CJ Timiş ridică la Găvojdia două case de tip familial pentru copiii care vor fi mutați din centrul de plasament/FOTO

Centrul de Plasament din Găvojdia se va închide, iar copiii vor fi mutați în case de tip familial. Au început demersurile și într-un timp relativ scurt se va trece la construcția propriu-zisă a două case de tip familial, care vor adăposti 32 de copii proveniți din centrul de plasament.

CJ Timiş Casa familiala Gavojdia

CJ Timiş Casa familiala Gavojdia

Contractul de proiectare și execuție a fost semnat de președintele CJ Timiș Călin Dobra cu firma contractată prin licitație publică.

„Acei copii ne au doar pe noi, nu concep să le întoarcem spatele și să le refuzăm șansa la o viață normală. Închiderea centrelor de plasament și introducerea lor în case de tip familial le va spoi considerabil șansele de dezvoltare personală, de integrare în societate. Mediul în care ei cresc este determinant pentru modul în care vor funcționa în mijlocul comunității la vârstă adultă”, a declarat președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

Casele de tip familial, cu o capacitate de 32 beneficiari, câte 16 pentru fiecare casă, vor adăposti copii din centrele de plasament și din centrele de recuperare. În momentul în care copiii vor fi mutați în casele de tip familial, Centrul de Plasament Găvojdia va fi închis. Execuția lucrării costă 2.5 milioane lei, bani din fonduri europene, iar construcția va dura cel mult 18 luni. Centrul de zi va deservi cei 32 de ocupanți ai caselor și alți 10 membri ai comunității, fiind amenajat într-o clădire existentă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș invită firmele timișene la o nouă misiune economică în China

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează, în perioada 13 – 23 octombrie, o nouă misiune economică în Republica Populară Chineză, de vizitare a Canton Import & Export Fair, ediția 136/ faza I.  Târgul de la Canton sau Târgul de Import și Export, este cel mai vechi și cel mai mare târg comercial din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș invită firmele timișene la o nouă misiune economică în China

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un patrimoniu viu și prețios din întreg teritoriul județului Timiș. Sute de participanți: dansatori, soliști vocali și instrumentiști, grupuri, formații și ansambluri folclorice, tarafuri, meșteșugari,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii
Lucrările de întreținere derulate de Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara, desfășurate pe Centura Timișoarei, continuă. Se va lucra în continuare la pasajul CFR DRDP Timișoara a anunțat că lucrările la podul peste canalul Behela de pe centura Timișoara Nord s-au finalizat. Acum, echipele antreprenorului care realizează lucrarea s-au mutat pentru lucrări similare la dispozitivele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările pe Centura Nord continuă, la pasajul CFR/FOTO
La Timișoara se deschide, duminică, Târgul de Paști. Evenimentul coincide cu începutul sărbătorilor pascale catolice. Astfel, la finalul Liturghiei pascale catolice, estimat la ora 12:30, Alaiul Primăverii, animat de îngerul gigantic al Asociației Teatru pe Roți și de un grup de copii de la școala de dans Mini-Mini Reflex, va porni de la Domul Romano-Catolic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duminică se deschide oficial, cu ocazia sărbătorilor pascale catolice, Târgul de Paști de la Timișoara
Ziua Jandarmeriei este marcată la Iulius Town prin activități dedicate tuturor membrilor familiei, susținute de reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș. Sâmbătă, 30 martie 2024, în Iulius Gardens, începând cu ora 14.00, vor avea loc prezentări de tehnică și echipament, expunere de autovehicule speciale, dar și demonstrații de dresaj canin. Mai mult, cei mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town
Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Top