Primăria Timişoara

Primăria Timişoara a predat constructorului amplasamentul viitorului campus şcolar Nikolaus Lenau/FOTO

Timişoara va avea, peste maxim doi ani, spune primarul Robu, un nou campus şcolar, unde se va desfăşura cea mai mare parte a activităţii Liceului Nikolaus Lenau. Investiţia este una imensă, vorbim despre 12 milioane de euro, suprafaţa desfăşurată a spiaţiilor de educaţie va depăşi 11.000 de metri pătraţi, cu 48 de săli de clasă pentru peste 1.100 de elevi. Vineri, amplasamentul de pe strada Popa Şapcă, în apropierea Penitenciarului, a fost predat constructorului, care, astfel, se poate apuca de lucru.

A fost predat catre constructor amplasamentul viitorului campus Lenau

Elevii Liceului Nikolaus Lenau, pornind de la cei de la clasele primare, cei de la clasele 4 – 8, dar şi de liceu, vor avea parte de o şcoală cum doar visează. Primăria Timişoara a predat, vineri, către constructor, amplasamentul viitorului campus al liceului, acesta având la dispoziţie doi ani pentru a duce construcţia la bun sfârşit.

„Noul campus şcolar este primul construit integral după Revoluţie, ne mândrim că după 30 de ani, noi administraţia liberală, suntem prima care construieşte un asemenea campus şcolar. S-au mai făcut lucrări la şcoli, dar niciunde nu a fost ridicat una integral, de la zero. A mai fost şcoala generală 30, din cartierul Soarelui, aceasta a fost ultima investiţie, în 1990. În ultimii 7, ani când am văz în ce hal sunt şcolile din Timişoara, am demarat un program de reabilitare şi extindere a spaţiilor de învățământ, fie prin extinderi cu noi corpuri, fie prin mansardări. Nu s-a mai construit de la zero campus nou. Este o şcoală cu predare în limba germană, nu mai are foarte mulţi membri această comunitate în Timişoara, dar e una importantă, ne mândrim cu ea, e o bogăţie a oraşului. Lenau e un liceu foarte căutat, cu un nivel educaţional foarte ridicat. Lenau a dat doi laureaţi ai premiului Nobel, vorbim despre Hertha Muller, respectiv de Stefan Hell, ambii sunt absolvenţi de Lenau”, a declarat Nicolae Robu, primarul Timişoarei., instituţia pe care o conduce fiind cea care va finanţa ridicarea noului campus.
Desigur, cei mai fericiţi de ridicarea noilor clădiri pentru liceu sunt chiar cei care vor beneficia de acestea. Directorul Lenau, Elena Wolf, spune că investiţia vine ca o mănuşă pentru două aniversări pe care liceul timişorean le va traversa în 2021. este vorba de sărbătoarea a 150 de ani de la înfiinţarea liceului, respectiv 140 de ani de la finalizarea clădirii actuale a liceului, de pe strada Gheorghe Lazăr.

„Pentru noi este un moment îndelung aşteptat, dar care nu a venit de la sine. A venit după multa implicare din partea mai multor persoane. Sper ca implicarea să se menţină şi în continuare, pentru a ajunge si la finalul dorit. Noi deţinem mai multe spaţii, aici se vor muta, în primul rând, elevii de la clasele pregătitoare până la clasa a opta, care vor fi mutate aici. Liceul va rămane în cladirea de pe Gheorghe Lazăr. Pentru şcoala primară, spaţiul din Piaţa Unirii, primăria plăteşte acum chirie mare. Am dorit mult acest moment ţi ni-l dorim şi pe cel din 2021, când vom avea o şcoală nouă”, a declarat şi Elena Wolf, directorul Nikolaus Lenau.
Contractul de execuţie a fost semnat la finalul lunii iulie. Lider al consorţiului de firme care va realiza proiectul este societatea timişoreană Constructim. Suma alocată de primărie este de 39,9 milioane de lei, plus TVA. Conform contractului, finalizarea lucrărilor este prognozată pentru luna septembrie a anului 2021.
Noul campus şcolar va avea patru corpuri de clădire, suprafaţa totală a acestora fiind de 11.850,16 metri pătraţi. La demisol vor fi 2.516,80 mp, la parter 1.519,80 mp. la etajul 1 2.539,08 mp, la nivelul 2 2.598,60 mp, la etajul 3 2.598,60 mp, iar la 4, care va fi disponibil doar la unul dintre corpuri, un etaj retras, cu 77,33 mp. În total vor fi 48 de săli de clasă, unde vor putea studia 1.152 de elevi, spaţii pentru personalul didactic şi administrativ, un cabinet medical, o bibliotecă, o sală de gimnastică şi vestiare, respectiv spaţii tehnice.
Ca un element inedit al proiectului, doi copaci de mari dimensiuni aflaţi pe terenul vizat pentru campus vor fi păstraţi şi integraţi în proiect, unul dintre aceştia fiind situat în curtea campusului, care va fi construit ca un careu cu patru laturi.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

După ce a anunţat şase nume noi, SCM USV Timişoara face publică lista a patru jucători care nu vor mai face parte din lotul campioanei

SCM USV Timişoara nu a pierdut timp odată cu finalul sezonului competiţional. Campioana ţării la…

3 ore ago

De Crăciun ne-am luat dubla raţie de ticăloşie şi nesimţire

„De Crăciun ne-am luat raţia de libertate” era un celebru mesaj/slogan al Revoluţiei din 1989. O…

5 ore ago

Primăria pregătește dosarele pentru finanțare și pentru autorizația de construire a reabilitării din Piața Mocioni

Primăria Timișoara pregătește dosarele pentru obținerea finanțării europene, respectiv a autorizației de construire pentru reabilitarea…

5 ore ago

Pagina de internet a PPC și aplicația my PPC vor fi oprite câteva zile

PPC Energie și PPC Energie Muntenia își actualizează platformele online de comunicare cu clienții. Astfel,…

6 ore ago

La Cinema Johnny a avut loc primul eveniment de la reabilitare/FOTO

Primăria Timișoara are din această săptămână patru cinematografe funcționale în subordine. Ultimul reabilitat și redevenit…

7 ore ago

Studiul de fezabilitate pentru noua radială de vest a fost aprobat de consilierii locali

Consilierii locali timișoreni au aprobat, luni seara, în ultima ședință de plen a anului, proiectul…

7 ore ago