Situaţie extrem de gravă la STPT. Numeroase tramvaie vechi nu au omologare, iar autorizaţia de reparare aparținând societăţii a expirat de luni de zile

Transportul în comun timişean ar putea fi extrem de grav afectat. Un număr de 35 de tramvaie din parcul STPT, aflate în circulaţie, nu au absolut niciun agrement tehnic din partea Autorităţii Feroviare. Mai mult, spune reprezentantul acesteia, Societatea de Transport Local Timişoara nu mai are autorizaţie pentru construcția, modernizarea, repararea și întreținerea căilor de rulare pentru tramvaie, iar cea pentru repararea și întreținerea tramvaielor este expirată din data de 1 aprilie 2019.

tramvaie noi

Controlul realizat de cei de la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Timiş la Societatea de Transport Local – STPT, în urmă cu câteva zile, e aproape să lase fosta regie fără tramvaie în circulaţie. Pentru rezolvarea situaţiei prefectul Eva Andreaș a convocat, marţi, la Prefectura Timiş, o ședință în vederea rezolvării problemei descoperite. În urma controlului efectuat de Protecția Consumatorilor, cei de la STPT nu au prezentat documentele de omologare a tramvaielor vechi din Timișoara. Societatea a avut la dispoziţie 15 zile pentru a prezentat CRPC Timiș documentele solicitate, dar hârtiile nu au fost oferite comisarilor nici la ora actuală. În aceste condiţii se punea problema opririi tramvaielor vechi de la circulație. 

La ședința au participat reprezentanți ai Autorității Feroviare Române, reprezentantul Primăriei Timișoara – Chiș Culiță, directorul STPT, Nicolae Bitea,  comisarul șef Sorin Susanu – Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor și IPJ Timiș – Serviciul Rutier, comisar șef Florin Turnagiu. Deși a fost invitat la ședință, primarul Nicolae Robu nu a venit.

„Pe mine, ca prefect, mă îngrijorează siguranța cetățeanului care circulă cu aceste tramvaie. Mi-aș fi dorit ca la această discuție să participe și domnul primar, pentru a vedea viziunea administrației publice din Timișoara viziavi de această problemă. Vrem să fim siguri că îndeplinesc toate condițiile tehnice prevăzute de legislația în vigoare, avînd în vedere faptul că au fost fabricate în anii 60”, a afirmat prefectul Eva-Georgeta Andreaș în debutul ședinței. 

„Afectate” de problemă sunt un număr de 35 de tramvaie, din cele 60 ale STPT. Având în vedere faptul că, nici la această oră, STPT nu a putut prezenta documentele de omologare ale tramvaielor vechi s-a cerut și opinia reprezentanților Autorității Feroviare Române, ocazie cu care a reieșit faptul că STPT nu are niciun un agrement tehnic pentru întreținere și reparare, iar agrementul tehnic feroviar pentru construcția,  modernizarea și repararea întreținerea căilor de rulare a expirat în data de 20 decembrie 2018. 

Totodată, autorizația de furnizor feroviar pentru construcția, modernizarea, repararea și întreținerea căilor de rulare pentru tramvaie, respectiv repararea și întreținerea tramvaielor este expirată din data de 1.04.2019. În cadrul discuțiilor s-au căutat soluții pentru rezolvarea situației. Din fericire, deocamdată situaţia a fost oarecum deblocată, iar timişorenii nu vor fi afectaţi de oprirea din circulaţie a tramvaielor respective. STPT a primit o păsuire de moment. 

În ceea ce privește documentele de omologare ale tramvaielor vechi STPT, CRPC va cere un nou termen pentru a îi fi prezentate, urmând ca săptămâna viitoare prefectul Eva Andreaș să convoace o nouă ședință pentru a vedea pașii efectuați în rezolvarea problemelor, având în vedere necesitatea ca transportul public din Timișoara să fie făcut în condiții de siguranță pentru cetățean.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Matei a spus: (iulie 16th, 2019 at 14:00 )

STPT si Colterm sunt aproape de flaliment.
Cei din conducerea acestor intreprinderi numiti politic de Robu) au salarii si bonusuri mari.
Trebuie demisi imediat cei care nu si-au indeplinit atributiile !!!

Oli a spus: (iulie 16th, 2019 at 21:55 )

toate gunoaiele au fost aduse din Germania pe vremea lui Ciuhandu iar in 2102 cand a ajuns primar Robu a considerat ca ar fi o prostie cumpararea de tramvaie noi, astfel incat a investit milioane de euro in niste vechituri coafate desi avea posibilitatea de a depune proiecte pe bani europeni!

Kovacs a spus: (iulie 17th, 2019 at 08:15 )

Pe Robu îl încântă gunoaiele achiziționate în ultimii ani care fac mai mult zgomot decât antichitățile primite din Germania. Ce să-i faci? Atâta poate omul…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei e în dezbatere publică/FOTO

Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica il locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei e în dezbatere publică/FOTO
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției

Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica il locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei e în dezbatere publică/FOTO
Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Mai mulți specialiști olandezi au venit la Timișoara pentru a împărtăși societății Aquatim din experiența lor în managementul calității apei. Vizita a făcut parte dintr-un proiect european, în valoare de 6.5 milioane de euro, cu o durată de cinci ani. Săptămâna trecută, timp de două zile, la Timișoara, s-a desfășurat un eveniment deosebit de important...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Experiența olandeză în domeniul calității apelor, prezentată la Aquatim
Jumătate dintre timișorenii care au fost somați să își dărâme vechile garaje au decis să facă singuri această operațiune. Sunt peste 120 de garaje vechi, incluse în programul Primăriei Timișoara de amenajare de noi locuri de parcare, care au fost demolate înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut în notificare, iar altele sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara promite 300 de locuri de parcare și spații verzi in locul a 231 de garaje demolate
Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
Top