Timişul e în topul naţional al puterii de cumpărare. Aradul vine puternic din urmă

Timişul, Clujul şi Ilfovul, alături de Bucureşti, generează cele mai mari venituri pe cap de locuitor din România, aceste zone fiind singurele din ţară cu un venit cu peste 20 de procente mai mare decât media pe ţară. Aradul vine puternic din spate, stimulat de saturaţia din domeniul investiţional şi economic din Timiş şi Timişoara, dar şi ajutată de numeroasele conexiuni de comunicaţii cu vestul Europei.

Harta puterii de cumpărare. Timișul este în top

Harta puterii de cumpărare. Timișul este în top

Alianţa Vestului a dus la intensificarea competiţiei regionale româneşti. Organizaţia înfiinţată de Timişoara, Arad, Oradea şi Cluj pentru atragerea fondurilor europene a stimulat dezvoltarea acestei părţi a ţării, se arată într-un studiu realizat de cei de la GfK, referitor la puterea de cumpărare a românilor. Venitul net anual pe cap de locuitor a crescut, în 2018 în România, cu 18%, până la valoarea de 5.083 de euro, de la 4.556 de euro în 2017 şi 4.181 euro, în 2016, iar Bucureşti, respectiv judeţele Cluj, Timiş şi Ilfov, reprezintă polii dezvoltării la nivel naţional, arată rezultatele studiului, publicat miercuri de GfK România.

Cluj, Timiș și Ilfov, în frunte cu Bucureștiul sunt polii tradiționali de dezvoltare ai țării (cu roșu) unde puterea de cumpărare este cu cel puțin 20% peste media pe țară. Aceste zone își mențin stabile ritmurile de dezvoltare și au calitatea de ”difuzori” de investiții pentru zonele din proximitate, aducându-le corecții pozitive. În general, motivele pentru care se dezvoltă orașele în afară de București țin de forța de muncă ieftină și educată. Industriile care au găsit cele mai bune oportunități în astfel de orașe sunt industria componentelor auto, IT și Business Service. Un alt factor important este infrastructura de transport.

Judeţele situate aproape de nivelul mediei pe ţară din punctul de vedere al puterii de cumpărare sunt acelea care includ oraşe aflate în competiţia dezvoltării, precum: Prahova, Argeş, Constanţa, Alba şi Arad.

Aici se prefigurează creşteri economice notabile, ele servind drept sateliţi ai marilor centre economice şi beneficiază de investiţiile jucătorilor care îşi reamplasează activităţile în proximitatea marilor centre economice care devin neîncăpătoare (Cluj, Timişoara, Braşov). Tot aceste oraşe ocupă locuri de top la absorbţia fondurilor europene şi la dezvoltarea infrastructurii. Arad şi-a asigurat un număr foarte mare de conexiuni de transport cu reţeaua europeană de drumuri, în timp ce Alba Iulia este lider naţional absolut în rândul oraşelor inteligente din ţară, cu cele mai multe proiecte smart city implementate, se menţionează în concluziile studiului.

Se estimează că Sibiu, Brașov, Arad, Constanța si Alba Iulia sunt orașele care în curând vor cunoaște o dezvoltare mai mare decât Bucureștiul, tocmai pentru că au o infrastructură bună, dar și centre universitare care să formeze piața forței de muncă. Nu în ultimul rând, un alt factor care schimbă harta dezvoltării locale este dinamica costurilor – zonele clasice de dezvoltare devin scumpe pentru noii investitori (cazul Clujului care are în 2019 cele mai scumpe terenuri de spații industriale din țar), iar asta îi determină să se orienteze spre zonele mai puțin explorate ale țării. 

De asemenea, competiția regională se intensifică odată cu disponibilitatea fondurilor europene. În acest sens, unele județe au adoptat strategii și alianțe pentru impulsionarea atragerii acestor fonduri pentru a-și dezvolta infrastructura, cum este cazul Alianței Vestului” – o alianță între patru județe – Cluj, Timiș, Arad și Oradea – menită să impulsioneze atragerea finanțărilor pentru dezvoltarea regională.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top