Acuzaţii extrem de grave din partea lui Cătălin Drulă: Toată povestea miroase a șantaj și şpăgi. Probabil nedate

Nedeschiderea pentru circulaţie a loturilor 3 şi 4 din autostrada Lugoj – Deva ascunde alte interese, susţine deputatul USR de Timiş, Cătălin Drulă. Deşi se aştepta darea lor în trafic începând de luni, aceasta nu a avut loc, iar politicianul Uniunii Salvaţi România spune că la mijloc ar fi legată chiar de şantaj şi şpagă, care nu ar fi fost plătită, dar nu precizează şi cine ar fi trebuit să fie beneficiar al acesteia. Despre ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, Drulă spune că face circ mediatic prin refuzul de a recepţiona lotul 3.

Deputatul USR Cătălin Drulă critică nedarea în folosință a loturilor 3 și 4

Deputatul USR Cătălin Drulă critică nedarea în folosință a loturilor 3 și 4

„La 6 ani de la debutul lucrărilor la Autostrada Lugoj – Deva loturile 3 și 4, am ajuns la momentul deschiderii circulației, după nenumărate întârzieri, cauzate de indolența și incompetența autorităților (nu de urși sau lileci). Recepția lucrărilor fusese programată pentru ieri, 12.08.2019, însă ministrul Cuc împreună cu cei din CNAIR au început un nou circ mediatic, refuzând să facă recepția lotului 3. Nu e prima dată. În 2018 au ținut închis 8 luni lotul 3 al Autostrăzii Sebeș-Turda după care l-au deschis fără nicio problemă, după un circ similar. Cei care urmăresc știrile din infrastructură, își aduc aminte de asfaltul pe care se <<aluneca ca pe gresia din baie>> și alte gogomănii”, susţine Drulă.

Deputatul USR aduce o serie de acuzaţii extrem de grave, vorbeşte despre şpăgi, dar nu spune cine ar fi urmat să beneficieze de plăţi ilegale.

„Întârzierea deschiderii circulației este cel puțin iresponsabilitate. Dar mai degrabă corupție. Toată povestea miroase a șantaj și spăgi. Probabil nedate (cât/cui trebuie). La fel ca la Sebeș-Turda lot 3 unde autostrada a fost ținută 8 luni închisă, ca apoi (cu minime remedieri, mai mult de ochii lumii) să fie deschisă fără probleme. Cetățenii sunt pe ultimul loc în această mascaradă, deși din banii lor e construită autostrada. Îl întreb pe ministrul Cuc: cine răspunde de eventualele accidente de pe ultra-aglomeratul și nesigurul drum național în timp ce autostrada perfect folosibilă stă închisă? Din păcate, disprețul față de cetățeni e regula în guvernarea PSD, iar în CNAIR sunt destule unelte politice care se fac utile. O instituție viciată care trebuie reformată din temelii și toți servanții politici să dispară. Asta vom face la guvernare”, a încheiat Cătălin Drulă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Ducu a spus: (august 14th, 2019 at 13:12 )

Si daca se lasa autostrada si se surpa, mai ales in zona podurilor, iar nu este bine ca de ce au receptionat-o pe graba ianinte. Las sa faca calumea ca s-au invatat toate firmele sa fac lucru de rahat si sa ceara bani suplimentari

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top