Diverse

Asociaţia Acasă în Banat pleacă pe teren pentru a descoperi 200 de mori de apă, în Caraş-Severin

Asociația Acasă în Banat a lansat un nou proiect, „Țara Morilor de Apă”. Voluntarii organizaţiei pornesc în expediții în teren, în tot Carașul, pentru a descoperi cele 200 de mori de apă ce se află aici.

Mori de apa, Banat

Caraș Severin este Țara Morilor de Apă, cu un patrimoniu uriaș de aproximativ 200 de astfel de construcții arhaice. Mai mulţi voluntari vor vizita aceste mori pentru că este nevoie să fie cunoscut unde sunt amplasate acestea, din ce materiale sunt construite, dacă sunt funcționale.

„Cele mai cunoscute mori de apă sunt cele din Eftimie Murgu, însă acestea reprezintă doar o mică parte din patrimoniul de mori de apă al județului Caraș Severin. Vom lua la pas sate și cătune pentru a ajunge la cele 200 de mori de apă, le vom fotografia și documenta, iar la finalul acestui an vom avea o hartă reală a morilor existente în județul Caraș Severin. Pentru a putea păstra aceste monumente ale tehnicii rurale, este esențial să identificăm rapid problemele lor pentru ca apoi să putem interveni și mai ales, pentru a le pune în valoare așa cum trebuie”, a declarat Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

„Una dintre prioritățile noastre este promovarea turismului, având în vedere potențialul extraordinar pe care îl are județul nostru. Acesta este motivul pentru care ne-am alăturat inițiativei Asociației `Acasă în Banat` și am cofinanțat proiectul <Țara morilor de apă>, în vederea descoperirii cât mai multor asemenea comori ale Banatului de Munte.” a declarat Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

Reprezentanții Asociației Acasă în Banat pregătesc 3 expediții în teren, în cadrul cărora poate lua parte oricine este interesat. Prima expediție va avea loc sâmbătă, 14 septembrie, în zona Șichevița-Gârnic, următoarea va avea loc în zona Prigor-Eftimie Murgu, iar ultima în zona Cornereva. În fiecare expediție, voluntarii vor descoperi nu doar morile de apă, ci și satele din Caraș și oamenii locului.

Țara Morilor de Apă este un proiect co-finanțat de Consiliul Județean Caraș Severin (50%). Pentru a asigura partea proprie de finanțare, Asociația Acasă în Banat poate primi donații. La finalul proiectului, Asociația va publica un Ghid al Morilor de Apă, iar toate datele despre mori vor fi disponibile și online pe un site dedicat.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Un sfert din lucrările la noul Centru Școlar pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu au fost realizate/VIDEO

Cu finanțare din PNRR, Consiliul Județean Timiș ridică la Giroc un nou sediu, modern, pentru…

3 ore ago

Primăria Timișoara caută depanatori și specialiști pentru întreținerea rețelei de date și voce, pentru 1,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană caută o firmă de specialitate care să se ocupe de rețeaua de date…

4 ore ago

A bătut un copil de 15 ani pentru lanțul de la gât! Acum își așteaptă pedeapsa

Tâlhărie în a doua zi de Crăciun! Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut un…

6 ore ago

Cum arată lucrul la tunelurile de pe Margina – Holdea. Secretar de stat la Ministerul Transporturilor, în vizită pe șantier/VIDEO

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a vizitat șantierul tronsonului de autostradă dintre…

6 ore ago

Cum va fi vremea în ultimul weekend din 2025

După ce luna decembrie a fost mult mai caldă ca de obicei, cel puțin până…

8 ore ago

2025: anul în care improvizația s-a terminat

Lecții economice și politice dintr-un an ratat 2025 nu a fost anul crizelor spectaculoase. A…

10 ore ago