Firmele din Timiş din Programul Start-Up Nation beneficiază de sprijin pentru lansarea afacerilor

O serie de soluții financiare de susținere a mediului antreprenorial au fost prezentate într-un seminar organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiș. În faţa reprezentanţilor firmelor s-au aflat reprezentanţi ai Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM). 

Firmele din Timiş din Programul Start-Up Nation beneficiază de sprijin pentru lansarea afacerilor

Firmele din Timiş din Programul Start-Up Nation beneficiază de sprijin pentru lansarea afacerilor

Discuţiile s-au axat mai ales pe susţinerea antreprenorilor declarați admiși în Programul Start-Up Nation 2018 – 2019 și care intenționează să acceseze creditul punte de o bancă românească, garantat de FNGCIMM. Discuţiile au fost completate cu subiecte legate de alte programe guvernamentale derulate de către FNGCIMM, dedicate atât persoanelor fizice – tineri care doresc să investească în dezvoltarea personală. „Investește în tine”, într-o locuință, „Prima Casă” sau o mașină, „Prima mașină”, dar și altor categorii de aplicanți. 

Una dintre veştile bune aferente acestui program de susţinere a tinerilor antreprenori este că a avut loc o reducere a comisionului aplicat de Fond.

„Prin procese interne de optimizare a activității am reușit să diminuăm comisionul de garantare la jumătate față de prima ediție, 2017-2018. Dacă atunci comisionul de garantare era de 2,8%, începând din acest an, societățile nou înființare vor beneficia de garanția fondului în procent de 80%, deci maxim 160.000 de lei, dar cu un comision mult diminuat. Astfel, vom reuși să susținem tânăra Românie antreprenorială în implementarea planurilor de afaceri, în crearea de noi locuri de muncă și în dezvoltarea unor obiective de investiții. Ne propunem să fim un partener activ al IMM-urilor, atent la implementarea planurilor de afaceri ale acestora. Am reevaluat riscul asociat acordării garanțiilor și am ajustat comisionul aferent acestui program până la 1,95% din valoarea garanției acordate“, a declarat Gheorghe Lăpădat, director general FNGCIMM

CCIA Timiş colaborează de anu buni cu Fondul de Garantare, iar colaborarea este considerată una de succes de către gazde.

„CCIA Timiș organizează seminarii de peste zece ani privind informarea firmelor în privința legislației naționale și europene. O temă de mare interes este finanțarea, și astfel că astăzi am organizat un nou seminar împreună cu Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri . Suntem mulțumiți de relația de colaborare pe care o avem cu Fondul de Garantare de peste 10 ani, și, putem spune că sunt destul de multe firme care au apelat la acest sistem”, a spus Florica Chiriţă, președinte executiv al CCIAT.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Experiența olandeză în domeniul calității apelor, prezentată la Aquatim

Mai mulți specialiști olandezi au venit la Timișoara pentru a împărtăși societății Aquatim din experiența lor în managementul calității apei. Vizita a făcut parte dintr-un proiect european, în valoare de 6.5 milioane de euro, cu o durată de cinci ani. Săptămâna trecută, timp de două zile, la Timișoara, s-a desfășurat un eveniment deosebit de important...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Experiența olandeză în domeniul calității apelor, prezentată la Aquatim
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției

Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Mai mulți specialiști olandezi au venit la Timișoara pentru a împărtăși societății Aquatim din experiența lor în managementul calității apei. Vizita a făcut parte dintr-un proiect european, în valoare de 6.5 milioane de euro, cu o durată de cinci ani. Săptămâna trecută, timp de două zile, la Timișoara, s-a desfășurat un eveniment deosebit de important...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Experiența olandeză în domeniul calității apelor, prezentată la Aquatim
Jumătate dintre timișorenii care au fost somați să își dărâme vechile garaje au decis să facă singuri această operațiune. Sunt peste 120 de garaje vechi, incluse în programul Primăriei Timișoara de amenajare de noi locuri de parcare, care au fost demolate înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut în notificare, iar altele sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara promite 300 de locuri de parcare și spații verzi in locul a 231 de garaje demolate
Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
Din primele informații ”transpirate” din ședința coaliției PSD – PNL, cele două partide au decis să aplice în Timiș soluția deja adoptată, cu un candidat comun, atât la Primăria Timișoara, oferit de PNL prin Nicolae Robu, dar și la șefia CJT, cu un candidat social-democrat. În concluzie, Alfred Simonis are liber în competiția în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rămâne cum am stabilit. Coaliția a decis să aibă candidați unici la locale: PNL la Primăria Timișoara, PSD la CJ Timiș
Top