Colesterolul: cel mic, cel mare, cel bun și cel rău!

Aproape oricine dorește să își facă analizele” este curios să afle cât de mare este colesterolul!  

Pentru a explica cum s-a ajuns la legătura dintre colesterolul crescut și bolile cardiovasculare, trebuie să pomenim de ateroscleroză, un proces care se referă la îmbătrânirea arterelor corpului uman, constând în principal din îngroșarea tunicii interne a acestor vase de sânge, prin așa numitele plăci de aterom. Colesterolul este o componentă principală a acestora. El a fost izolat în anul 1784, cu denumirea de cholesterină, din calculii vezicii bilare, de către chimistul francez  M. Chevreul, iar formula sa moleculară a fost stabilită în anul 1888, de către botanistul austriac F. Reinitzer. În anul 1913 la Universitatea din Sankt Petersburg, sub conducerea profesorilor universitari N. Anichkov si A.I. Ignatowski, se desfășoară primele experimente care dovedesc legătura dintre alimentația bogată în colesterol și modificările patologice de la nivelul vaselor de sânge, respectiv la nivelul aortei. Timp de o lună și jumătate, iepurilor dintr-un lot experimental, li s-a oferit ca hrană, doar ouă, iar ulterior, prin examinarea vaselor lor de sânge, au fost vizualizate  așa numitele plăci de aterom, mult mai numeroase comparativ cu lotul de iepuri care a primit alimentație fară conținut de colesterol. 

Început în 1948, studiul clinic FRAMINGHAM, cuprinzând peste 5000 de subiecți, a demonstrat, după 20 de ani, că persoanele cu valori crescute ale colesterolului plasmatic au risc crescut de infarct miocardic”, spune Dr. Anda Pescariu, medic primar cardiologie si medicină internă, cu competență în ecografie cardiacă, la Clinicile Medici’s Timișoara

Nevoia de colesterol a corpului uman

Totuși, corpul uman  are mare nevoie de acest compus lipidic, cu rol structural! În 1927 cercetatorii A. Windhaus si H. Wieland primesc Nobel-ul pentru Chimie pentru evidențierea colesterolului în membrana celulară.  Colesterolul este deci, parte componentă a tecilor de mielină din celulele nervoase, intră in compoziția acizilor biliari, a hormonilor steroizi și sexuali, este precursor al multor vitamine, intervine în lanțul imunitar.

Colesterolul și Premiul Nobel

Premiul Nobel pentru Medicină este atribuit în 1964 cercetătorilor K. Bloch și  F. Lynen, pentru decoperirea mecanismului biochimic al sintezei colesterolului. Aflăm astfel că doar un procent de 20% din colesterolul total provine din alimentație, restul de 80% se produce în ficat din molecule precursoare provenite din glucoză, aminoacizi, acizi grași. Există deci, două căi complexe de sinteză a colesterolului, o cale exogenă și o cale endogenă. O dată sintetizat, fiind o  moleculă hidrofobă, pentru a circula într-un mediu hidrofil cum este sângele uman, colesterolul are nevoie de o proteină transportator. Combinațiile dintre moleculele de colesterol și proteinele-cărăuș se numesc lipoproteine. Aceste particule au ajuns sa fie numite prescurtat în practica medicală, după denumirea lor în limba engleză, care codifică comportamentul acestor molecule de densități diferite la separarea lor prin ultracentrifugare (ex: LDL=low density lipoprotein, adica lipoproteina cu densitate scazută). 

Colesterolul rău”

Cea mai mare cantitate de colesterol plasmatic se află în LDLc-lipoproteina cu densitate scazută (low density lipoprotein), care transportă colesterolul către membrana celulară, dar în cantități mari îl depune în pereții arteriali, contribuind la îngustarea arterelor. De aceea LDLc este numit colesterol rău”. E cu atât mai rău cu cât este prezent într-o cantitate mai mare în sânge. 

Colesterolul bun”

HDLc-lipoproteina cu densitate mare (high density lipoportein), deși în cantitate mai mică în sânge, transportă surplusul de colesterol sanguin înapoi la ficat pentru a fi eliminat, fiind numită colesterol bun”. 

Colesterolul, plăcile de aterom și infarctul miocardic și cerebral

Nivelurile crescute de LDL colesterol, hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, anomaliile genetice, fumatul (așa numiții factori de risc cardiovascular) induc disfuncția, inflamația endoteliului arterial, care sunt primele etape ale progresiei spre placa de aterom. Consecutiv leziunii endoteliului vascular de către unul sau mai mulți dintre factorii de risc enumerați mai sus are loc  o reacție de răspuns, protecție, ce implică acumularea de lipide, însoțită de inflamație locală, proliferare de celule musculare netede, producție de matrice extracelulară. Toate acestea duc la formarea și progresia în timp a ceea ce numim placa de aterom, care duce la o îngustare crescândă a vasului de sânge afectat. În anumite circumstanțe, placa de aterom se poate rupe, blocând complet lumenul arterei respective, având drept consecință imediată afectarea unei părți din țesutul organului hrănit de artera obstruată, care, în funcție de durata persistenței obstrucției, poate fi compromisă ireversibil, ducând la așa numitul infarct. Cele mai cunoscute și, evident, cele mai frecvente forme de infarct sunt infarctul miocardic și cerebral. 

Destinul genetic și obiceiurile sănătoase de viață

Plăcile de aterom pot aparea mai devreme sau mai târziu de-a lungul vieții omului. Depinde de cum îi este ”scris” fiecăruia, în codul genetic, că are de trăit, pe de o parte, iar pe de altă parte, contează cum înțelege fiecare om să își petreacă viața, adică ce și cât mânâncă, bea, cât fumează!  

Cum tratăm colesterolul

În anul 1976 se descoperă o nouă clasă de medicamente numite statine, care blochează  lanțul de sinteză al moleculei finale de colesterol, din precursori, ducând la scăderea lui în sânge. În contextul unui  regim alimentar sărac în grăsimi saturate, tratamentul cu statine s-a dovedit eficace în scăderea colesterolului, în speță  a fracțiunii de LDLc până la așa numitele niveluri țintă, stabilite de către ghidurile de tratament actuale, în funcție de gradul de risc cardiovascular. 

Dovedindu-se eficace în scăderea colesterolului mărit, statinele sunt printre cele mai utilizate medicamente din lume. În anumite situații, mai ales la pacienții care cumulează factori de risc cardio vascular, odată început tratamentul cu statine el trebuie continuat toată viața. 

Să nu uităm însă și de obiceiurile sănătoase de viață, despre care vom vorbi într-un articol viitor…

Articol recomandat de Clinicile Medici’s.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top