Meci cu trofeul pe masă pentru handbaliștii timișoreni: Supercupa României, contra campioanei Dinamo

SCM Politehnica Timișoara începe sezonul cu un meci important. După testele reușite de la Cupa Poli, pe care a câștigat-o în fața Potaissei Turda, a celor de la SCM Bacău și a sârbilor de la Metaloplastika Sabac, handbaliștii alb-violeți joacă cu trofeul pe masă: Supercupa României. Fiind câștigătoare a Cupei României, echipa de pe Bega se va lupta cu Dinamo București, grupare ce a câștigat ediția trecută a Ligii Zimbrilor.

SCM Politehnica Timișoara

SCM Politehnica Timișoara

Handbaliștii antrenați de Pero Milosevic au plecat vineri spre Brașov, acolo unde se dispută partida ce se anunță a fi încinsă. În continuare, alb-violeții vor fi lipsiți de portarul Cristian Tcaciuc, operat de menisc, dar și de interul Milos Orbovic, de care s-a produs o despărțire amiabilă. Antrenorul echipei timișorene a vorbit despre duelul special” cu Dinamo București, așa cum îl numește.

Avem un meci special contra unei Dinamo, care și-a făcut o echipă și mai bună decât în sezonul anterior și își dorește un pas în plus în Liga Campionilor. Asta nu înseamnă însă că suntem învinși dinainte; avem și noi jucători de calitate, vom lupta la maximum, avem filosofia noastră de joc, și cu siguranță vom da totul pentru a câștiga acest meci. Suntem destul de bine, la acest moment, din punct de vedere fizic. Din punct de vedere moral, uităm dificultățile pe care le traversăm atunci când vine un meci de importanța celui din Supercupa României. Noi și Dinamo ne cunoaștem suficient de bine ca loturi și cred că nu pot apărea surprize. Adversarii noștri au fiecare post acoperit cu cel puțin doi jucători foarte buni, iar pe pivot au chiar trei. În plus, apărarea lor îi are în mijloc pe Savenco și pe noul pivot egiptean, chiar nu vezi poarta de ei. În ce ne privește, am demonstrat de multe ori că știm să jucăm destul de bine contra lui Dinamo”, a declarat Pero Milosevic.

În ultimele patru dispute directe pe care le-a avut cu Dinamo București, SCM Politehnica a câștigat trei, după ce anterior pierduse zece dispute la rând în fața câinilor”. De altfel, timișorenii au fost singurii care în sezonul trecut i-au învins pe cei de la Dinamo de două ori în campionat, 31-29 în 15 septembrie, anul trecut, respectiv 27-26 la începutul acestui an, în luna ianuarie. Ambele dispute au fost, așadar, strânse, iar un meci asemănător se așteaptă și în Orașul de sub Tâmpa.

Duelul din Supercupa României va începe la ora 14.30, urmat fiind de disputa de la feminin, care va avea loc la 17.30, dintre SCM Râmnicu Vâlcea și CSM București, trupa din capitală fiind favorită. După jocul cu Dinamo, SCM Politehncia Timișoara nu se va întoarce pe Bega, întrucât urmează o nouă deplasare, în Liga Zimbrilor, la Steaua București, echipă în fața căreia a câștigat anul trecut Cupa României.

Drumul spre București pentru disputa cu militarii” va avea luni după prânz. Marți va avea loc un antrenament, iar miercuri urmează meciul din prima etapă a campionatului, de la ora 18.00, cu Steaua București.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie

Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Au demarat înscrierile pentru clasa pregătitoare la Şag. Sunt disponibile 44 de locuri în două săli recent renovate

În anul școlar 2024-2025 Şcoala Gimnazială din Şag  dispune de 44 de locuri la Clasa pregătitoare, distribuite în două săli. Copiii își vor desfășura activitatea, în săli recent renovate, utilate cu bănci și scaune noi, mobilier individual de depozitare, calculatoare și TV Smart cu conexiune la internet.  Luni, când au început înscrierile pentru cele 44...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat înscrierile pentru clasa pregătitoare la Şag. Sunt disponibile 44 de locuri în două săli recent renovate
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Scrutinul pentru alegerea celor care vor administra comunele, orașele și municipiile pentru viitorul mandat de patru ani începe de astăzi. Închiderea procedurii are loc pe 30 aprilie. Primul pas din procedura de alegere a primarilor, a președintelui consiliului județean, a consilierilor locali și a celor județeni începe astăzi, 16 aprilie. Așadar, partidele politice, organizațiile cetățenilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Astăzi demarează etapa depunerii candidaturilor pentru alegerile locale
În aceste zile, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere analizează ofertele depuse pentru realizarea studiului de fezabilitate al ultimului lot din viitorul drum expres care va lega Lugoj de Filiași/Craiova. Au fost depuse șapte oferte în cadrul licitației, care s-a închis luni. Lotul vizat este cel dintre Caransebeș și Lugoj, în lungime de 50...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost depuse șapte oferte pentru ultimul lot din drumul expres Lugoj – Filiași
În anul școlar 2024-2025 Şcoala Gimnazială din Şag  dispune de 44 de locuri la Clasa pregătitoare, distribuite în două săli. Copiii își vor desfășura activitatea, în săli recent renovate, utilate cu bănci și scaune noi, mobilier individual de depozitare, calculatoare și TV Smart cu conexiune la internet.  Luni, când au început înscrierile pentru cele 44...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat înscrierile pentru clasa pregătitoare la Şag. Sunt disponibile 44 de locuri în două săli recent renovate
Cristian Moș se pregătește să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD, susţin cei din USR Timiş. Cei din USR mai sugerează că Moş a fost şantajat de PSD Timiş pentru a critica în termeni foarte duri filiala condusă de Dominic Fritz. În schimb, Forţa Dreptei sugerează că Moş şi-a negociat la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi Forţa Dreptei reacţionează la “dezertarea” lui Cristian Moş: Se pregăteşte să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD
Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
USR a rezolvat în timp record problema înlocuirii demisionatei Ana Munteanu din Consiliul Local Timișoara, iar înlocuitorul acesteia a depus jurământul pe postul preluat în cursul zilei de luni. Partidul rămăsese cu un consilier local în minus în CLT, în februarie, după ce controversata Ana Munteanu și-a dat demisia de pe postul oferit de alegători,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înlocuitorul Anei Munteanu a depus jurământul pe locul rămas liber în consiliul local
Finalizat în urmă cu patru luni, primul spital construit în România din fonduri private, nu poate fi încă deschis din cauza unor proceduri birocratice, lucru care l-a indignat foarte mult pe senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan.  În urmă cu patru luni Asociaţia “Dăruiește Viață” a finalizat primul spital construit în România pentru copiii bolnavi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan, revoltat: “Rafila, nu mai ține închis spitalul pentru copiii cu cancer!”
Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
Top