Scrisoarea unui contribuabil timişorean pentru primarul Nicolae Robu. Din nou despre funcţionari “meritocraţi” şi birocraţie

Nicolae Robu

Nicolae Robu

Un “contribuabil”, aşa cum se prezintă timişoreanul Dorin Breaz, a avut nevoie de un act de la unul din serviciile Primăriei Timişoara. Ca multe alte persoane, s-a lovit aici de birocraţie, dar şi aroganţa unor angajaţi, care sunt convinşi că timişorenii sunt în slujba lor, iar nu invers. Astfel că omul i-a trimis o scrisoare deschisă primarului Nicolae Robu, în care povesteşte ce a păţit. “Un hater”, îl va catologa probabil primarul.

Scrisoarea, care a ajuns şi la redacţia deBanat, este adresată primarului Nicolae Robu, dar şi lui Adrian Bodo, director executiv la Direcţia Fiscală, şi Cameliei Anton, sef Birou Impuneri Mijloace de Transport la Direcţia Fiscală. Publicăm în continuare integral scrisoarea, fiindcă ea nu mai are nevoie de alte comentarii.
“Experienţă la Primăria Timişoara.
În data de 4 septembrie 2019 am fost la Iulius Mall, ghişeul primăriei de înregistrare a declaraţiilor de impunere auto, care are program cu publicul până la ora 16.00. Fug de la serviciu, din Calea Şagului, să ajung în timp util. Găsesc biroul primăriei într-o fundatură nesemnalizată. Două ghişee, doi clienţi. Ora 15.30. Am noroc, îmi zic. Un client termină şi pleacă, dar se retrage în spatele unor dulapuri şi funcţionarul. Pleacă şi al doilea client. Ora 15.35. Mă adresez domnişoarei cu problema mea: să preia declaraţia cu care venisem. Răspuns: “nu se poate dacă nu aveţi programare online sau dacă nu aţi făcut cerere online”.

Îmi sugerează să-l aştept pe colegul. Vine şi colegul şi-mi recită aceeaşi poezie cu “nu se poate”, deşi, în prealabil îl rugasem frumos să mă ajute pentru că am “fugit” de la serviciu şi am traversat oraşul la o oră de vârf. Iau telefonul şi accesez programările online. Evident, ziua în curs este inactivă. Îmi fac programare pentru 27 septembrie ora 8.00, prima dată disponibilă. Adică peste 23 de zile!!! Îi explic funcţionarului că expiră termenul legal de 30 de zile până când trebuie să înmatriculez autoturismul. Domnul, foarte jovial mă asigură personal că nu mă va penaliza. Sunt liniştit acum. Ora 15.45 şi nici un alt client nu apăruse între timp. Domnul funcţionar bugetar aranja nişte hârtii, iar domnişoara îşi făcea de lucru la laptop sau se juca. Mai solicit o explicaţie: de ce nu se pot lua actele ? Întrebare retorică, nici măcar ecoul nu îmi răspunde. Ora 15.50 plec. Nu mai venise nici un alt client. Programările se fac din 30 în 30 de minute.

Asta înseamnă că fiecare din cei doi funcţionari trebuie să “rezolve” o solicitare pe oră, adică 8 clienţi pe zi!!! Operaţii necesare: să verifice dacă cererea este completată şi dacă există şi celelalte acte: factura sau contract, adeverinţă si buletin. Pentru asta este nevoie de O ORĂ. Merg acasă şi încerc varianta online. Surpriză: ca să beneficiezi de servicii online, trebuie să completezi un formular, să-l listezi, să mergi cu el la primărie unde îl depui ca să obţă un nume de utilizator şi o parolă. Aşa înţelege Primăria Timişoara că funcţionează sistemul “online”.
Prin contrast, la serviciul înmatriculări aparţinând de M.A.I. şi guvernat de Prefectura Timiş şi care, în mod logic, ar trebui sa fie în corelaţie cu Birou Impuneri Mijloace de Transport, se fac programări online, din 7 in 7 minute, fără a trebui să-ţi deschizi un cont cu “utilizator” şi “parolă” având un program de funcţionare mult mai generos şi, culmea, eşti servit chiar dacă nu ai programare online şi ai răbdare să te strecoare între doi programaţi online.

Stimaţi destinatari ai acestei scrisori, vă rog sa mă lămuriţi DE CE NU SE POATE accepta o cerere dacă stai 20 de minute în faţa celor două ghişee deservite de doi funcţionari publici care nu au nici un alt client în tot acest interval de timp ?
contribuabil Breaz Dorin
Timişoara 14.09.2019”.
La cele de mai sus, poate atât ar mai trebui amintit, că primarul Nicolae Robu spunea, zilele trecute, că salariile funcţionarilor din primărie, oricum enorme, ar trebui din nou majorate. Dar, probabil şi semnatarul acestei scrisori este un “hater” care nu înţelege cum stă treaba cu performanta informatizare a primăriei şi nici cu faptul că birocraţia a fost stârpită.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Petrascu a spus: (septembrie 16th, 2019 at 19:20 )

in luna mai am postat si eu o „scrisoare ” aproape identica cu asta, rezultat : am rezolvat problema in 10 zile ( cu concursul amabil al functionarilor primāriei ).

Carol a spus: (septembrie 16th, 2019 at 19:58 )

Ei, nu esti informat, maestre. Trebuia sa ceri sa ti se aplice Procedura Tuducan. Da, aia prin care obti orice act de la Primarie in 30 min si daca iti lipsesc acte de la dosar, le completeaza Primaria… E tare de tot procedura, intrebati toti angajatii din Primarie. Nu, n-o veti gasi afisata niciunde, dar toti stiu de ea.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Top