiei imobiliare de romi din Timişoara, Cristopher Cîrpaci, i-a îndemnat pe coetnicii săi să-l voteze pe Nicolae Robu la alegerile locale. Acelaşi Cîrpaci l-a ameninţat pe primarul Dominic Fritz, „anunţându-l” că nu va mai fi primar. Acţiunea de demolare a unor construcţii ilegale demarată luni de Primăria Timişoara a lăsat răni adânci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara
Consilierii locali vor avea de aprobat tarifele pe care adăpostul public de câini urmează să îl perceapă proprietarilor animalelor pierdute și ajunse în acest adăpost. Pentru fiecare zi de ”cazare” urmează să fie solicitați bani, la fel și pentru operațiuni medicale. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara stabilește tarifele percepute celor care își recuperează câinii pierduți și ajunși în adăpostul public
Top