Cultura

Ultimii zece ani de ştiri din domeniul auto, reuniţi în cadrul unui volum de cea mai bună calitate, lansat la Timişoara

Zece ani de istorie automobilistică, de la vechi la nou, de la bun la mai puţin reuşit, dar şi drumul spre viitorul asigurat de electromobilitate, sunt cuprinşi într-un volum dedicat specialiştilor din domeniu, dar şi celor din comunicare. La zece ani de prezenţă pe piaţa online, 24auto.ro şi „sufletul” Eugen Cocea au trecut pe hârtie. Tot ce a fost mai bun, mai interesant, mai incitant din aceşti ani, toate ştirile care au făcut lumea auto să vibreze şi care au fost incluşi pe portalul de specialitate timişorean, au fost adunate şi cuprinse în cartea „Ştiri, istorii şi poveşti despre automobile”.

Eugen Cocea, autorul cărții „Ştiri, istorii şi poveşti despre automobile”

Eugen Cocea a avut curajul de a merge împotriva valului. Atunci când hârtia, ca şi suport de presă, devine istorie, toată informaţia mutându-se în lumea virtuală şi mare a internetului, el a avut curajul să se întoarcă la prima dragoste. Ziarist ani buni de zile, Eugen a lucrat împreună cu o echipă editorială de primă mână şi aşa a apărut acest volum, o lectură de calitate pentru orice iubitor al lumii pe patru roţi, dar şi un excelent suport pentru cei care doresc să descopere cum se face o comunicare de calitate. 24auto.ro a ajuns în 2018 la zece ani de activitate. Ceea ce se dorea să fie iniţial doar o culegere a celor mai bune ştiri de pe site-ul de referinţă în domeniu s-a transformat într-o carte „pe bune”.

„Este o carte care s-a născut dintr-o întâmplare. Atunci când s-au împlinit 10 ani de la lansarea site-ului m-am gândit să fac o selecţie cu cele mai interesante titluri. Au fost mult mai multe decât m-aş fi aşteptat, astfel că am fost nevoit să cern şi să tot cern, după care mi-am dat seama că e păcat să renunţ la atâtea subiecte interesante. Iniţial le-am grupat pe un suport electronic şi mă gândeam să-l dau celor pasionaţi de domeniu, pur şi simplu sub forma unui stick, apoi, povestind cu amici de-ai mei din domeniul auto am găsit sprijin şi susţinere şi mi-au dat ideea unei cărţi. Mai mult decât atât, mi-au promis şi susţinere financiară, pentru că e la o ţinută grafică deosebită. Astfel că, de la o simplă întâmplare fericită am ajuns să editez cartea”, a declarat Eugen Cocea.

În tiraj limitat, volumul „Ştiri, istorii şi poveşti despre automobile” e realizat la o calitate grafică superioară şi e disponibil pentru un grup select de prieteni si cunoscători din domeniul auto. 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

11 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

13 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

14 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

15 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

15 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

15 ore ago