Garanţia pe lotul trei, executată ilegal. Constructorul nu a avut la dispoziţie termenul prevăzut, pentru reparaţii/VIDEO

Decizia executării de către cei de la Compania de Drumuri a garanţiei bancare aferente contractului de execuţie a lotului 3 din Autostrada Lugoj – Deva a fost ilegală pentru că nu s-a respectat termenul de 15 zile acordat antreprenorului pentru remedierea deficienţelor constatate la inspecţia finală, se spune în motivarea deciziei luate de Tribunalul Bucureşti. Minstrul Transporturilor, Răzvan Cuc, contraatacă, iar pe pagina de Facebook a instituţiei a fost publicat un film, care prezintă problemele descoperite acolo.

Autostrada A1, lotul 3

Autostrada A1, lotul 3

Asociaţia Pro Infrastructură a făcut publică motivarea deciziei de a suspenda executarea garanţiei bancare aferente contractului, luată de Tribunalul Bucureşti. De ce s-a decis aceasta? „Rezilierea a fost ilegală, încălcând termenii contractului, neavând nicio justificare de formă sau de fond. Instanța a considerat că, deși inginerul consultant a oferit antreprenorului 15 zile ca să finalizeze lucrările rămase, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere nu a așteptat scurgerea acestui termen astfel încât să aibă justificarea contractuală pentru reziliere”, anunţă reprezentanţii organizaţiei.

Decizia justiţiei nu a contat prea mult, cei de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere au fost mai rapizi, în dimineaţa zilei de vinerea trecută, chiar înainte de anunţarea deciziei Tribunalului executând deja garanţia, probabil estimând care va fi aceasta.

Răzvan Cuc filmează pe lotul 3

Pentru a se apăra, reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi CNAIR au mers pe şantier şi, însoţiţi de mai mulţi ziarişti, au filmat care ar fi problemele existente pe şantier.

Ministrul transporturilor, Răzvan Cuc, împreună cu Sorin Scarlat, directorul general al Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere (#CNAIR) i-a invitat pe jurnalişti să ia la pas împreună cu el sectoarele unde CNAIR a reclamat neconformităţi. Au fost prezentate,în total 49 de „puncte critice”. „Nimeni nu este atât de nebun încât să nu deschidă o #autostradă, dar noi, în România, nu ne dorim lucrări second-hand şi vrem ca ele să fie foarte bine realizate. Noi ne dorim să dăm în trafic aceşti 21 de kilometri de autostradă, lucru care se va şi întâmpla, dar în momentul în care se va finaliza expertiza, să ştim exact cu ce avem de-a face pe acest lot de autostradă şi ce ne-au lăsat, ca să spun aşa – greaua moştenire – a constructorului”, a precizat ministrul Răzvan Cuc. CNAIR efectuează în aceste zile o expertiză pe Lotul 3 al autostrăzii Lugoj–Deva, a cărei finalizare este aşteptată până la sfârşitul lunii septembrie. Apoi, se va decide cum unde se va interveni pentru remedierea deficienţelor. „O soluţie este să putem executa în regie proprie aceste lucrări, impuse de expert, iar a doua soluţie este să găsim un antreprenor specializat pentru a le realiza”, a spus Sorin Scarlat, directorul general al CNAIR. Reparaţiile vor fi făcute din fondurile de aproape 90 de milioane de lei oprite, ca garanţie şi penalităţi, de la constructori.

Gepostet von Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere am Donnerstag, 19. September 2019

„Nimeni nu este atât de nebun încât să nu deschidă o autostradă, dar noi, în România, nu ne dorim lucrări second-hand şi vrem ca ele să fie foarte bine realizate. Noi ne dorim să dăm în trafic aceşti 21 de kilometri de autostradă, lucru care se va şi întâmpla, dar în momentul în care se va finaliza expertiza, să ştim exact cu ce avem de-a face pe acest lot de autostradă şi ce ne-au lăsat, ca să spun aşa – greaua moştenire – a constructorului”, a anunţat, pe şantier, ministrul Răzvan Cuc.

„O soluţie este să putem executa în regie proprie aceste lucrări, impuse de expert, iar a doua soluţie este să găsim un antreprenor specializat pentru a le realiza”, a spus, la rândul său, Sorin Scarlat, directorul general al CNAIR.

Cei de la Pro Infrastructură nu sunt de acord cu deciziile luate şi, în consecinţă, au decis să trimită prim-ministrului Viorica Dăncilă o scrisoare deschisă, în care îi solicită „să-și pună în practică afirmația cum că „guvernează pentru cetățeni” și să se implice direct în inaugurarea imediată a celor 21 de km de autostradă, sancționând iresponsabilii din MT și CNAIR care au generat acest dezastru”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

3. Apel scurt_page-0001

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Top