Cinci noi infuzoare, achiziţionate în urma organizării Crosului Oncohelp

390 de participanți au alergat la cea de-a doua ediție a Crosului OncoHelp duminică, 22 septembrie. Prin această acţiune, cei care au alergat şi-au propus să ajute la îmbunătățirea condițiilor de administrare a chimioterapiei și tratamentelor adjuvante pentru pacienții bolnavi de cancer.

„Există viață și după cancer!” este deviza sub care ei au participat la cros. Evenimentul caritabil organizat de Asociația OncoHelp împreună cu Asociația Atletic Club Maraton și-a propus să adune comunitatea în jurul unei cauze nobile, încurajând, în același timp, un stil de viață sănătos. Crosul s-a desfășurat pe malul canalului Bega, pe o distanță de 4,2 kilometri. Suma adunată în urma cursei este de 22.990 lei, ceea ce va permite achiziționarea unui număr de 5 infuzomate pentru dotarea spitalului de zi a Centrului de Oncologie OncoHelp. „Ne bucurăm că acest eveniment tânăr a reușit să mobilizeze si in 2019 un număr mare de participanți. Prin mișcare, 390 de oameni sufletiști au decis sa sprijine pacienții oncologici care au atâta nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Le suntem recunoscători celor care au participat astăzi la Cros, precum și partenerilor, sponsorilor și voluntarilor care au ajutat la reușita evenimentului. Implicarea tuturor acestor prieteni ai Asociației Oncohelp ne-a demonstrat încă o dată că există o soluție pentru fiecare problemă, și că împreună putem contribui la o lume mai bună pentru pacienți. Vom continua să căutăm noi oportunități și noi proiecte de dezvoltare în beneficiul pacientilor care ni se adresează” a declarat Valeriu Borugă, manager al Asociației OncoHelp.

Persoanele care și-au dorit să participe la acest eveniment, dar nu au reusit să ajungă, pot contribui la acest proiect printr-o donație în conturile bancare ale Asociației OncoHelp: RO65RZBR0000060017201882 – LEI; RO97RZBR0000060017201888 – EURO; Cod swift RZBRROBU – Raiffeisen Bank Timisoara.

Construit în perioada 2005 – 2009, Centrul de Oncologie OncoHelp a reprezentat primul proiect al Asociației OncoHelp, realizat cu ajutorul sponsorilor și al comunității. A fost gândit ca o alternativă la sistemul medical de stat, permițând accesul tuturor pacienților la servicii medicale de calitate în cadrul unui spital privat. Dacă la începutul funcționării sale, în anul 2009, avea un număr total de 38 de paturi și doar 6 angajați și colaboratori, în anul 2019 Centrul de Oncologie OncoHelp numără 161 de paturi și peste 250 de angajați și colaboratori. Devenit spital universtar in anul 2011, Centrul de Oncologie OncoHelp furnizează servicii medicale specializate pentru pacienții oncologici: oncologie medicală, radioterapie,  hematologie,  endoscopie digestivă, imagistică medicală, îngrijiri paliative, diabet zaharat, nutritie si boli metabolice, medicina interna și consiliere psihologică. În anul 2016, o dată cu construirea și dotarea celui de-al doilea buncăr de radioterapie cu un accelerator de ultimă generație,

Laboratorul de Radioterapie OncoHelp a devenit un centru de excelență care poate polariza cazurile dificile și care poate trata pacienții care i se adresează într-un cadru multidisciplinar.

Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Un pacient Oncohelp a spus: (septembrie 24th, 2019 at 01:21 )

Am beneficiat de servicii ireprosabile la Oncohelp.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

robu si popoviciu

Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
Specialişti aşteptaţi la un eveniment de tradiţe organizat sub egida UPT. Asociația de Sudură din România, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, Academia de Științe Tehnice din România, Filiala Timișoara și Sucursala ASR Timișoara organizează, în zilele de 18-19 aprilie 2024, la Facultatea de Mecanică a UPT (Bd. Mihai Viteazu nr. 1), Conferința „SUDURA 2024”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment ce aduce aminte de o tradiţie politehnică importantă, sudura
Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
Premisă: * Marile companii din IT&C din Statele Unite ale Americii au concediat zeci de mii de angajați în ultimele 18 luni; * Din experiența crizelor precedente, mișcările din piața globală se simt în România la o diferență cuprinsă între șase și nouă luni față de momentul declanșării în SUA; * Pentru a avea o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Analiză: Valul de concedieri din SUA, în domeniul IT&C, nu s-a resimțit în vestul României. Rata de angajabilitate a studenților UPT aproape de 100%
Intrat în cursă perntru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei, Horia Bugarin afirmă că are de luptat cu cea mai mizerabilă campanie făcută până acum, în spatele căreia se ascund mafia imobiliară şi lumea interlopă. Principalul contracandidat al lui Bugarin este latifundiara Alina Sperlea (PSD-PNL), o afaceristă cu averea ascunsă.   Primarul Dumbrăviţei, Horia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horia Bugarin intră oficial în cursa pentru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei: “Haideți să ne opunem împreună mafiei imobiliare și interlopilor!”
Primăria Timișoara a anunțat amplasarea a nouă cișmele de apă potabilă  în 6 parcuri administrate municipalitate: Parcul Copiilor (2), Parcul Civic (3), Parcul Central (1), Parcul Alpinet (1), Parcul Catedralei (1), Parcul Adolescenței (1). Prima cișmea a fost deja montată în Parcul Adolescenței. În această săptămână, va fi dată în folosință și cea din Parcul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În șase parcuri din Timișoara vor fi amplasate cișmele cu apă potabilă
DRDP Timișoara a anunțat că în această seară (16 aprilie), de la ora 20 până la miezul nopții, 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐞𝐦𝐢𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐫𝐨𝐯𝐢𝐧𝐢𝐞𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐮 𝐯𝐚 funcționa în 𝐏𝐓𝐅 Moravița, 𝐏𝐓𝐅 Jimbolia și 𝐏𝐓𝐅 Cenad, din judetul Timiș, ca urmare a lucrărilor de îmbunătățire a infrastructurii rețelelor de comunicații de date puse la dispoziție de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se întrerupe temporar emiterea de roviniete în punctele de trecere a frontierei din Timiș
Top