Cinci noi infuzoare, achiziţionate în urma organizării Crosului Oncohelp

390 de participanți au alergat la cea de-a doua ediție a Crosului OncoHelp duminică, 22 septembrie. Prin această acţiune, cei care au alergat şi-au propus să ajute la îmbunătățirea condițiilor de administrare a chimioterapiei și tratamentelor adjuvante pentru pacienții bolnavi de cancer.

„Există viață și după cancer!” este deviza sub care ei au participat la cros. Evenimentul caritabil organizat de Asociația OncoHelp împreună cu Asociația Atletic Club Maraton și-a propus să adune comunitatea în jurul unei cauze nobile, încurajând, în același timp, un stil de viață sănătos. Crosul s-a desfășurat pe malul canalului Bega, pe o distanță de 4,2 kilometri. Suma adunată în urma cursei este de 22.990 lei, ceea ce va permite achiziționarea unui număr de 5 infuzomate pentru dotarea spitalului de zi a Centrului de Oncologie OncoHelp. „Ne bucurăm că acest eveniment tânăr a reușit să mobilizeze si in 2019 un număr mare de participanți. Prin mișcare, 390 de oameni sufletiști au decis sa sprijine pacienții oncologici care au atâta nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Le suntem recunoscători celor care au participat astăzi la Cros, precum și partenerilor, sponsorilor și voluntarilor care au ajutat la reușita evenimentului. Implicarea tuturor acestor prieteni ai Asociației Oncohelp ne-a demonstrat încă o dată că există o soluție pentru fiecare problemă, și că împreună putem contribui la o lume mai bună pentru pacienți. Vom continua să căutăm noi oportunități și noi proiecte de dezvoltare în beneficiul pacientilor care ni se adresează” a declarat Valeriu Borugă, manager al Asociației OncoHelp.

Persoanele care și-au dorit să participe la acest eveniment, dar nu au reusit să ajungă, pot contribui la acest proiect printr-o donație în conturile bancare ale Asociației OncoHelp: RO65RZBR0000060017201882 – LEI; RO97RZBR0000060017201888 – EURO; Cod swift RZBRROBU – Raiffeisen Bank Timisoara.

Construit în perioada 2005 – 2009, Centrul de Oncologie OncoHelp a reprezentat primul proiect al Asociației OncoHelp, realizat cu ajutorul sponsorilor și al comunității. A fost gândit ca o alternativă la sistemul medical de stat, permițând accesul tuturor pacienților la servicii medicale de calitate în cadrul unui spital privat. Dacă la începutul funcționării sale, în anul 2009, avea un număr total de 38 de paturi și doar 6 angajați și colaboratori, în anul 2019 Centrul de Oncologie OncoHelp numără 161 de paturi și peste 250 de angajați și colaboratori. Devenit spital universtar in anul 2011, Centrul de Oncologie OncoHelp furnizează servicii medicale specializate pentru pacienții oncologici: oncologie medicală, radioterapie,  hematologie,  endoscopie digestivă, imagistică medicală, îngrijiri paliative, diabet zaharat, nutritie si boli metabolice, medicina interna și consiliere psihologică. În anul 2016, o dată cu construirea și dotarea celui de-al doilea buncăr de radioterapie cu un accelerator de ultimă generație,

Laboratorul de Radioterapie OncoHelp a devenit un centru de excelență care poate polariza cazurile dificile și care poate trata pacienții care i se adresează într-un cadru multidisciplinar.

Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Un pacient Oncohelp a spus: (septembrie 24th, 2019 at 01:21 )

Am beneficiat de servicii ireprosabile la Oncohelp.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


landscape-aerotim-1

Administratie vezi arhiva Administratie

Aconnect - Digitalizam Romania

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Încă doi jucători au hotărât să rămână în alb și violet

Politehnica Timişoara a ajuns la un nou acord cu experimentatul mijlocaş Alexandru Munteanu şi şi-a asigurat de asemenea, pe termen lung, serviciile tânărului Vlad Bâte.Alexandru Munteanu e un fotbalist cu 204 apariţii şi 17 goluri marcate pe prima scenă a fotbalului românesc. El are de asemenea patru meciuri jucate în preliminariile Europa League pentru Gaz...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă doi jucători au hotărât să rămână în alb și violet
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
Bucuria_Shoppingului_PO_728x90

Economic vezi arhiva Economic

cale ferata

Ca vântul şi ca gândul! De la Timişoara la Arad vom face pe calea ferată 25 de minute

De la Caransebeş la Arad, prin Timişoara, vom zbura efectiv cu trenul, cu 160 de kilometri la oră! De fapt, undeva în medie la 158 de kilometri, este promisiunea oficialilor de la CFR, prezentate în cadrul unei întâlniri în capitala Banatului. Desigur, nimeni nu ştie ce şi când vor avea loc aceste minuni tehnologice, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ca vântul şi ca gândul! De la Timişoara la Arad vom face pe calea ferată 25 de minute

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un bărbat și o femeie s-au rătăcit în Parcul Național Cheile Carașului. Cei doi sunt soț și soție, din Germania, iar salvamontiștii i-au localizat și au plecat în căutarea lor pentru a-i salva.Cei doi s-au rătăcit în Parcul Național Semenic Cheile Carașului. Bărbatul și femeia de naționalitate germană, soț și soție, au plecat din localitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Soț și soție din Germania rătăciți în Cheile Carașului
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare Cod portocaliu de inundaţii până duminică .Timișul este printre județele vizate. Sunt vizate râuri din 27 de județe. „A fost instituit Cod portocaliu, de sâmbătă ora 12:00 până duminică ora 12:00 pe râuri din Maramureş, Bistriţa Năsăud, Cluj, Bihor, Mureş, Harghita, Alba,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cod Portocaliu de inundații în Timiș
Polițiști și reprezentanți ai altor instituții au verificat centrele comerciale, localurile și alte zone aglomerate din Timiș, pentru a preveni infecția cu SARS-Cov2, mai ales că numărul cazurilor crește pe zi ce trece. Au fost date amenzi pentru nerespectarea distanțării fizice în baruri și pentru alte nereguli. Sunt efective mărite aflate pe teren., care verifică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SARS-Cov2: efective mărite de polițiști, jandarmi și inspectori verifică respectarea măsurilor de protecție în Timiș. Au dat deja amenzi
Primarul Nicolae Robu a gândit deja un plan prin care îşi propune să conducă chiar el proiectul Timişoara Capitală Culturală. După ce a anunţat că şi-a propus să destructureze Asociaţia TM 2021, cea care a câştigat titlul pentru oraş, el a prezentat şi modul în care ar urma sî fie condus proiectul, cel puţin temporar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Planul B pentru Timişoara Capitală Culturală, cel al primarului, a fost făcut public. Consiliul Local e pus să voteze
La Muzeul Satului Bănăţean din Timișoara are loc o nouă ediție a Pieței Micilor Producători. Găsiți aici fructe, legume, brânzeturi și tot felul de produse ale micilor producători. Haideți să vă umpleți „șpaisul” (cămara). Consiliul Județean Timiș organizează, sâmbătă și duminică, 4 și 5 iulie, între orele 10.00 și 18.00, la Muzeul Satului Bănățean Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Haideți să vă umpleți „șpaisul” cu legume și fructe! Piața Micilor Producători se deschide la Muzeul Satului
Top