Marilen Pirtea.”Ne împrumutăm cu cele mai mari dobânzi din Europa din cauza incompetenței unui partid care guvernează pe datorie”

Marilen Pirtea

Marilen Pirtea

Deputatul PNL de Timiş Marilen Pirtea, spune că Guvernul trebuie să ia în serios alarma asupra
deteriorării finanțelor publice. El arată că România se împrumută cu cele mai mari dobânzi din Europa din cauza incompetenței unui partid care guvernează pe datorie.

După recentul raport FMI despre evoluțiile economice din România, de la finalul lui august, iată că se anunță mai multe ecouri și intervenții publice demne de remarcat, spune deputatul Marilen Pirtea. “Guvernul e chemat să ia în serios alarma asupra deteriorării finanțelor publice, determinat de evidente involuții ale activității Ministerului
Finanțelor Publice în privința colectării de venituri și a realizării de investiții publice, care ne vor afecta ca țară pe termen mediu și lung. Consiliul Fiscal, prin vocea președintelui, atenționează astfel asupra nivelului critic la care au ajuns în 2019 veniturile fiscal”, subliniază Pirtea, vicepreședinte al Camerei Deputaților, cu referire la recenta evaluare a Consiliului Fiscal

El spune că, în România, colectarea nu funcționează în parametrii europeni, iar acest lucru afectează direct calitatea vieții cetățenilor. „Tot aici se găsește și o
tăioasă atenționare asupra unei greșeli grave de politică fiscală ce însoțește în România creșterile salariale, cu referire la incapacitatea guvernului de a susține și o creștere simultană a veniturilor fiscale, cu efect direct în mărirea dezechilibrelor macroeconomice. Primul și cel mai de impact dezechilibru creat prin creșterile salariale ce nu sunt dublate de creșteri ale veniturilor fiscale se regăsește în decalajul veniturilor din sectorul bugetar față
de salariile în sectorul privat. Acest decalaj a fracturat piramida veniturilor salariale, devenind tot mai atractiv pentru mulți cetăţeni activi să se angajeze la stat, chiar dacă deficitul de forţă de muncă continuă să se accentueze în zone importante din economie, precum industria construcțiilor sau a serviciilor”, arată liberalul.

El spune că e bine că salariile au fost crescute, însă problemele din educație, sănătate și infrastructură au rămas complet ignorate. “Lipsa unor spitale regionale sau deschiderea unor noi școli în orașele mari, acolo unde se înregistrează deficite enorme de capacități de
școlarizare, sunt inexistente pe agenda guvernului.
Iresponsabilitatea fiscală și economică a guvernării PSD este vizibilă în viața fiecăruia dintre cetățeni, mai ales pentru cei care contribuie cu taxe și impozite plătite la
bugetul public, pe care însă PSD le transformă doar într-o resursă electorală, limitată la creșteri salariale. Lipsa investițiilor publice ne va afecta pe termen mediu și lung.
Suntem singura economie din regiune cu un deficit de cont curent în creştere în ultimii ani, ajuns la 4,7% din PIB în 2018, urmând ca în 2019 să depășească 5,4% din PIB, ceea ce echivalează cu o poziție vulnerabilizată în
plan internațional, cu un deficit mare de spaţiu fiscal.
Din păcate, ne împrumutăm cu cele mai mari dobânzi din Europa din cauza incompetenței unui partid care guvernează pe datorie. Ni se dau cifre bine cosmetizate
despre creșterea economică, dar avansul veniturilor bugetare nu ține pasul cu creșterea cheltuielilor. Aceste evoluții amintesc de România pre-criză, când se înregistra cea mai mare creștere economică din Europa, iar în anul de după intrarea în criză, din cauza lipsei de
spațiu fiscal, s-a înregistrat cea mai mare scădere din Europa”, a concluzionat deputatul PNL.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un număr de cinci persoane din Timiș au fost descoperite cu branșări ilegale la rețeaua de alimentare cu gaze naturale aparținând celor de a Delgaz Grid. La nivelul întregii rețele a companiei fenomenul este unul mult mai ridicat, fiind vorba despre 201 asemenea consumuri frauduloase.  Astfel, Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci persoane din Timiș sunt acuzate că furau gaze naturale din rețeaua de distribuție
Lansarea spectaculoasă, cu sală plină și strângeri de mâini, a candidaturii lui Nicolae Robu în cursa pentru un mandat nou de primar al Timișoarei s-a încheiat cu prezentarea pe podium a ceea ce ar urma să fie lista de candidați la funcțiile de consilieri locali. Sunt 11, deocamdată doar în ordine alfabetică, ordinea nu se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 11 pentru consiliul local. Liberalii au doar o listă alfabetică, fără o ordine pe buletinul de vot
SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
Glumind pe seama celor din PNL, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a firmat că până aceştia se trezesc din somn, social-democraţii deja au câştigat alegerile. Simonis i-a ironizat pe PNL-şti inclusiv la lansarea candidaturii lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei. Sâmbătă, în timpul lansării candidatului PSD-PNL Nicolae Robu la Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi ia în balon pe aliaţii din PNL: Până se trezesc liberalii, noi, PSD-iştii, câştigăm alegerile
La Şag se va ridica o nouă şcoală, care va fi amplasată în zona PUZ-ului pentru tineri. Valoarea estimativă a investiției prin fonduri europene este de peste 11 milioane de lei.  Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a anunţat că au fost demarate procedurile de realizarea a studiilor, întocmirea documentației și obținerea avizelor pentru construirea unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au început procedurile pentru ridicarea unei noi şcoli
Top