Unii elevi din Timişoara vor învăţa şi în noul an în containere. Una din soluţiile încercate, fosta vilă a lui Ceauşescu

Problema spaţiilor de învăţământ preuniversitar din Timişoara va marca şi noul an şcolar. Din păcate, nici în acest an nu vom scăpa de ore după-masă. Deşi s-au căutat soluţii alternative pentru a găsi noi săli de clasă, inclusiv la fosta vilă de protocol a lui Ceauşescu, se va învâţa în continuare în containere-clasă, spune Nicolae Robu, primarul Timişoarei.

Unii elevi din Timişoara vor învăţa şi în noul al în containere

Unii elevi din Timişoara vor învăţa şi în noul al în containere

În cadrul unei emisiuni la Radio Timişoara, edilul-şef recunoaşte că se va apela în continuare la o soluţie „de avarie”, la început respinsă de părinţi, cea a containerelor-clasă. Soluţii s-au căutat, dar fără succes.

„Mi-am arătat interesul şi pentru fosta casă a lui Ceauşescu (n.r. fostul Hotel Internaţional), unde am fi putut amenaja un număr de clase. Din păcate, nu avem spaţii, dacă le-am avea, le-am închiria sau chiar cumpăra, aşa cum am cumpărat tot campusul Colegiului Bănăţean. Construim peste tot. Dar până atunci, soluţia este, am şi aprobat săptămâna trecută la rectificarea de buget, aducerea de containere care oferă condiţii excepţionale, de care părinţii sunt încântaţi, pentru că acele săli de clasă din container sunt mai bune decât alte săli pe care le avem noi. Cumpărăm câte containere putem”, a declarat Robu, la Radio Timişoara.

Din cauza lipsei acute de spaţii, şi în noul an şcolar vor fi şi ore de după-masă.

„Nu vom putea rezolva problema 100%. Noi avem proiecte şcolare. Am făcut foarte multe extinderi de spaţii de învăţământ, avem în lucru acum o mulţime de noi construcţii pentru şcoli, foarte multe. Cu toate acestea, nu putem face faţă, pentru că la câteva şcoli din zona centrală a oraşului se înscriu foarte mulţi copii şi realmente, noi nu putem înmulţi spaţiile de învăţământ în ritmul în care creşte numărul de clase. În zona centrală nu avem spaţii. Suntem dispuşi inclusiv să închiriem tocmai să facem să le fie mai uşor copiilor şi părinţilor. Am vrut să cumpărăm acel spaţiu (unde a activat Liceu de Telecomunicaţii, n.r.), nu ştiu ce intenţii sunt cu acel spaţiu, nu este proprietatea noastră, ci a Poştei Române. Noi suntem dispuşi să închiriem, să cheltuim pentru copiii noştri”, a mai declarat Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Any a spus: (august 4th, 2019 at 18:13 )

Nu este adevarat. Scolilor li se impun aceste cotete,astfel incat uneori sunt repartizate clase in ele desi ar fi loc in scoala, care ajunge destinat hartoagelor, birourilor nustiucui etc. E doar o alta vrajeala de deturnare fonduri probbl in scop preekectoral

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Pas uriaş spre salvarea de la retrogradare

SCM Politehnica Timișoara a jucat pe terenul echipei CSM Vaslui, în etapa a XXIII-a a Ligii Naționale. Meciul era vital pentru ambele echipele aflate în zona inferioară a clasamentului. Prima repriză a fost foarte echilibrată, chiar dacă gazdele s-au desprins la 5-2, în minutul 8. Reușitele lui Marjanovic, din 7 metri, și Ignat a apropiat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pas uriaş spre salvarea de la retrogradare
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

SCM Politehnica Timișoara a jucat pe terenul echipei CSM Vaslui, în etapa a XXIII-a a Ligii Naționale. Meciul era vital pentru ambele echipele aflate în zona inferioară a clasamentului. Prima repriză a fost foarte echilibrată, chiar dacă gazdele s-au desprins la 5-2, în minutul 8. Reușitele lui Marjanovic, din 7 metri, și Ignat a apropiat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pas uriaş spre salvarea de la retrogradare
Duminică spre seară, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la un accident rutier care ar fi avut loc pe raza localității Chișoda. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că, o femeie în vârstă de 36 de ani a condus un autoturism pe strada Cooperatorilor din localitatea Chișoda...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Femeie ucisă pe trecerea de pietoni în Chişoda
Un teren viran, pe care erau mai multe clădiri dezafectate, a fost total transformat. La intersecția străzii Martir Ioan Stanciu cu strada Cosminului sunt acum câteva zeci de noi locuri de parcare, soluția aleasă pentru realizare fiind dalele înierbate. Tot acolo vor fi plantați mai mulți copaci. Terenul transformat este deschis începând de sâmbătă seara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un teren viran, cu clădiri dezafectate, a fost transformat total și va oferi parcări și zone verzi
Patru sportive de la CSU Politehnica Timișoara s-au aflat la startul Campionatului Național de 10.000 de metri, la Târgu Jiu, întrecere destinată atletelor U23, dar și senioarelor. Cea mai bună clasare a fost obținută de Iulia Mărginean. A fost a treia clasată și a câștigat, astfel, medalia de bronz. Celelalte sportive care au reprezentat Politehnica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret
În weekend-ul următor, la Şag, va avea loc 𝐎𝐱𝐢𝐠𝐞𝐧 𝐏𝐥𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧𝐠 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥, o manifestare dedicată plantării de pomi pe ritmuri musicale. Vor fi două scene pentru concerte live, zonă de food & drinks; zonă pentru copii; ateliere și workshop-uri. Cu ce se îmbină mai bine o sesiune de plantare, dacă nu cu iubirea pentru folclorul românesc? ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
După o serie de rezultate pozitive pentru majoritatea echipelor din Timiș, iată în etapa a 3-a din play-off și play-out, grupările noastre au fost sub așteptări. În C7, Ghiroda a pierdut la Șimian, pe un teren unde a fost învinsă și în sezonul regulat. Echipa din Mehedinți s-a impus cu 2-0, însă Ghiroda rămâne prima,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rezultate dezamăgitoare pentru echipele timișene din Liga 3 în etapa a 3-a din play-off și play-out
Revenire fantastică. România s-a calificat la turneul final al Billie Jean King Cup după ce a reușit să învingă Ucraina, 3-2. În prima zi a confruntării, tricolorele au fost conduse cu 2-0, dar sâmbătă noaptea au realizat o revenire spectaculoasă. Rezultat în oglindă față de anul trecut, când tenismenele noastre au condus în Slovenia, 2-0,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incredibil! Naţionala de tenis feminin a României a întors spectaculos soarta întâlnirii cu Ucraina
Top