Primăria Timişoara a constatat de abia în 2018 că Ronaţ este o zonă marginalizată – mahala!

Primăria Timişoara a reuşit să descopere, în urma unei cercetări de teren efectuate de Direcţia de Asistenţă Socială, că zona Ronaţ este una defavorizată. Este greu de crezut că situaţia nu era deja cunoscută, cu atât mai mult e interesant că informaţia e inclusă într-un raport de specialitate aferent unei hotărâri de consiliu local, propusă spre votare.

Primăria Timişoara a constatat de abia în 2018 că Ronaţ este o zonă marginalizată

Primăria Timişoara a constatat de abia în 2018 că Ronaţ este o zonă marginalizată

A fost nevoie de o avertizare din partea Agenţiei de Dezvoltare Vest către Primăria Timişoara, prin care se cere actualizarea unui acord de parteneriat pentru un proiect european, ca municipalitatea să descopere că zona Ronaţ ar fi una defavorizată. Cel puţin asta încearcă să ne convingă cei care au întocmit raportul de specialitate aferent proiectului de hotărâre. Concluzia a fost trasă după ce inspectorii de la Direcţia de Asistenţă Socială au vizitat Ronaţul şi, astfel, au reuşit să constate că zona este una marginalizată, de tip mahala, cu multe probleme sociale. În anul 2018… de parcă nu se cunoştea situaţia existentă.

Proiectul „Regenerare fizica, economică şi socială a zonei urbane marginalizate din cartierul Ronaţ Timişoara – construire centru multifuncţional” este cel care a condus la cercetări pe teren. ADR Vest a solicitat modificarea acordului, actualizarea acestuia. De ce, vedeţi mai jos ce se spune în proiect.

„Zona pentru care se propune proiectul se încadrează în categoria zonelor urbane marginalizate – zonă de tip mahala cu case, conform cercetării de teren efectuate de Direcția de Asistenta sociala a Municipiului Timișoara in anul 2018. Membrii comunității dețin o poziție marginală în societate și se confruntă cu o largă paletă de probleme sociale: locuințe inadecvate, supraaglomerare, neșcolarizare sau abandon școlar, lipsa calificării profesionale, resurse financiare scăzute. Proiectul urmărește combaterea marginalizării sociale a acestei populații prin promovarea unei abordări de tip integrat, propunându-se investiții în îmbunătățirea mediului fizic precum și investiții pentru dezvoltarea funcțiilor sociale și comunitare”, se arată în documentaţia aferentă proiectului de hotărâre. Este greu de crezut că în 2018 a fost nevoie de o cercetare pe teren pentru a se descoperi problemele care există în acest cartier. Iar dacă chiar aşa este, atunci avem o mare problemă!

În urma acestui acord, primăria va trebui să scoată mai mulţi bani din buzunarul propriu pentru acoperirea cheltuielilor neeligibie, respectiv a contribuţiei proprii. „Valoarea totală a proiectului de 5.729.005,05 lei rămâne neschimbată, valoarea eligibilă a proiectului se reduce la 5.698.066,48 lei, valoarea neeligibilă a proiectului va fi de 30.938,57 lei, valoarea contribuţiei în proiect a Municipiului Timişoara reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului cât şi contribuţia de 2% din valoarea eligibilă a proiectului va fi de 144.899,92 lei, reducerea cheltuielilor pentru activitatea „Execuţie lucrări pentru investiţia de bază” şi creşterea celor pentru activitatea „Dotarea cu mobilier şi echipamente specifice”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Mahala a spus: (august 20th, 2019 at 09:32 )

Da, chiar mahala! Dar la impozitul pe terenuri si cladiri, Ronatul e ,,fruncea”. Mai ales anul acesta cand impozitul a crescut cu mai bine de 60 la suta. Multumim Primaria Timisoara!!!

Paltonaru a spus: (august 20th, 2019 at 10:08 )

Desigur ca e nevoie de un raport, care sa justifice niste investitii nefolositoare din bani publici sau europeni care la final ajung in conturile firmelor detinute de cine trebuie.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cea mai nouă cucerire a tehnologiei în domeniul realizării de ochelari este acum disponibilă în cadrul Clinicii de oftalmologie și optică medicală VISTA din Timișoara. Un aparat japonez, de ultimă generație, realizează ramele de ochelari ”croite” special pe forma feței beneficiarului, iar cea a lentilelor în poziția ideală față de ochii celui care va folosi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
În mai puțin de o lună, în cadrul campaniei de curățare a spațiilor verzi, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri abandonate. Astfel, din 26 februarie până în 18 martie, angajații Horticultura și echipele partenere au ridicat din parcuri, din zonele de joacă, scuaruri și alte spații verzi, pet-uri, ambalaje, resturi alimentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lupta cu nesimţiţii. În mai puţin de o lună, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri de pe spațiile verzi/Foto
Executat la București, Alin Nica admite că se gândește în continuare la candidatura pentru un nou mandat în funcția administrativă deținută în prezent, de președinte al consiliului județean. Cum, deocamdată se gândește și spune că se va consulta cu primarii liberali din Timiș. El spune că s-a întâlnit deja cu Ludovic Orban, liderul partidului Forța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica se pregătește de un nou proiect politic. A discutat cu Orban, urmează să discute și cu Fritz
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază
Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe
La finalul anului precedent, Compania Național de Administrare a Infrastructurii Rutiere le făcea o surpriză neplăcută șoferilor care circulau pe autostrada A1. Nu mai puțin de patru parcări erau închise, așa că cei care aveau … nevoi trebuiau să mai meargă niște kilometri buni pentru a rezolva problema. De scurt timp parcările s-au redeschis, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania de Drumuri a pregătit 11 milioane de lei pentru paza și curățenia spațiilor de servicii de pe autostrada A1
Universitatea Politehnica Timișoara continuă tradiția de 100 de ani de excelență în educație și cercetare, dar și de colaborare foarte bună cu mediul economic. Tradiția în domeniul mașinilor hidraulice, domeniu în care Aurel Bărglăzan a fost un adevărat pionier și creator de școală, dusă la prestigiu internațional de academicianul Ioan Anton, este continuată azi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaştere internaţională. Un succes notabil pentru o echipă UPT în domeniul maşinilor hidraulice
Primăria Timișoara organizează o campanie de eliminare a căpușelor. Acțiunea este programată să aibă loc în perioada 2-6 aprilie 2024, în măsura în care vremea permite desfășurarea în siguranță a operațiunilor. Tratamentele vor fi efectuate terestru și se vor desfășura între orele 21:00 și 05:00. ”În această perioadă, rugăm locuitorii să evite pe cât posibil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se luptă cu căpușele
Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, s-a trezit peste noapte, la mii de kilometri distanță, că e zburat de pe postul de președinte al PNL Timișoara. Pentru simplul fapt că l-a “jenat” pe cel care speră să redevină primar al orașului, Nicolae Robu, din nou în urma unei alianțe de nevoie, nu ideologică, cu cei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără dă de pământ cu Nicolae Robu, după ce acesta l-a zburat de la conducerea PNL Timișoara
O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Top