Primăria Timişoara

Robu vrea să taie ambrozia de pe terenurile private apelând la forţa majoră: Încerc să forţez nota aici!

Cea mai aprigă problemă discutată în ultima perioadă în societatea timişoreană este cea a ambroziei. Toţii şefii de instituţii publice fac îndemnuri, dau sfaturi, ameninţă, dar cei care sunt afectaţi sunt cei alergici la această plantă. Pe lista „luptătorilor” se numără şi primarul Nicolae Robu, el caută mijloace să intervină inclusiv pe terenurile private.

teren cu ambrozie

De ce e multă ambrozie prin Timişoara? Pentru că a plouat mult, printre altele, spune primarul Timişoarei, dar şi pentru că unii nu şi-au făcut datoria, mai recunoaşte acesta: „E absolut revoltător că în oraş există în cantităţi mari această plantă. Se intervine, nu s-a făcut faţă la nivelul care ar fi trebuit, dar există circumstanţe, a plouat, se dezvoltă planta extraordinar. De bine de rău, a fost stârpită pe domeniul public, mai bine spus tăiată”.
Totuşi, marele duşman alergic există din plin acolo unde, teoretic, primăria nu poate interveni. Şi vorbim aici de zonele care nu sunt în administrarea primăriei, terenuri private sau de stat aflate în administrarea diferitor structuri. Robu se plânge că cetăţenii dau vina tot pe primărie şi pentru aceste zone, chiar dacă de ele nu se ocupă.
„Sunt terenuri private, neînprejmuite, altele ale statului, iar aici nu putem interveni, cetăţenii nu fac distincţie nu au de unde să ştie cine e proprietarul. Ei nemulţumirea şi-o manifestă la adresa primăriei. Noi avem responsabilitatea juridică pentru ce e a primăriei, dar şi cea morală pentru alte terenuri. În aceste cazuri putem da amenzi, şi în acest sens avem rapoarte administrative de la Poliţia Locală, dar ambrozia rămâne. S-au făcut notificări, putem interveni invocând forţa majoră. Nu am intervenit de teama violării proprietăţii private. Încerc să forţez nota aici!”, a mai declarat Robu.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

16 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

18 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

19 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

19 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

19 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

19 ore ago